MARKETING: ARTĂ SAU ŞTIINŢĂ?

Articol-răspuns pe grupul „Marketing 24/7” deschis de Ciprian Stăvar pe LinkedIn. Subiect: Marketingul este arta sau stiinta? Seth Godin spune: „It’s both, and that’s the problem.” Voi ce parere aveti? Iata articolul lui Seth Godin.

O să vă spun o poveste scurtă, are legătură cu vremea în care, pentru opt luni, am abandonat cariera de „piarist” în formare în România şi m-am îmbarcat ca ajutor de băgător de seamă pe un vas de croazieră al unei foarte celebre companii de profil, Princess Cruises LTD. Bermuda, parte a gigantului P & O.

Printre multe alte chestii mai mult sau mai puţin fascinante, am descoperit acolo două tipuri de ospătari.

Omul de ştiinţă. Adică acel ospătar pentru care SERVICE înseamnă rigori respectate la micron, procente fixe de zâmbet profesionist, dexteritate, experienţă etc. Un foarte precis cunoscător al meniurilor, cu intuiţie bine antrenată în ceea ce priveşte dorinţele şi calibrul pasagerului din faţa lui. Sigur, ar fi ridicol să spun « matematică pură », dar păstrând proporţiile nu m-aş hazarda foarte mult.

A doua categorie, Artistul. Ăsta probabil că nu se ridica nici la jumătate din rigoarea profesionistului, ştia mult mai puţine lucruri despre set-up, ordinea preparatelor la masă, uzanţe în “ospătăria” internaţională şi aşa mai departe. Făcea abstracţie de cele cinci stele fluturate cu preţiozitate pe blazonul companiei şi improviza foarte mult. Excela dintr-un singur punct de vedere: îi oferea pasagerului un întreg spectacol.

De la primul salut şi până ce pachidermul se ridica, după vreo trei ore, de la masă, Artistul spunea bancuri, făcea glume deochiate şi bătea apropouri uneori porcoase, făcea scamatorii, figurine şi păpuşele din şervete sau chifle, dansa în jurul mesie sau chiar cu unul dintre pasageri şi, în general, făcea cam tot ce avea el chef. Uneori se urca şi pe masă, lătra sau îşi stropea clienţii cu sifon.

Aveam să aflu că în HORECA de lux şi nu numai ambele categorii sunt reprezentate aproape egal, poate cu o uşoară superioritate numerică în cazul artiştilor. Care dintre ei doi primea, în general, bacşişul mai mare? Artistul, desigur. Numai că şi aici e loc de customizare, de adaptare la “condiţii”, nu-i aşa?

N-ai cum să fii artist când la masă ai un aprig critic culinar sau un client foarte crispat şi riguros, conservator sau doar prost dispus, aşa cu nu poţi poza în profesionistul tăios ca un bisturiu dacă serveşti nişte cheflii puşi pe cioace şi vorbe în doi peri.

O posibilă concluzie proprie? Probabil că Marketingul este în egală măsură artă şi ştiinţă, în procente ajustabile în funcţie de industria, brandul şi clientul tău. Nu cred că poţi fi doar om de ştiinţă sau doar artist. Cu siguranţă nu în Marketing. Lărgindu-i puţin sensul şi chiar riscând o analogie oarecum anapoda, revin totuşi la o mai veche vorbă a lui Şerban Alexandrescu. “Până la urmă, îl tunzi cum vrea el”.

Nu cred să existe domeniu în care maleabilitatea propriilor principii să aibă o mai mare importanţă decât aici. Altfel spus, cel mai solid principiu în marketing: flexibilitatea propriilor principii :)