NU MI-E DOR DE BUFTEA

Mi-au lipsit efervescenta si diversitatea intimplarilor de-acolo, slalomul printre capcanele de urs in care puteai calca la tot pasul si transpiratia rece de dupa fiecare primejdie fentata. Mi-au lipsit si micile batalii din care mereu existau sanse egale sa ies fie victorios, fie cu botul plin de singe. Mi-a lipsit sursa inepuizabila de informatie si practica utila din toate punctele de vedere, dar si bucuria de a da altora ce invatasem pina atunci si ce invatam in fiecare zi. De la reguli de baza pina la tehinca supravietuirii ierarhice si functionale. Mi-e dor de platouri, de masinutele de golf, de pajistea de linga lac, de Malin si Malina, de Roxane si de surprizele lor stilistice, de Satul Francez si de Academia Carmen Caragiu.

In primele luni dupa plecare mi-au lipsit dureros Adrian Sirbu si cimpul energetic aproape tangibil ce-l inconjura. Si atunci cind era bine, si atunci cind eram „venit cu pluta”. Probabil ca tot pe aceeasi pluta m-am si carat de-acolo. Un an de zile ca sa-mi dau seama ca exista si alte medii in care poti pune la treaba ce stii sa faci si, mai ales, ce poti sa inveti repede sa faci. Ca mai exista oameni cu care vorbesti aceeasi limba si care iti semneaza verificarea tehnica a plutei de vreme ce e destul de solida, sta la suprafata si pina la primele fisuri merita sa-i pui si-o pinza cit de mica.