Posturi cu tagurile: "codul manierelor elegante"

Vorbim la telefon. Vorbim mai mult sau mai puţin, după cum ne sînt nevoile şi obiceiurile. Am fost şi eu uneori doar o prelungire a telefonului de la ureche, uneori din nevoi, alteori din proaste obiceiuri. Telefon fix am avut în casă de cînd m-am născut. Noi am avut de-ăsta de cînd s-a inventat telefonia la Piteşti, întîi număr cu două cifre, apoi cu trei, apoi cu cinci… Am avut 20, 220 şi 23220. După aia s-a complicat şi nu mai ştiu cum era. Deh, bunicul era dirigintele poştelor, aveam pile.

Ei şi pentru că am avut telefon în casă de mic, una dintre regulile învăţate devreme în jurul lui a fost mai clară ca lumina zilei: cînd un adult vorbeşte la telefon, nu vii să-i arăţi cel mai nou desen făcut cu setul cel nou de carioca, nu încerci să-i povesteşti cum a făcut Costel Pătruţ disecţie la şopîrlă pe buturuga din spatele blocului, nu-l deranjezi decît dacă arde, se inundă sau se cutremură casa. Sînt convins că aţi dobîndit acest bun obicei încă din primii ani ai existenţei voastre şi că, făcînd parte din educaţia celor „şapte ani” (o cifră care sună arhaic, dar despre care psihologii, sociologii şi experţii în inteligenţă emoţională au demonstrat o mulţime de treburi interesante) vă ţineţi de ea fără eforturi.

La mine e reflex. Stau de vorbă cu cineva, îi sună telefonul, tac brusc. E treaba respectivului dacă răspunde sau nu, eu mă opresc în mijlocul frazei şi aştept decizia lui. Din două motive: pentru că  e treaba lui dacă vrea sau nu să răspundă şi pentru că telefonul i-a distras atenţia, deci am şanse mari să nu reţină mai nimic din fraza în curs. O voi relua oricum după ce respectivul decide să răspundă, să dea reject etc.

V-aţi plictisit deja. Ştiu. Pentru că am scris deja trei paragrafe de common knowledge, de banalităţi care pentru un individ educat nu fac nici doi bani găuriţi. Ei bine, este pentru că voi aveţi în sînge crîmpeiul ăsta de educaţie. Oricît ar părea de greu de crezut, alţii nu îl au. Şi nu mă voi lansa aici în teorii tembele despre originea geografică, gradul de inteligenţă sau nivelul ierarhic ce deosebeşte un individ de altul. Educaţia sau lipsa ei nu ţin cont de asemenea factori, aşa cum nesimţirea nu face mofturi atunci cînd îşi alege hoitul – gazdă.

„Sarutarea, ca si salutarea, face parte din cadrul moravurilor unui popor. Primele intrebari ce suntem condusi a ni le punein privinta sarutului sunt: ce este? de unde vine? ce scop are?

Sarutarea este expresiunea unui simtamint interior. Ea se manifesta printr-o apasare a gurei asupra unui obiect oarecare, insotita de un sunet puternic sau mai slab, sau printr-o atingere reciproca abuzelor, exprimind iubirea si afectiunea amoroasa. Sarutarea se poate executa in diverse moduri: cu sunet, fara sunet, pe cale umeda si pe cale uscata.

De aici rezulta diversele numiri ce se pot da saruturilor. Astfel e gurita, un sarut dat in pripa si in gluma; se uziteaza mai mult