JOKERS

sâmbătă, 6 decembrie, 2008 la 12:30 am

cosmin natanticuGreu de crezut, dar chestia asta din imagine este, da, un om. Individul face parte din galeria acelor figuri pe care sînteţi siguri că le-aţi mai văzut undeva şi cărora vă este imposibil să le asociaţi un nume. Cosmin Natanticu e pe la televizor de ani de zile, a schimbat pînă acum cîteva zeci de formate şi, în general, îi face pe oameni să rîdă cam de cînd îşi arată mecla.

Pentru că încă e piaţă, Natanticu şi alţi trei colegi de celulă îşi încearcă norocul într-un stand-up ceva mai fizic decît al celor veniţi mai devreme pe scîndura cafenelelor bucureştene. Jokers este numele trupei care marţi noaptea şi-a luat botezul chefliilor tîrzii ai unui club din Regie.

Cosmin Natanticu, Marius Coanda, Catalin Iliescu si Claudiu Constantin sînt deocamdată tributari mai degrabă umorului generat de mimică, dat cu curu’ de pamînt şi texte porcoase, dar am văzut multă ambiţie şi destulă spontaneitate, mai ales atunci cînd în fundul sălii apar doi tîmpiţi cu multe beri la bord, care îi şicanează cu suficiente replici în răspăr, menite să le ridice mingi la fileu.

Baftă!

trupa jokers