LA COCOSUL ROSU

N-am mai scris de ceva vreme despre circiumile in care ma poarta uneori poftele, sarbatorile sau foamea naturala. Din lipsa de timp, din neglijenta sau doar din cauza fugii cotidiene in care, uneori, uit ca banalitatile aparente sint cele care compun, de fapt, o existenta fericita. Ma intorc acum la acest tip de subiect pentru ca s-a cam umplut tolba cu povesti.

La Cocosul Rosu, Militari, Margelelor 59-63. Despre asta stiu sigur de ce n-am scris pina acum: pentru ca il stiu o gramada de „consumatori” si pentru ca in ultima vreme am mers acolo atit de des la prinz, incit a intrat in banalul cotidian mentionat mai devreme. Si ce sa zic? Pentru prinz e mai mult decit onorabil, mai ales daca ai biroul in apropiere. Meniul cred ca este unul dintre cele mai bogate din cite „traditionale” stiu eu prin Bucuresti. Au in permanenta aproape tot ce e scris intre coperte si nimic din ce am mincat la ei nu m-a dezamagit.

Salata berlineza e unul dintre antreurile care mie si (mai ales) partenerilor mei de prinz ne place mult. Borsul moldovenesc de pui este preferatul meu, dar fac bine si alte ciorbe. Inca vinez supa de cocos cu galuste, pe care o pregatesc doar in weekend. In ultima vreme, la felul principal m-am blocat intr-un pui taranesc, inabusit in usturoi, cu felii de mamaliga rece, fripta pe gratar. Asta nu inseamna ca varza cu cirnati sau cu afumatura, tochitura, sau alte surate in portii maricele se lasa mai prejos. Muraturi productie proprie, chifle mereu proaspete (minijaponezele sint o bucurie, oamenii au propria brutarie in spatele restaurantului), am zarit si niste deserturi dar pentru mine ar fi deja prea mult.

Majoritatea ospatarilor isi cunosc suficient meseria, dar mai sint scapari, ca peste tot. Cind e cald, pe terasa ai parte de un intreg spectacol cu gaini pitice si citeva pisicute infometate, atente la tot ce misca spre si dinspre mesele oaspetilor. Un prinz normal nu sare, in general, de 28-30 RON.