Sucuri verzi

happy cove juicer

Dacă ar fi să aleg primul lucru de care mă bucur în Brazilia din grămada de chestii bune care mi se întâmplă, sucurile verzi, făcute în casă, sare de doi coţi deasupra grămezii. Cât pot eu de zilnic :) Adică atunci când nu uit sau când nu mi-e lene. Şi tâmpenia e că unul dintre cele două pe care mi le fac de obicei ar fi fost la îndemână şi în România, dar na…treabă de conştiinţă şi consecvenţă.

Taraba ambulantă a celor doi îngeri păzitori de verzituri de la care cumpăr în fiecare zi salată, rucola, ceapă verde şi ierburi aromatice e chiar în dreapta, pe stradă, cum ies din bârlog. Şi ei le aduc zilnic din satele apropiate, proaspete de numa-numa. Uneori, când se apropie de miezul zilei şi eu încă nu am apărut, par să se îngrijoreze. „Credeam că nu vii azi, rapaz…” „Cum să nu vin, companheros?” E un ritual. Întâi îmi aleg căpăţânile mari de lollo bionda, apoi tufe (cu tulpinile unite şi urme de rădăcină) cărnoase de rucola, legături de ceapă verde veşnic tânără, busuioc, coriandru, mentă, pătrunjel… Toate arată ca plantele carnivore din desene animate. Cu frunze groase, tari, vii. Mai au o grămadă de alte chestii, dar de obicei asta cumpăr. Apoi le punem în pungi. Apoi ei caută nota de plată de ieri. Apoi o fac pe cea de azi, pe care o voi plăti mâine. Şi gata.

cove

Cove. E clar din familia verzei. Frunze cerate, groase, uneori mari cât suprafaţa a trei palme de zdrahon. Cu nervuri puternice, pline de sevă. De obicei tai cotorul din mijloc pentru că e prea tare, dar cu părere de rău. Nu e tare pentru că ar fi lemnos sau uscat, ci viu de-a dreptul. Înghesui în blender (repetaţi după mine „liqüidificador”)  fâşii de frunze, pulpă de portocală, uneori lămâie sau ananas proaspăt, câteva cuburi de gheaţă şi puţină apă filtrată, ca să pornească maşinăria. Îl las cam un minut pentru că încerc să mărunţesc cât mai bine fbrele şi pulpa de fructe. Niciodată pe „turbo” pentru că Vita-Mix (un fel de Mercedes al blnederelor electrice) încălzeşte în opţiunea aia şi distruge bunătate de viaţă. Uneori am chef să-l strecor. Nu tot timpul. Când n-am chef de cove, îl fac cu pătrunjel. Ceea ce vă doresc şi vouă.

Fie doar să-i vezi culoarea şi e clar că faci bine ce faci. N-are rost să vă povestesc la ce e bun. Căutaţi pe la specialişti sau, mai simplu, mergeţi şi voi pe principiul că „dacă e verde, e bine”. Dacă aveţ probleme cu aroma prea „ciorboasă” de pătrunjel, puteţi să-l păcăliţi uşor cu un strop de miere, o bucăţică de măr sau de ghimbir. Şi apropo de ghimbir, că tot vin frigurile peste voi: în zorii răcelii, când simţiţi că vă ia amocul, aruncaţi în blender o falangă de blender, pulpa unui lime întreg şi două linguri de miere. Poate şi două linguri de apă, să pornească mai uşor, dar consistenţa finală trebuie să rămână destul de groasă. Aur curat.