15

Ispitit de tiribonflax.

Ma trezeam in mirosul fierului de calcat pe camasa din material sintetic. Din bumbac se gaseau rar. Ma simteam ca o bucata de salam prost infasurata in plasticul ce sta sa plesneasca. Pantalonii erau o pacoste si mai greu de suportat. Intram cu greu in ei, dupa care venea supliciul nasturilor. Incepeam cu cei mai de jos, asa cum mincam o prajitura dinspre partile mai putin interesante, ca sa las pentru final umplutura sau fructele.

Aici era invers. Nasturii de jos erau partea buna. Cind ajungeam la ultimul, cel mai mare si mai important, trebuia sa-mi sug burta, sa-mi tin respiratia, sa incep sa transpir in camasa pepit. Il inchideam cu groaza ca ar putea plesni in orice moment. La fel ca si cusatura de pe fund, care brava o rezistenta iluzorie. Cravata de pionier mirosea cel mai tare a plastic aproape ars. Se scamosa pe margini, pe linga tighelul tricolor. In ultimele zile de vacanta imi cautam furibund macar un inel, ca sa-l pun la loc sigur, sa-l gasesc intii pe 14 ca sa-l pun la vedere pentru dimineata lui 15.

De obicei iesea cu scandal. Ori uitasem sa-mi dau pantofii cu crema cu o seara inainte, ori centura cafenie, cu catarama de tinichea si stema era de negasit, ori ghiozdanul era in paragina. Toate astea sub presiunea uniformei care ma chinuia si imi taia toate miscarile. Bine ca macar aveam toti nasturii la veston. Macar in prima zi, ca oricum aveau sa plece pe coclauri in primele saptamini. Daca uniforma era noua, ma simteam slicky. Daca inca intram in uniforma de anul trecut, ma banuiam de toate petele de acuarele si cerneala, disparute la reconditionare. Batista? Este, curata, miroase si ea a talpa fierului de calcat, a pinza incinsa. E de forma, mi-e scirba sa-mi port mucii in buzunar, mai bine-i trag in teaca.

Sint ca un robot facut dintr-o stropitoare, cutii de conserve si un triftor in loc de palarie, ca ilustratia cu „Omul-de-tinichea” din cartea rufuita pe la colturi, despre care o sa povestesc urcat linga catedra, pe „pie-de-stal”.  Daca fac pasul peste prag fara sa-mi pocneasca pantalonii pe crac, se cheama ca dracu’ nu e chiar atit de negru. In ghiozdan am doua sandwich-uri cu habar n-am ce si un mar. N-am mincat de dimineata de teama ca n-o sa intru in hainele de scoala. Mi-e foame.

Luam flori din piata, in drum spre scoala. Intotdeauna pe 15, florile din piata sint mai scumpe. Doamne, spune-mi ca anul asta ai luat la tine mai devreme toate gladiolele din lume! Domnul a fost din nou bun cu gladiolele iar pe mine m-a pedepsit fiin’ca am fost o hahalera. Luam gladiole. Mai inalte ca mine. Trebuie sa le car eu, ca sint barbat si barbatii ofera flori. Deci le si cara pina le ofera Tovarasei, care le va prelua cu un pupic ce miroase a seu colorat si apoi le va depozita intr-un maldar din care nu mai deosebeste nimeni gladiola de pachetul de cafea Wiener.

Si ploua. Plinge durerea in cur de citire-matematica-scriere-dezvoltareavorbirii-desen-sport-lucrumanual si pentru toate zilele in care o sa papam cerneala si praf de creta in numele cunoasterii si al lui noi-crestem-odata-cu-tara.  Colegii sint proaspeti, fetele au capetele infundate. Madalina Nicolescu, fata lu’ Service, e cea mai bronzata. Ea e bronzata tot anul, ca iarna merge la schi. Tatal ei nu cred ca merge la schi, da’ si el e bronzat tot anul. Anca si Ada Andreescu, verisoarele, sint la fel in fiecare an. Ada e rotunda si rosie in obraji, are ochi albastri si buni. Zimbeste cald si povesteste cu voce modesta despre vacanta in Germania. Anca e slaba si are nasul coroiat, e un pic in umbra Adei.

Berechet e un pic blazat, colonelu’ Nae pare mult mai emotionat decit el. Dragos Dumitru isi joaca bine rolul de sex symbol, vorbeste blond, pe nas, coplesit de citeva ciripitoare arse de dorul verii prea lungi. Bogdan Ungureanu e agitat, cauta atentie, vorbeste gros si-mi aduce aminte de bancul cu „eu am supt de la tata”. E tuns si parfumat, e complexat de treaba asta. Cristina-Maria e si mai frumoasa dupa inca o vara. Nu s-a lipit bronzul de ea, dar obrajii piersicosi ii subliniaza cautatura piezisa pe care incerc s-o gasesc in rastimpuri. Loredana e pe-aproape, la fel Lavinia si Alexandra. Formeaza impreuna un fel de cvartet in triluri de premiante pe viata.

Radu Protopopescu e de lemn, apretat si cu gindul la insectarul pe care n-a reusit sa-l umple pina pe 15. Domnul Jurist si Doamna Farmacista il flancheaza ca doi caciulari din Garda Reginei, impart zimbete princiare, ma astept sa faca semne de curtoazie cu manusi albe, de parada. Alex Raducanu e si el destul de agitat si face fata cu greu asalturilor amenintatoare ale lui Ungureanu. Urmeaza inca un an de glume proaste, porecle si alte sicane. Bine ca am scapat de flori. Intre timp uniforma accepta situatia si pe mine in centrul ei.

Dupa „festivitate” facem pipi. Ochii ne curg si narile ne ustura de la cloramina pe care Baboi a imprastiat-o in abundenta prin closete, pe ciment, la chiuveta. Acum chiar ca a inceput scoala.