Arhiva pentru iulie, 2009

De azi aveţi

De azi, sunt un

Dacă mă urmăreşti pe Twitter, voi crede că:

1. ai citit ceva de pe blogul meu şi ai vrea să fii la curent şi cu alte aberaţii scurtissime zilnice ale autorului;

2. cineva ţi-a zis că sunt marfă de marfă de băiat şi ai decis să verifici dacă aşa e

3. ne cunoaştem şi, incredibil, în consecinţă vrei să ştii chestii mai multe, mai noi, mai profunde (zexe!) despre mine

4. am să-ţi dau bani.

„Umorul evreiesc este aproape similar cu umorul nemţesc, doar că în cazul umorului evreiesc mai şi râzi.”

Eu, Viorel Constantin Copolovici, de religie creştin ortodontă, nepot de bunic evreu de la Târgu Frumos, sensibil la aproape tot ce mă atinge din cultura evreiască şi lăcrămos tare când vine vorba de „Schindler’s List” sau „Train de Vie”, declar pe proprie răspundere că Radu Mazăre e ciumeg.

Ziceam pe Twitter, acum câteva zile, că recenta campanie Vodafone, cu actorii de la „Mondenii”, e mult sub nivelul ultimelor două. Nu ştiam atunci decât că spoturile mi se păreau de un calibru inferior celor cu Smiley & CRBL & Alex şi departe de isteţimea uşor perversă, jucată firesc, a campaniei cu „combinaţiile”.

În seara asta, revăzând spotul cu Andreea Gămoşteanu versus Ramona Bădescu, m-am prins care mi-e adevărata nemulţumire: pactul cu „duşmanul” şi ascunderea cozii între picioare. „Mondenii” distrează prin imitaţii. Imitaţiile bune ies mai ales după modele suficient de caricaturale, de nesuferite. Mai mult, imitaţiile groteşti ne umplu de satisfacţie că, uite, le arată cineva şi lor, modelelor originale, cât sunt de caraghioase.

[ Jurnal de fumător. Începuturi ]

[ Jurnal de fumător. Liceul ]

[Jurnal de fumător. Ţigara de după]

O sută de zile. O SUTĂ! Ştiţi că am ţigări în casă? Tot timpul. Doamna nici măcar n-a pitit prea adânc pachetul şi jumătate pe care mi le-a pescuit din buzunare pe 6 aprilie. Sunt aproape la vedere, în orice secundă aş putea să ajug lîngă dulăpior, să scot o ţigară şi s-o aprind. Uneori îmi şi imaginez toate astea. „Hmm..Ce-ar fi să-mi aprind o ţigară?”. Răspunsul e durere fizică, în capul pieptului. Nu glumesc şi nu exagerez.

Eu m-am lăsat brusc de fumat. Nu ştiu ce-i aia „sevraj”. Nu am fost şi nu sunt nervos din cauza lipsei de tutun, nicotină etc. Nu m-am abţinut. Mai bine zis, nu am luptat cu vreo nevoie cruntă, manifestată prin lipsa puterii de concentrare, nu m-am dat nici cu capul de pereţi şi nici cu curul de pământ. Ne-am despărţit şi gata. Asta a fost tot. După nouăsprezece ani în care fiecare fum a fost o încântare, un motiv în plus să-mi spun cât de mult îmi place să fumez.

De găsit la Carfur. Eu mă duc acum să-mi iau un bax întreg.

Şi încă una scurtă, de la noul şi trendinistul cinematograf drive in, din Băneasa. Că doar nu credeaţi că România se opreşte circumspectă la poarta de acces şi se şterge pe picioruţe înainte de a intra în incintă. Logan de-ăla de cărat ciment, ca să încapă şi văru’, sor’ta şi ăla micu’? Este. Masă pliabilă, pentru picnic? Cec. Scaune de pescuit, utilizabile şi după festin, în jurul vehiculului, că doar nu ne-om înghesui toţi în maşină, pe durata vizionării, să ne dăm usturoaie pe sub nas unii altora? Cec. Că sunet auzim şi din maşinile altora, ce req… 

Scrat is definitely way bigger than Chuck Norris!

Sâmbătă după-amiaza, la intrarea în Parcul Carol. Tulburător!