Posturi cu tagurile: "fotbal"

Tot ce am de spus despre sentinţele definitive cu executare, transmise (fie şi aşa, teleghidat, cu dedicaţie şi oftică) în sfârşit, după atâta amar de vreme plină de aroganţă, câtorva dintre mafioţii din fotbalul autohton e asta: îmi doresc tare mult ca acei tineri care şi-au făcut idoli din nişte personaje cu apucături şi nivel cultural de periferie să-şi pună măcar un semn de întrebare. Atât. Ar fi mare lucru.

Aici începe fotbalul în Bazilia. Cel puţin în Bahia, asta e o imagine care nu lipseşte din niciun sat, orăşel sau oraş prin care am trecut în ultimele luni. Aş fi putut fotografia asta în culori şi cu atribute identice în oricare dintre ele. Majoritatea fără pretenţi sau urme recente de administrare sistematizată. Nu-i mai puţin adevărat că, şi fără un astfel de spaţiu, brazilieni nu caută foarte multe motive să încingă o minge, fie că e vorba de o miuţă, de un fel de „două’şuna” în care nimeni nu e portar sau un foot-voley, la care sunt tătici şi intergalactici chiar şi la mişto, pe plajă sau în faţa casei. Am vrut să vă împărtăşesc gândul ăsta fugar şi culorile din imagini. Atât.

Cum o fi sa traiesti cu impresia ca ai un copil genial, despre care dupa citiva ani afli ca, de fapt, e cretin? Cum o fi sa traiesti toata viata cu speranta ca intr-o zi n-o sa mai fie cretin si sa vezi un semn de insanatosire de fiecare data cind se opreste din dat capete-n zid si zice scurt: „U!”? Pentru parintii care inca-l mai folosesc pe Bau-Bau in educatia progeniturilor: „Maninca-ti morcovii, ca o sa ajungi ca Steaua!” Si multe multumiri antenei, care in primele treisp’e minute mi-a oferit un sunet incintator, fara ambianta de pe stadion, de era sa nu-mi dau seama ca s-au marcat doua goluri. Nu in ultimul rind, felicitari gradenei cu maimute urlatoare despuiate, aflate intr-un contrast minunat cu vestitul stil Cimbom. Televiziunea turca a transmis fix trei cadre cu staulul romanesc de pe Ali Sami Yen. Cu doua prea mult.

De cind Dinamo nu prea mai duce timonieru’ la ecluza, pina si signalistica din Stefan cel Mare s-a cam scofilcit. In a treia poza am identificat niste urme de un maroniu suspect, dar m-am tinut, respectuos, la distanta.

Gigel, pohta ce-ai pohtit-o matale s-a cam demodat, s-a indoit sub vigoarea levierului pe car-el porti cu minsrie in ranita si nu mai e mare chestie pentru fraierii care se uita in gura matale. Uite, mai jos, dovada graitoare ca Maibach poate sa-si ia acum orice zdreanta care e ea zdreanta.

Dincolo de tot fanatismul asta cu muci la nas al suporterilor unui fotbal strimb si lenes, oare competentele „forte de ordine” masate la meciurile din divizia A nu reusesc sa-i lase pe cretinoizi fara petarde, bite si alte jucarele inca de la intarea pe stadioane? La Stones mi-au luat sticla cu apa, au confiscat sticle de parfum din posetele gagicilor, au facut adevarate colectii de obiecte personale pe care nu le-a mai vazut nimeni la iesire.

Chiar de n-ar fi fost ciobanul pseudohabotnic si credincios de-asta banuit, crucea e un element extrem de prezent in fotbal. Nu doar in fotbalul romanesc. Plecata, parca sa zic, de pe terenurile credincioasei Americi Latine, crucea fotbalistica a fost imprumutata, adoptata, adaptata si restignita in diverse pozitii pe altarul evlaviei teatrale a mingicarilor.

Crucea cu pamintul , la intrarea in teren, este cea mai prezenta. E atit de prezenta, incit nu m-as mira sa fie adoptata chiar si de catre localnicii din campionatele asiatice. Prin crucea facuta in fuga, la inceputul meciului, la schimbare sau dupa pauza, fotbalistul