Posturi cu tagurile: "sport"

În decembrie am reînceput să înot frecvent, după o pauză destul de lungă pe care n-am habar cum aş putea s-o explic logic. E singurul sport pe care-l practic cu plăcere, timp îndelungat, cu rezultate mai mult decât satisfăcătoare în toate privinţele. Mă bucur că am reuşit să-mi recapăt suflul relativ rapid şi că înot din nou câte doi kilometri de trei sau chiar patru ori pe săptămână. Pentru aceia dintre voi care aveţi un gând câtre înot în viitorul apropiat, iată câteva ponturi care e posibil să vă fie de folos.

Cum alegi piscina?

Ani de zile, după ce am venit în Bucureşti, în ’94, m-am alintat cu ideea că nicio piscină din oraşul ăsta nu mă va satisface. Am învăţat să înot şi eram pe punctul de a face puţină performanţă în copilărie, în Complexul Olimpic de Nataţie de la Piteşti, am fost prima generaţie care a dat din mâini în bazinul de 50 de metri, cu vestiare faine, duşuri funcţionale, certificat medical cum că eşti ok să foloseşti piscina etc. Mi-am băgat în cap că în Bucureşti piscinele sunt mici, scumpe, murdare şi puţine. Am acceptat, într-un târziu, că pot să-mi fac treaba şi într-un bazin de 25 sau chiar şi 20 de metri. Mai mic chiar nu accept :)

• Verifică mai multe piscine înainte să-ţi faci abonamentul. Pentru că da, psihologic vorbind e nevoie de un abonament plătit în avans şi de convingerea că te vei urni din casă cu o frecvenţă decentă, care să merite inclusiv efortul financiar. Plăteşte tu abonamentul, centrele de sănătate din Bucureşti sunt pline de plătitori corporate, abonamente făcute de companii, ai căror beneficiari nu calcă pe-acolo.
• Alege în funcţie de orarul centrului sportiv, astfel încât să fii sigur că e deschis la orele la care tu poţi înota. Ştiu, de exemplu, cel puţin un club care deschide la 07:00 AM şi închide pe la 11:00 PM.
• Alege în funcţie de zonă, să fie cât mai accesibil şi să nu reprezinte niciodată un eventual inconvenient. Ştiu cum e, toate pretextele se adună desupra capului tău de fiecare dată când nu eşti convins că ai chef să mergi să înoţi.
• Mergi o dată sau de două ori ca plătitor „one time”, ca să vezi cum te simţi în apă, cât e de aglomerat, cum sunt serviciile, cum arată vestiarul, dulapurile pentru obiecte personale şi duşurile. Orice inconvenient apărut pe parcurs, după ce ai plătit abonamentul pe o lună sau mai mult, va deveni un bun pretext să nu te mai duci. Şi tu chiar vrei să înoţi, nu-i aşa? :)
• Mi-e imposibil să înot frecvent într-o piscină care nu-mi place sau care mi se pare insuficient de curată. Stau în apă în medie 60 de minute de fiecare dată când merg la piscină. Mediul ăla trebuie să-mi placă pentru că mă confund cu el atâta vreme cât înot. Trebuie să nu-mi displacă mirosul apei, culoarea, transparenţa, gustul ei, gradul de curăţenie al gresiei de pe fundul şi de pe pereţii piscinei. Trebuie să mă simt bine pentru că, timp de o oră, apa aia devine mediul în care exist, respir etc.

Ce echipament îţi trebuie?

• Ia-ţi un slip/costum de baie în care să te simţi bine, nu sportiv de performanţă sau fotomodel. Să nu te strângă, să nu stea lăbărţat. Tu mergi la piscină cu o treabă concretă, e prea puţin important ce cred cei din jurul tău despre cum arăţi sau despre culoarea slipului.
• Băieţi, pot să vă rog frumos să renunţaţi la „budigăi” sau „bermude” la piscină? Vă încurcă, reţin bule de aer şi sunt destinate, în general, ştrandurilor şi plajelor. „Speedo” sau „boxer mulat” e alegerea pe care v-o sugerez dacă veniţi la bazin ca să înotaţi.
• Casca de înot nu e un accesoriu „şic” şi nici nu te ajută să nu-ţi uzi părul. Casca trebuie purtată pentru două motive de importanţă majoră: ca să nu laşi păr în piscină şi ca să nu te încurce în timpul înotului. Părul ud întins pe faţă solicită gesturi suplimentare, efort depus inutil, mută focusul de pe ceea ce ai tu de făcut în bazin. În plus, pentru stilurile de înot care presupun scufundarea capului în apă în timpul deplasării, casca îţi dă măcar impresia unui plus de viteză. Alege o cască pe care s-o simţi lejer pe cap, care să nu te strângă, sub care să-ţi intre tot părul. E aproape imposibil să nu te uzi la cap.

• Ochelarii de înot nu sunt o fiţă. Dacă obişnuieşti să expiri sub apă, revenirea la suprafaţă e întotdeauna cu un val care curge pe faţă. Când foloseşti ochelari de înot, apa se scurge pe lentile şi tu poţi ţine ochii dechişi în mod firesc. Apa din piscine e tratată cu substanţe pe bază de clor din raţiuni sanitare, iar ochii se irită şi ustură din cauza acestor substanţe. Ai nevoie să vezi în faţă pentru a păstra direcţia de înot. Ai nevoie de confort la modul general, iar ochelarii contribuie serios la asta. Alege ochelari de înot cu lentile individuale (măştile sunt pentru scufundări), cu formă potrivită feţei tale. Testul cel mai simplu la cumpărare: aplică ochelarii pe marginea orbitelor şi împinge puţin lentilele, fără a-i lega  în spatele capului Dacă stau şi tu te simţi bine cu ei, o să fie ok şi în piscină. Apa în ochelari e enervantă, îţi mănâncă timpi valoroşi când trebuie să te opreşti, să-i scoţi, să-i scuturi, să-i pui la loc etc. După multe încercări, acum câţiva ani am rămas prieten cu o pereche de „Swedish goggles” Nabaiji, ai căror lentile individuale sunt legate peste nas cu o simplă sfoară.
• Papuci şi prosop dedicate piscinei. Accesul în zona bazinului în papuci de baie este şi un element de confort, dar şi un gest civilizat pentru mediul în care intri. Ştiu că multora vi se poate părea absurd să amintesc despre asta, dar inclusiv în centrele de agrament scumpe au acces persoane care nu înţeleg genul acesta de reguli. E bine să ai prosopul tău de acasă chiar dacă multe cluburi le oferă pe baza abonamentului. Zic şi eu…
• Pălmare, labe, ţeavă de snorkeling… Serios, am văzut inclusiv ţeavă în piscinele prin care m-am tăvălit. Hai să fim rezonabili… Pălmarele şi labele preiau şi fură din efortul pe care ar trebui tu să-l depui în piscină. Te pot ajuta să înoţi mai repede, însă nu cred că viteza e ceea ce cauţi tu în procesul ăsta. În plus, incomodează alţi înotători, fac mulţi stropi etc. Singurele momente în care folosesc labe pentru înot sunt la snorkeling şi doar atunci când vreau să mă duc în adâncime şi să mă întorc repede ca să respir. Dar asta e altă mâncare de peşte.

Cum înoţi?

Departe de mine gândul de a vă da sfaturi despre ce stil sau cât ar trebui să vă propuneţi să înotaţi atunci când decideţi să intraţi într-un program regulat. Pot să vă împărtăşesc, însă, câteva dintre metodele care mie mi-au fost şi îmi sunt de folos într-o piscină.

• Îmi stabilesc distanţe şi le abordez gradual.
• Aflu dimensiunea exactă a piscinei atunci când încep să înot într-un club nou.
• Mă cronometrez. Majoritatea cluburilor au un ceas mare în sala piscinei şi mi se pare foarte util.
• Dacă nu am înotat de multă vreme, ştiu că voi obosi destul de repede, aşa că îmi acord răgazuri după 2/4/8/12 etc. lungimi de bazin. Încerc să mă opresc din ce în ce mai rar, dar mă odihnesc dacă trebuie. După primele trei-patru şedinţe, reuşesc să nu mă mai opresc deloc timp de 60-70 de minute.
• Combin crawl şi brass, primul pe „dus”, celălalt pe „întors”, ca să am nevoie de din ce în ce mai puţine opriri. Brass-ul mie mi se pare mai puţin solicitant, mai relaxant decât crawl-ul. Nu înot pe spate pentru că nu-mi pot controla direcţia, mi se pare incomod într-o piscină mai aglomerată. „Fluture” n-am înotat din clasa a treia şi atunci u-mi ieşea deloc :D
• Inspir la suprafaţă, expir în apă. Nu-mi ţin respiraţia nicio secundă. Managementul respiraţiei este cel mai important la înot, ca şi în orice alt sport.
• Foarte important: încălzeşte-ţi articulaţiile umerilor, coatelor, gâtului şi bazinului înainte de a intra în piscină şi fă stretching după ce te-ai oprit din înotat. Trebuie să drenezi acidul lactic pe care-l dezvolţi în interiorul fibelor musculare în timpul efortului fizic, altfel se va închega şi vei avea dureri din cauza contracturilor.

E bine să nu te enervezi :)

Cel mai important e să-ţi doreşti cu adevărat să te ţii de treaba asta. În felul ăsta, toate eventualele motive de enervare din timpul şedinţelor de înot au şanse mari să se topească înainte de a deveni probleme şi pretexte pentru a renunţa. Cu ce e posibil să te confrunţi şi tot atâtea prilejuri de a lucra cu tine pentru a deveni un om mai bun:

• Oameni care decid să înoate pe culoarul tău chiar dacă restul piscinei e suficient de liber.
• Oameni care blochează capetele de culoar, la bârfă şi odihnă prelungită.
• Oameni cu suficient păr, dar fără căşti de înot.
• Oameni care confundă piscina cu ştrandul, fac concursuri de sărituri, vorbesc foarte tare etc.
• Oameni care se cred mereu în competiţie cu alţii
• Oameni cu copii supravegheaţi şi nesupravegheaţi, care n-au nicio vină că tu chiar ai venit ca să înoţi şi îţi dozezi matematic suflul şi energia.
• Oameni cu papuci de casă în loc de şlapi pentru piscină.

• Oameni cu labe care stropesc.
• Oameni de toate felurile, pe care doar preţul abonamentului şi calitatea clubului le pot tria şi asta doar uneori.

I-am întâlnit şi îi întâlnesc aproape în fiecare zi în care înot şi cel mai amuzant exerciţiu mi se pare, între timp, să mă bucur că nu reuşesc să mă perturbe şi să-mi desterioreze starea de spirit, altfel glorioasă mulţumită însăşi experienţei acvatice.

Spor!

L-am găsit! E brazilian, are undeva pe la şaizeci şi ceva de ani şi habar n-am ce face în restul timpului. Îl găsesc uneori, spre înserat, pe Resende, plaja „mai pentru localnici” şi prima în ordinea lor cum vii dinspre oraş. Aruncă discul de câteva zeci de ori şi îl cam prinde de fiecare dată. Nu l-am văzut niciodată prin oraş, pe stradă, dar sigur locuieşte aici, îl văd de câteva luni bune şi restul localnicilor îl ştiu şi îl salută. Iote ce talent. Audio e Ana Carolina, cu „Elevador (Livor de esquecimento)”.

Data trecută, fileul se uita spre stânga. Apoi şi-a pironit privirile în sus, încercând să urmărească atent şi semicircular zborul bezmetic al confratelui cel liber, zburdalnic, aerisit la mine, dar lovit şi expediat în permanenţă între doi poli ce par să-şi formuleze prin el nemulţumirile unuia faţă de celălalt, imposibilitatea acceptării reciproce.

Cum de scris văd că tot nu mă duce muşchiul să mă reapuc serios şi cu gătitul sînt cumva „între lumi”, măcar să mai fac cîte-o poză. Uite, de curînd am început să mă întreb cum ne văd pe noi unele chestii din jur. De data asta, una dintre experienţele de sîmbătă după-amiază. Fiuleul de badminton s-a uitat în stînga şi a văzut ceva de genul ăsta:

Un fel de „Bamby” în şase ipostaze ale revenirii la statutul de biped pe gheaţă.

Ati vazut spotul TV Pro Sport? Posibil sa aiba si varianta radio. Ma seaca (memorabil, ce-i drept, dar nu sint in target) vocea „de brand” care lungeste o-urile si aproape ca inghite r-urile de dupa o in stil aproape cocknay. „Pro Spooo’t. Cel mai bun ziar de spooo’t…din Romania.” O fi si-asta f’un trend la moda (sic!).

Simbata dimineata, de pe la zece, la Charles de Gaulle, cu catel, cu motanel, noi cu muschii ca otelu’ vom culege musetelu’! Simbata trecuta, pe cind rezistam eroic pe patine prin Herastrau, mi-am propus sa fiu mai bun decit Maruta, care presta pentru crosul Petrom. Eu il deservesc (adica ii produc deservicii) indirect pe Samsung, care e la a saptea editie a evenimentului. Traseul e Charles de Gaulle – Arc – Kiseleff – Victoriei – Aviatorilor – de Gaulle. Nu, eu n-alerg, dar o sa-i admir verbal si o sa-i premiez pe-aia care o vor face. Anul trecut au fost vreo doua mii de participanti, da’ anu’ asta vin si Ana Lescaut, Anka Badiu, Anda Adam si Alexandra Ungureanu & Crush. The A team. Zi, te bagi?

Primele erau doar sina, patru roti si legauri din piele, cu sireturi maro. Le puteai modifica marimea cu ajutorul unui surub cu piulita. Se legau direct pe incaltarile sport pe care le aveai sau nu. Cei mai buni erau tenisii cu talpa de plastic tare, cu care oricum iti rupeai gitul si genunchii pe cimentul zgrunturos din curtea scolii. Nu faceau mofturi, alunecau si pe piatra cubica daca te cazneai putin. Pentru noi erau si de viteza, si de figuri. Si de tras cu bicicleta, faceam un fel de schi nautic pe strazile din jurul blocului. Astea din poza par pretentioase si slicky. Sint destul de grele, dar sper sa ma obisnuiesc repede. Roll bounce anyone?

Sau „cum mi s-a demonstrat din nou ca brandul este creat si intretinut de oameni si nu de campanii”. Sau „cum am devenit bataia de joc a unor cretini cu pretentii”. Sau „cu Intersport, de la extaz la disperare”. Au trecut mai bine de 24 de ore de la ceea ce ar fi putut reprezenta o frumoasa poveste de brand care s-a sfirsit prost, asa ca intre timp am urzit mii de fraze, am cizelat injuraturi si am ascutit sofisme, mi-am rezolvat problema si m-am calmat. Asa ca acum pot scrie cit de cit detasat.

Prolog.

Nu mai intru de multa vreme in magazinele Intersport din Romania. Personalul plictisit si masurile croite dupa tipare chinezesti ma fac sa ma simt gras si inutil intr-o lume care tocmai pe mine, un supraponderal, ar trebui sa ma atraga prin cit mai multe metode. Trecem peste. Doamna are o dorinta veche si neindeplinita: patine cu rotile. Nu, nu roller blades! Roller skates! Old school! Classics! Doua roti in fata, doua in spate, frina in bot, gheata sau pantof din pilele. Nu le comandam online pentru ca habar n-avem daca sint comode si  daca nu se rup dupa doua ture. In Romania nici pomeneala de-asa ceva, deci cautam in Grecia.

Laudabila ideea Olimpiadei Oamenilor Obisnuiti, spoturile imi plac si sper sa le iasa si „beteleul” cit mai bine. Numai ca mesh-ul asta mi-a adus aminte de povestile mai vechi ale lui Naumovici despre lucrari propuse unui client, refuzate, repropuse altuia (din alta categorie de produse si din alt target chiar) si acceptate cu entuziasm. N-am idee daca Leo a participat in trecut la vreun pitch pentru Special Olympics, dar eu, ca om obisnuit, adica departe de performanta sportiva, nu ma prea regasesc in imaginea asta.