PROBABIL CEL MAI VECHI M.C. DIN BUCURESTI

Am descoperit asta facind niste calcule simple, cind m-am prezentat saptamina trecuta unor francezi. L-am scos pe Octavian Ursulescu din competitie pentru ca el oricum intra la categoria „eterni” si calculele mele nu se refereau la „prezentatori”. Deci ma duc pina in ’99, cind cred ca eram singurul MC „rezident” intr-un club din Bucuresti, adica pompam in fiecare vineri si, uneori simbata. Clubul – de inspiratie cubaneza, detinut de doi francezi, „La Taverne de Havana”, pe Tunari. Canapele imbracate in postav de camuflaj, butoaie Texaco pe post de stative pentru animatoare, societatea care astazi e de gasit prin bamboo, gaia etc. Fotbalisti, copii de fotbalisti, impresari de fotbalisti, boarfe de fotbalisti….lume aleasa… DJ-ii se tot schimbau, cel mai bine am lucrat cu Pionu’ (pe care l-am intilnit acum vreo doi ani in avangarda lui Lee Burridge, in Mania) si cu legendarul Charlie, care n-a stat prea mult.

Ce faceam pe-atunci? Experimentam, ca si astazi. Speculam fiecare parte instrumentala a unei piese, indiferent de stilul ei. Transformam banalul concurs cu tricouri ude intr-un dezmat generalizat. Finalul era intotdeauna cu textila pe tavan sau sfisiata artistic de cite un luzar infierbintat, din public. Organizatorii mimau chiar si cite un juriu fitos cu astfel de ocazii, (c)labarii avind astfel ocazia unica de a imparti aerul putin din club cu figuri marcante gen Marinela Nitu, Diana de la meteve, Vali Barbulescu, Wilmark, Botezatu parca…

In club era ok pentru ca era loc de improvizatie, de incercat noi formule, consumatie si distractie moca, pentru care mai eram si platit la sfirsit. Treaba serioasa e, insa, in zona corporate. Avantajul meu a fost ca am putut face distinctia intre cele doua registre, pe care nu le-am amestecat decit atunci cind a fost loc. Chiar daca intr-un party de companie ai lucruri destul de precise de atins, momente clare in desfasurator, uneori e loc si de improvizatie, mai ales atunci cind s-a terminat tabelul si lumea are chef de party. Whirlpool, Domo, Altex, Flanco, Peroni, Plaza Romania, SEB Group, Evenimentul Zilei, Philips, Henkel and so on la capitolul „hosting”, fara a lua in calcul cele citeva zeci de petreceri pe care le-am si deejaay-it in Australia, Noua Zeelanda, Asia si Alaska, in anul meu de pribegie. Alte citeva doar ca voice over, mai ales in perioada in care m-am ocupat de L!VE, la Buftea.

Si uite ca la 32 nu mi se pare deloc indecent sa mai fac si de-astea. Miercuri inchei „anul competitional” cu un gest inteligent facut de cele sase agentii care lucreaza pentru Dacia Group Renault, un megaparty intr-unul dintre cele mai misto locuri din oras: Rooms. Treaba e privata si inchisa, asa ca restul lumii o sa inghita un pic in sec. Faza tare e ca DJ-ul e dintre „seniori”, cu scoala facuta prin cluburile de party din Italia si Germania. Deci e carunt si poarta geaca „de motor”. Are sigur peste 40. Cre’ ca o sa-mi placa. Si bonus la tema, de la Junkyard.