FATA CU BEIZADEAUA LOCALA

E mult mai periculoasa si mai greu de masticat sau strivit sub talpa decit beizadeaua centrala. De o saptamina imi tot suna in minte o discutie pe care o purtam cu fratello (care, apropo, m-a cam bestelit pe tema activitatilor lui de la revulutie, asupra carora voi reveni cu alta ocazie) acum mai bine de zece ani, despre un anume aspect ce diferentiaza presa locala de aceea facuta in Bucuresti, cu distributie nationala. Zicea el atunci, si sint convins ca jurnalistii din presa locala ii dau si acum dreptate, ca acolo dai mai usor nas in nas cu „subiectii”, ca presiunile sau amenintarile sint mai la indemina lor, ca mai lesne te calca masina sau iti iei un par in cap decit atunci cind tavalesti in cerneala o maimarime „de la centru”.

La fel si in cazul copiilor de stabi, naraviti la scandaluri, trafic sau amenintari cu arme de toate culorile. Daca in Bucuresti isi vad de liniile si liniutele lor, de distributia si furturile lor, de evaziunile si capriciile lor costisitoare in spatii special amenajate, departe de ochii pulimii, prin alte orase sint surghiuniti la amestecul cu oamenii normali, adusi cu forta prin cluburile si stabilimentele in care si restul lumii are tupeul sa-si piarda, cu parcimonie, cite-o vineri sau cite-o simbata seara.

Are creasta si hainute subtiri de l-ar lua dracu de pomana daca ar fi cu vreo doua-trei grade mai frig. Se zbate undeva, sub 25 de ani, intr-un plictis dezolant, din lipsa unui loc mai fanchi si mai trendi decit ceea ce-i poate oferi Oradea nocturna. Si totusi, a iesit de la shaormerie ducind la gura cu miini tremurinde sulul de pita. Daca nu iei seama la toalele de firma, il poti lesne confunda cu unul dintre. Nu scrie pe fruntea lui nici ca e odrasla de sex incert a celui mai vestit, mai bun si, in consecinta, mai spagar chirurg din oras, nici ca piata traficului local de droguri ii este mai mult decit familiara, nici ca beneficiaza in orice moment de serviciile de protectie ale unora dintre cei mai temuti batausi din oras. De brat are agatata o spalacita cu atitudine si gesturi de centurista.

Obsesia mea veche, oboseala drumului lung si a celor citeva beri golite deja intr-un periplu cam balabanit prin citeva cluburi pe care e mai mare pacatul sa nu le itinerezi daca tot sint la citiva pasi unul de celalalt imi pironesc privirea oarecum alunecoasa pe servetelul pe care copilu’ shaormei l-a parasutat cu nonsalanta in mijlocul pasajului. E suficient pentru bataiosul fomist sa declanseze o intreaga tevatura din care nu lipsesc nici sarcasmele, nici amenintarile, nici telefoanele date rapid „camarilei” care ar trebui sa ma scoata din fast fud si sa-mi dea o lectie de conduita fata de leprele de bani gata. Incerc sa aplanez un conflict, ajutat de insotitorii mei. Oricum, dintre toti, accesoriul blond e cel mai vocal, motiv pentru care incep sa cred ca ma-sa-i curva :). Chestie pe care i-o comunic tangential, facind singele gorilelor sa clocoteasca si mai tare.

Noroc ca unul dintre noi a fost si mai treaz, si mai diplomat, si mai integrat social, astfel incit a reusit sa incheie povestea inainte sa-mi iau vreun pumn in freza. Ciudat lucru, in aceeasi seara am fost abordat, la o ciorba de burta, de un individ care cred ca si-ar fi dorit o noapte fierbinte cu mine. Asta dupa altercatia din pasaj, cind eu stateam la masa cu capul in pumn, gindindu-ma la episodul anterior si fara sa privesc pe nimeni in jur. In a doua seara, un aurolac mi-a cerut o tigara, iar cind a vazut ca nu-l bag in seama, s-a repezit cu mina intinsa catre mine, incercind sa si-o ia singur chiar pe aceea pe care o fumam. Drace, e clar ca problema e la mine…