PRIN ROMÂNIA URÎTĂ

Vouă vi se întîmplă să citiţi prostia sau răutatea pe feţele oamenilor pe lîngă care treceţi pe stradă sau pe care-i vedeţi în jur? Cînd eram copil, o auzeam deseori pe sor’mea spunînd despre cîte cineva că „are stigmatul prostiei întipărit pe faţă”. Ce bine-ar fi să poţi vedea asta la toţi proştii… Numai că mulţi proşti sînt deghizaţi, te păcălesc cu cîte o sclipire a ochilor sau cu vreo grimasă cît de cît expresivă, pe unii îi păcălesc cu hainele pe care le poartă, cu funcţiile pe care le ocupă sau cu averile pe care le posedă.

Tot cînd eram mic mi se întîmpla să adorm întrebîndu-mă ce face exact în acea clipă un om pe care-l văzusem în timpul zilei sau cu mai multă vreme înainte. Mi se întîmplă şi acum să-mi aduc aminte figurile oamenilor din cartierul în care am copilărit, babele de pe la cozi sau securiştii pensionari care se ocupau de ordinea cozii, vînzătoare sau simpli mitocani trecători. Da, sînt dintre aceia care se zgîiesc la oameni şi care i-ar fotografia pe toţi. Aş fi un mare colecţionar de portrete bune dacă aş avea timp doar pentru asta.

Românii sînt urîţi şi îmbrăcaţi urît. Într-o proporţie suficient de mare încît să predomine figurile triste, urîte din interior, din sine sau din educaţie. În 2001, cînd am fost la Belgrad ca să-mi iau viza pentru Australia, am stat mai bine de un ceas în vitrina unei cafenele din centrul oraşului. Indiferent de vîrsta pe care o aveau trecătorii, proporţia de oameni frumoşi, îmbrăcaţi cu grijă şi aranjaţi a fost covîrşitoare. Ei avuseseră un război, dar treaba asta nu se vedea pe feţele lor.

Ieri am fost la Unirii. Ca să auzim zgomot, ca să respirăm aer rece, ca să vedem lume multă, în mişcare. O cireadă bolîndă, în care hainele urîte, molfăiala de colţul străzii, figurile bicisnice  şi urletul ca mod firesc de comunicare predominau net. O hăhăială tălîmbă, de puşcăriaşi scăpaţi din zeghe, lăţea rînjete galbene printre cojile de seminţe spînzurate la colţul gurii. Un vacarm în care primul gînd e să-ţi muţi portmoneul, telefonul şi cheile în buzunarul cel mai sigur.

Poate că şi noi eram la fel de urîţi printre ei, dracu mai ştie…