DE CE E SUPĂRAT PE MINE CRISTIAN CHINA BIRTA

marți, 6 august, 2013 la 11:28 pm

Background. Eu prima oară am auzit de Cristian China Birta prin 1995. Eu eram student şi el cred că scria la „Baricada”. Sigur aveam colegi de facultate care-l ştiau şi sigur i-am văzut semnătura pe undeva. Nu ştiu cum scria, că pe vremea aia citeam ziare cu toptanul, ziarele erau un fetiş al ăstora mici şi graşi care voiam să ajungem toţi cristoi gogoşari celebri. El a auzit de mine prin 2007, cred. Când am început eu să scriu pe blog şi pe vremea când el dădea retweet la tot Twitterul. Ceea ce zău că nu e un obicei rău, chiar dacă unora le-ar părea exagerat. Cristian China Birta mi-a suflat chiar şi în pânze dacă i-a plăcut câte ceva din ce icre am depus eu prin .ro în ultimii ani şi uneori i-a servit şi propriilor principii sau interese. Ceea ce iar e un fapt divers normal dacă ţinem seama că i-am întors şi eu serviciile cu aceeaşi naturaleţe ori autentică achiesare la gândurile sau intervenţiile dumisale. E posibil să nu ne fi suprapus neapărat şi complet din punctul de vedere al poziţiei de consultant electoral, unde eu am servit de fiecare dintre cele patru dăţi fix ca o, mă scuzaţi, curvă profesionistă, adică neimplicat ideologic şi numai pe bani. Spre deosebire de mine, Cristian China Birta cred că a pus şi suflet :)

Fapt. Păi într-o dimineaţă, devreme la mine şi deja trecut de prânz în România, acum câteva luni, pe când încă mai adormeam cu telefonul pe pernă şi deschideam dimineaţa Twitter şi Facebook înainte să fac şi anume pipi, zăresc veselie mare despre un nou „blog de…” lansat de prodigioasa activitate online a lui Cristian China Birta. Le ştiţi şi voi, acele produse „de nişă”, despre care părerea mea e că au drept interes principal adresarea către potenţiali clienţi de publicitate şi abia în plan secund conţinutul în sine, ca miere de consumat pentru cititori. Adică produse online create special pe nişe de potenţiale venituri, nu pe nişe de conţinut. Ceea ce, după umila mea părere, reprezintă fix inversul demersului publicistic. Imaginaţi-vă că blogurile şi site-urile n-ar exista. Cum ar fi să scriem cărţi doar despre apă minerală, doar despre bere, doar despre caşcaval afumat sau doar despre şosete. Păi n-ar fi…

Şi atunci am slobozit-o conform însemnării prin care Cristian China Birta m-a tăfălit pe tastatură: „oare blogdecăcat.ro” o fi liber? Şi era. Dar asta nu are nicio relevanţă. Ce tebuie eu să aduc aminte este că aceea a fost doar picătura care a umplut halba, altfel spaţioasă, a răbdării lui Cristian. Pentru că anterior acelui moment mă făcusem vinovat de câteva alte acte de infidelitate. Retweeturi la articole scrise, de exemplu, de Vali, pe marginea diverselor practici sau încălcări de principii ale aceluiaşi Cristian China Birta. Cine are chef, să scormonească prin timeline-uri. Întrucât, nu-i aşa, polarizarea e filosofia principală a românilor, iar dictonul comunist „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” rămâne verde şi prioritar şi în plin capitalism schizoid.

Motive pentru care Cristian China Birta s-a supărat pe mine.

  • Deja amintit mai devreme, dacă împarţi principii şi puncte de vedere cu aceia care nu-i sunt aliaţi sau discipoli, e clar că ai ceva împotriva lui;
  • În spatele bonomiei şi „hâtrismului”, Cristian China Birta e un tip orgolios şi destul de supărăcios mai ales când vine vorba de poziţia lui pe piaţa asta mică şi săracă; şi pentru aceia care vor înţelege asta ca pe o admonestare la adresa subiectului meu, găsesc că merită să aduc aminte că orgoliile şi mândria sunt atribute pur omeneşti, pentru care singurii judecători suntem noi înşine. Dar acesta este un răspuns întârziat la un articol care s-a dorit a fi defăimător la adresa mea, iar intenţia mea este să vă spun că acea însemnare nu vine de la un individ perfect;
  • Nu cred şi nu voi crede niciodată în forţa pentru lobby şi endorsement a unei reţele de bloguri bazată pe prozelitism sub principiul aripii ocrotitoare a unui tătuc plenipotenţiar care se bucură de vizibilitate. „Haideţi să haidem” a fost un refren interesant al anilor ’90, amuzant prin însuşi caracterul lui satiric, iar campaniile pe bani n-au cum să treacă drept serioase când mecanismul de diseminare a mesajului se bazează pe „am eu nişte prieteni, o să scrie şi ei” şi nu pe cifre şi structuri cât mai concrete de audienţă şi adresabilitate. Poate am rămas eu în urmă pentru că m-am ocupat mai puţin de blogging în ultimii ani, dar singurul lucru bun (îmi cer scuze) pe care l-am reţinut de la Iulian Comănescu în vremurile de tranşee prin PR a fost „nu contează că tu ai ieşit primul cu ştirea despre atacul din metroul de la Madrid, nu contează că tu ieşi mai mereu primul cu evenimentele importante, dacă pe canalul tău concurent sunt imagini cu buburuze şi a doua zi văd că au avut audienţă mai mare decât tragedia ta, n-am niciun motiv să scriu despre tine.”
  • Nu poţi să te vinzi la infinit dându-te neprihănit şi virgin şi mereu în comparaţie cu „restul”. Şi asta în primul rând pentru că n-ai cum să rămâi virgin, pentru că la un moment dat ajungi să-ţi dai singur cu stângul în dreptul şi ceilalţi vor fi acolo, să-ţi aducă aminte că în urmă cu mai multă vreme susţineai vehement şi principial că eşti cea mai virgină din harem şi că tu lucrezi doar curat şi la vedere, că te pui chezaş doar conform unei filosofii curate şi că nu vei face niciodată compromisuri. Nimeni nu e scutit de compromisuri, dar cred că arta compromisului constă chiar în acceptare lui cu sinceritate şi autenticitate. Doar că e puţin mai greu după ce ai crezut chiar şi tu în procesul convingerii celorlalţi că vei muri virgin măcar din punctul ăsta de vedere.

Două menţiuni de final. Am crezut cu tărie în sinceritatea lui Cristian China Birta atunci când le-a recomandat altora să încerce experienţele culinare şi de mood de la Kopel’s. Nu ştiam că recomandarea lui s-a bazat doar pe faptul că eram prieteni şi nu pe calitatea experienţelor în sine. Altfel nu văd de ce i-ar părea acum rău că a făcut-o, aşa cum reiese din însemnarea cea oţetită. Oare să aibă asta legătură cu felul în care face el recomandări în general? Şi a doua. Oare câtă invidie, potrivit aceleiaşi însemnări, ar putea să zacă în mine dacă bucuria mea zilnică de câţiva ani încoace se filtrează prin zâmbetele celor care-mi ling farfuriile şi nu prin fuga febrilă după clicuri şi cenţi? Că doar nu s-o fi referit Cristian China Birta, când a scris că „lui îi cam iese tot ce îşi propune” la eventuala invidie generată de faptul că el e însurat şi are trei copii, iar eu sunt un divorţat fără :) Nu, nici vorbă, ar fi ruşinos din partea unui munte de probitate morală să atace atât de jos…