CHAPADA DIAMANTINA: POÇO ENCANTADO

duminică, 8 septembrie, 2013 la 10:08 pm

Pe drumul de la Lençois, a plouat de mai multe ori. Straturi și straturi de nori groși ne spuneau că nu era cea mai bună zi pentru a vizita Poço Encantado. Soarele intră în această peșteră doar două ore pe zi, chiar și atunci când vremea este perfecta. Am ajuns acolo și am decis să intrăm indiferent de vreme. După drumul scurt printre pereții peșterii, ascultând turuiala ghidului, am ajuns în faţa celor şaizeci şi unu de metri de adânc albastru, calm şi impunător prin însăşi claritatea şi nemişcarea lui, puţin trist că soarele nu ne ajuta deloc. Am făcut câteva poze şi eram deja pe punctul de a pleca. Și atunci a venit: un rază slabă și delicată de a scăldat intrarea în peșteră și întreaga minune albastă. Doar pentru câteva minute, cât să ne bucurăm de încă una dintre incredibilele comori ale Chapadei Diamantina.

CHAPADA DIAMANTINA: RIO DE RONCADOR

duminică, 8 septembrie, 2013 la 8:34 pm

Prea multe n-ar fi de spus, căci vorbele mi se par de prisos şi complet inexpresive în faţa vibraţei de care m-am bucura în faţa acestui spectacol al maiestuosului firesc al naturii. O oră şi jumătate dus, la fel la întoarcere, printre nuferi cărnoşi, „pui de apă”, clipoceli şi foşnete prietenoase. Între două ceruri. Sau între două ape? Căci, de la un moment încolo, nu mai ştii şi nici că mai vrei să înţelegi dacă cerul se oglindeşte în ape ori dacă râul însuşi dă sens şi curgere imensităţi cereşti. Într-o barcă de lemn înaltă de trei palme, motorizată cu sârg din pupa de Arilton, ghidul nostru quilombo de şaptesprezece ani, tăcut şi mare iubitor de cola.

GRUTA TORRINHA CHAPADA DIAMANTINA

luni, 12 august, 2013 la 6:11 am

Grutta Torrinha. Localizare: satul Torrinha, în partea de NE a Parque National de Chapada Diamantina, Bahia, Brazilia, 12º 37′ 41″ latitudine S, 41º 36′ 13″ longitudine V. Superlative. O floare de aragonit clasată a doua în lume din punct de vedere al dimensiunii (foto 1). Gypsum transparente, structuri foarte rare în formă de ace translucide, pe o suprafaţă cu care aparent nu au puncte structurale comune (foto 2). Helicite cu forme care parcă sfidează gravitaţia, unele dintre ele conţinând irizaţii de minereuri feroase (foto 3). Cristale a căror structură foarte complexă le clasează printre rarităţi.

Accesibilă doar cu ghid localnic, conţine trei rute de vizitare şi un bonus (la achiziţionarea cu 90 R$/cuplu a turului complet, cu cele trei zone de interes), un salon al cristalelor aflat dincolo de marcajele cu bandă roşie. Am stat în total 2h45′, de la intrare până la ieşire, vizitând toate cele trei zone şi salonul-bonus. Nu sunt un obişnuit al peşterilor, deci aş aprecia gradul de dificultate peste medie, cu mai multe puncte dificile de traversare, sol alternativ nisip-rocă masivă măcinată din plafoanele saloanelor, pante alunecoase pe roci de mari dimensiuni, şlefuite de ape, unele saloane cu temperatură mai înaltă decât altele (temperatura medie din Torrinha este de aproximativ 23 de grade Celsius). Ghidul nostru, Wellington (foto 10), este unul dintre cei peste zece-douăzeci de băieţi care ştiu Torrinha cu ochi închişi. Au copilărit acolo, nu vorbesc engleză, dar sunt oameni care îşi respectă misiunea şi te ajută, la rândul lor, să respecţi legile peşterii. Ba chiar să-ţi ofere un moment absolut special, în care te poţi odihni câteva minute în limişte şi beznă totală, cu lanternele stinse. Torrinha nu este electrificată, din raţiuni de protejare a rarităţilor din interior. La cererea ghidului, tot din reaţiuni de protecţie fizică, imaginile 1, 5 şi 8 au fost realizate fără flash, la lumina lanternelor.

GROTTA PRATINHA CHAPADA DIAMANTINA

duminică, 11 august, 2013 la 5:08 am

Grotta Pratinha. Localizare: Localizare: complex Pratinha, Chapada Diamantina, Bahia, Brazil, 13° 11′ 0″ S, 42° 41′ 51″ E. Accesibilă doar cu echipament de snorkelling şi lanternă subacvatică. Lungime pasaj: aprox. 160 m, integral acvatic. Grotă neiluminată electric. Adâncime mică. Aspecte de interes: tavan erodat în straturi suprapuse, un salon spaţios şi înalt de aproximativ cinci metri după intrarea în grotă, lilieci atârnaţi în stoluri de tavanul pasajului :D. Grota comunică printr-un tunel de scufundare (scuba) de aproximativ 150 de metri cu Grotta Azul, pasaj accesibil doar scufundătorilor profesionişti. Durată traseu accesibil turiştilor: aprox. 30 minute. Preţ de acces (include echipament) / persoană: 20 R$.

GROTTA AZUL CHAPADA DIAMANTINA

duminică, 11 august, 2013 la 4:30 am

Grotta Azul. Localizare: complex Pratinha, Chapada Diamantina, Bahia, Brazil. 12º 21′ 07″  latitudine S,  41º 32′ 28″ longitudine V. Adâncime – aproximativ 14 m. Închisă pentru explorare. Comunică printr-un tunel de aproximativ 150 m lungime, cu adâncimi de până la 14 m. Sol subacvatic argilos. Aproximativ o oră pe zi, de la 14:30 la 15:30 (BA time), soarele se reflectă în apa albastră a grotei.

LUNCH TIME!

sâmbătă, 10 august, 2013 la 4:02 pm

copolovici brazil

Asta e, deocamdată, imaginea care mie-mi place cel mai mult din tot ce am fotografiat în şapte luni în Brazilia. Surprinsă din mersul maşinii, pe la jumătatea drumului dintre Victoria de Conquista şi Lencois, Chapada Diamantina.