SATUL

Agios Georgios. Adica Sfintul Gheo al lor. Nu este singura localitate greceasca purtind numele-asta, dupa cum o gramada de sate poarta pe-aici nume de sfinti. Daca va mina curiozitatea, il gasiti cu greu pe Google Earth, aproape de capatul de nord-vest al insulei Evia. Chiar daca e cea mai mare insula din arhipelag, turismul international ciinos n-a ajuns decit intr-o foarte fina boare purtata de suflul companiilor care isi aduc aici, din cind in cind, autocarele cu bolinzi.

Acum vreo doi ani a existat chiar o incercare a unei companii romanesti, dar compatriotii n-au pus botul la linistea si aerul patriarhal din zona. Evia traieste in primul rind din agricultura si din turism foarte local. Grecii din Edipsos, Halkida sau chiar Atena vin aici pentru vacanta sau doar in weekend. N-ai sa vezi prea multe bonuri de casa ori chitante pentru ce consumi sau cumperi. In taverna socoteala ti se face cu pixul pe carnetel, la magazin mai au cite-o casa de marcat dar in general iti scriu suma pe calculatorul de birou pe care-l au la indemina. Si atit :). Acasa fac mult caz pe tema asta. Aici parca oamenii sint prea draguti ca sa le pui masa in cap dintr-un motiv atit de banal :).

In Agios Georgios nu sint mai mult de o mie de locuitori, asta in sezon. Desigur, toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Ba mai mult, intre proprietarii pensiunilor, tavernelor sau al altor mici afaceri exista diverse legaturi de rudenie, ca in orice alta localitate mai mult sau mai putin rurala. De exemplu: Maria Mastrogianni, femeia administratorului hotelului in care stam, este verisoara buna cu Thanassos, care tine un birt doua case mai la dreapta, spre Cavos, si sora proporietaresei birtului „sportiv” in care ma aflu si in care tocmai cred ca a crapat conexiunea. Miine – despre cine si cum ne-a intimpinat aici, despre diverse mincarici simple si cuceritoare, despre oameni simpatici…