E destul de greu să ratezi groaznic când fotografiezi copii, animale de casă şi mâncare. Subiectele astea au aşa o doză pronunţată de sinceritate, încât şi un orb ar reuşi să scoată ceva cât de cât admirabil şi generator de zece like-uri. În ultimii ani am făcut ceva mai mult de câteva poze cu mâncare şi am aflat de unul singur mici amănunte de care ţin seama atunci când vreau să ilustrez o reţetă sau când o farfurie poate sta lejer fără un text detaliat în bătaia lui „uau! îmi lasă gura apă!” Mai mult decât atât, cred că e păcat să-ţi strici starea de spirit doar pentru că nu ai un aparat foto prea deştept, asta sigur nu te împiedică să faci poze drăguţe cu mâncare. Nu eşti fotograf profesionist, intenţia ta e doar să te lauzi cu ce ai gătit sau ai mâncat şi să le oferi prietenilor conţinut simpatic.
1. Trebuie să-ţi cunoşti aparatul foto, fie el o cameră compactă, un DSLR sau camera telefonului tău mobil. Asta nu e neapărat despre pozele cu mâncare, e general-valabilă când vine vorba şi de pompe de bicicletă, prezervative sau gumă de mestecat. Practica, adică multe poze nereuşite, te va învăţa despre capacităţile camerei pe care o foloseşti. Fă multe poze, joacă-te cu setările şi experimentează, uită-te la fiecare serie în parte, aruncă-le şi fă altele. O să afli multe chestii în procesul ăsta.
2. E bine să nu împopoţonezi şi să nu încarci farfuria cu foarte multe amănunte, „picturi” sau cantităţi mari din preparatul pe care îl fotografiezi. Şi cred că farfuriile albe sunt cele mai generoase în şanse la poze bune cu mâncare. Platoul tău nu vorbeşte privitorului decât prin culorile şi aşezarea preparatului, deci spaţiile albe de pe farfurie te pot ajuta să pui în valoare nuanţe, forme, profunzimi. Farfuriile albe nu plac tuturor şi uni vor avea de comentat despre dimensiunea „porţiei” pe care ai aşezat-o la cadru dar tu intenţionezi să generezi vizual o stare, nu să-i saturi pe privitori.
3. Încearcă să foloseşti cât mai rar funcţia flash. Sau blitz-ul. Lumina aia instantanee îţi va aplatiza creaţia şi o va banaliza, culorile naturale se vor pierde, unele elemente de pe farfurie vor străluci nefiresc şi deloc apetisant. Pune farfuria în lumină naturală, ieşi cu ea la lumina zilei, eventual caută o rază de soare care să-ţi pună în valoare cromatica şi geografia preparatului. Seara poţi folosi o lampă cu abajur, cu lumină caldă, care să-ţi lumineze egal platoul şi care să-ţi genereze umbre fireşti, contururi dulci. Camerele mai fără pretenţii, cu un senzor de lumină mai puţin sensibil, iubesc soarele şi lumina zilei.
4. Era pozelor cu farfuria întreagă văzută de sus a cam trecut. Nu erau rele, dar parcă e mei greu să surprinzi textura, fibrele sau sclipirile apetisante ale personajului principal de pe platou încercând să arăţi farfuria întreagă. Sigur, dacă te-ai jucat cromatic sau ai recompus o imagine anume din ceea ce ai pus pe farfurie, merită să pui şi o imagine de ansamblu într-o serie dedicată unui preparat. Prietenii/cititorii tăi au nevoie de vibraţie, tentaţia trebuie să treacă prin ecran şi să-l apuce pe privitor de glandele salivare. Strânge unghiul, concentrează-te pe vedeta farfuriei şi nu te chinui să ai musai în şarf şi piureul, şi salata, şi dâra de sos întinsă cu dosul lingurii, ca la mastărşef. Coboară în planul lateral al farfuriei, învârte-o şi fotografiaz-o din cât mai multe unghiuri. Ca să ai la ce te uita după aceea şi ca să ai de unde alege.
5. Nu cred că e o idee bună să imiţi pozele pe care le-ai văzut în cărţile de bucate sau în meniurile restaurantelor. Fiecare preparat are energia lui, fiecare bucătăraş are propriile stări faţă de farfuria pe care a ales-o ca subiect pentru poză, fiecare platou e unic. Ai nevoie de atenţie pentru elementul principal şi, în cazul preparatelor din mai multe ingrediente amestecate (un stir-fry sau un risotto, de exemplu), pentru diferenţierea cromatică şi de textură a câtorva bucăţele din amestecul de pe farfurie. Nu ai de ce să vezi toţi morcovii sau toţi creveţii din preparat, dar sigur o porţiune din subiect care conţine măcar o bucată din fiecare ingredient va fi apreciată de privitori.
6. E foarte bine dacă te pricepi să umbli cu un editor foto, însă ar trebui să nu exagerezi. Dacă ai avut o lumină bună când ai făcut fotografiile, ţi-ai uşurat foarte mult din treabă. E posibil să ai nevoie de mici retuşuri de contrast, dar ai grijă că butoanele din Photoshop sunt destul de sensibile. Funcţia „vibrance” e şi ea providenţială, dar folosită cu măsură, astfel încât să nu alungi din naturaleţea culorilor şi stării generale a farfuriei. Sigur că un crop inspirat va creşte impactul imaginii tale, dar nu uita că elementele din jurul centrului tău de atenţie ar trebui măcar sugerate. Un chenar e bun dacă reuşeşte să individualizeze imaginea pe un fundal neprietnos dar devine supărător atunci când dimensiunea sau culoarea lui tind să aibă prea multă personalitate în detrimentul imaginii. Şi ar fi bine să nu pui text pe poză decât atunci când vrei neapărat să dai indicii asupra tehnicilor pe care le-ai folosit, deşi le poţi scrie lesne sub imagine.
7. Carnea crudă e destul de pretenţioasă la poză. E destul de greu să o faci tentantă mai ales pentru cei care nu gătesc şi nu sunt obişnuiţi să o vadă prea des. Go deep! Strânge mult, până la detaliul de fibră, lasă în cadru şi o urmă de piele sau de grăsime albă sau rozalie, în contrast cu carnea, poate şi o muchie de os care a fost bine tăiată, fără „rumeguş” şi „scame”. Aruncă în cadru o frunză de pătrunjel proaspăt, sare grunjoasă şi piper proaspăt măcinat ori alte mirodenii pe car ele vei folosi la preparare. Toate astea reuşesc să atenueze ideea de animal sacrificat, sânge etc. E bine să eviţi ochi sau alte detalii la care unii dintre privitori ar putea fi sensibili. Dacă vrei musai să pui în galerie şi o imagine cu ingredientul de bază în faza crudă, încearcă să-l faci să semene cât mai puţin cu forma lui iniţială, feliază-l, taie-l cuburi, nu-l lăsa singur la cadru.
Cam atât am reuşit să adun din memorie. Dacă aveţi sugestii sau întrebări despre ceea ce mi-a scăpat, vă răspund cu bucurie. Mai jos, câteva ilustraţii personale, mai bune sau mai puţin bune, editate şi needitate, despre ceea ce v-am povestit.
Cele mai voi