CADAVRU. WORDPRESS. COM

Gata? V-ati linistit? Sau si in momentul asta va obsedeaza propozitia simpla „Ion Iliescu are blog”? Daca Ion Creanga are, nimic extraordinar in propozitia simpla. Halucinante de-a dreptul ar fi fost eventuale propozitii deduse din prima, cum ar fi: „I.I. utilizeaza un computer”, „I.I. tasteaza”, „I.I se stie cu Word-ul”, „I.I. citeste feed-uri” si asa mai departe. Dar cum toate astea au primit raspuns de indata ce am aflat ca „I.I. scrie cu pixul” si ca „I.I. da la cules”, deja zona asta chiar nu ne mai intereseaza. Dar ne intereseaza altele.

De ce i-au facut strategii PSD blog lui Iliescu? Ca sa-l intinereasca. Pentru a-i trimite proiectia intr-un mediu avantajat de atribute simple: tinar, liber, interactiv. Ca dintr-o capsula a timpului pe care in momentul asta o vad ca pe o dubita bleu, cu tabla strimbata si chituita grosolan, Matusalem Gaga Intiiul se infatiseaza trecatorilor ca o holograma. Parca e, parca nu e… Dar vorbeste. Se aude ceva. Deci, totusi, ceva tot e. La fel ca in toti anii in care si-a construit duplicatul de imagine al conducatorului suprem. Iliescu vine, plutind, in rindurile unui electorat portocaliu intr-o proportie covirsitoare, fix in organul care a pulsat pentru Basescu in ultimii trei ani.

Pentru a le comunica? In nici un caz, pentru ca Ion Iliescu n-are cu ce. El doar vorbeste, scandeaza, se revolta verbal, seaca de orice sens pina si cele mai simple si inofensive cuvinte si le transforma in talasul arhicunoscut. Asa cum dialogul ii este si i-a fost mereu cu totul strain, Iliescu doar emite pe blog pentru ca, probabil, n-a permis nimanui sa imbrace camasa portocalie a unui cirano socialist. In felul asta, eu unul cred ca initiativa din wordpress nu reuseste decit trei lucruri. Cam nasoale.

Unu. In ciuda unui demers pe care unii probabil ca si l-au dorit inovator, tatucul minerilor nu aduce, practic, nimic nou in consolidarea sau redefinirea propriului brand. Discursul este acelasi, nu este decit un duplicat al principiilor si divagatiilor goale pe care le stim. Fraza e moliie si noduroasa, defecta, lipsita de atractie si de caracter personal. Scrisul e plapind, de secretara fosta coafeza, abia descifrind tainele editarii. Daca nu i-am cunoaste orgoliile si grandomania, am putea crede lesne ca ideile sint asternute de vreun doctrinist alaptat la aceeasi tita stearpa a platformelor-program.

Doi. Aparitia sa in www reuseste sa pacaleasca (din nou) un pogon de copii creduli, tristi, prost imbracati, in care urla nevoia ancestrala de a primi vesnic de la altcineva si lipsa idolului in fata caruia sa se prosterneze si pe care sa-l urmeze. Si credulitatea asta nu se manifesta doar prin simpla acceptiune a enormitatii „Iliescu se da pe net”. Nu… Ea poate incepe aici, dar se termina infinit mai departe si mai adinc, se termina, din pacate, in convingerea (personala sau inoculata) ca acest individ care risca sa dea ortu’ popii fara a-si fi ispasit pedepsele este un conducator si o adevarata eminenta (poate singura) care ar putea sa-i scape de saracie, de impotenta sau de pietre la rinichi. Sa le cumpere bicicleta si televizor nou. Sa ia de la bogati si sa dea la saraci, sa le puna in traista. Copiii astia, indiferent de virsta, ajung sa creada ca Iliescu e cool si ca toti ceilalti sint timpiti cind il cred un ramolit.

Trei. Blogul lui Ion Iliescu deschide acea cutie a Pandorei prin capacul funebru al careia navalesc in potop ciungii si pupincuristii, slutii si lingaii, orfanii de creier si de moralitate ai unei natii care abunda in dizlocati si manipulati principial si accidente ale unor experimente sociale de nivel macroscopic. Cautind eventuale replici ale rictusului intepenit, in lungile liste de comment-uri am vazut pravalindu-se un adevarat suvoi vomitiv de aplaudaci paralitici si de sustinatori schilozi ai unui rege mindru de scaunul sau cu rotile. Mi-au creat imaginea timpa a unui cimitir in care structuri umanoide mincate de putrefactie se extrag chinuit de prin mormite si incep sa umble (din nou) calauzite de un fel de Michael Jackson fara nas si cu tenul gaurit pina la tigva.

Poate ca multe dintre comentariile de-acolo, ajunse pe miini de profesionisti, ar putea sluji unei eventuale adecvari a discursului. Poate ca un efort de cercetare ar putea macar identifica unele tendinte in demersul adaptarii viitoarelor metode strategice electorale. Poate ca tot de-acolo s-ar putea extrage puncte slabe ale rivalilor aflati acum la putere. Insa toate astea n-ar face decit sa motiveze onorariile unor medici care accepta sa opereze un cadavru, dind familiei asigurari ca macar il vor invia pentru citeva clipe, ca sa le dezvaluie unde si-a ascuns averea.

Post Scriptum: Domeniul din titlu imi apartine acum. WordPress n-a inteles ca vreau doar sa-i verific disponibilitatea. Il cedez oricind.

LATER: Iata si primul post scris/dictat/conceput de altcineva decit semnatarul.  Baietii se misca, totusi. Iar fraierii si lingaii se aduna ciorchine :D.