Posturi cu tagurile: "ikea"

E bine la IKEA, că e ieftin, că în general mobila arată bine şi e practică, sînt multe accesorii şi nimicuri de care ţi se lipesc ochii. Asta ştie deja toată lumea. Noi, cei crescuţi în case părinteşti şi buniceşti cu „mobilă de-o viaţă”, şi tot noi, care am stat ani de zile în cămin sau cu chirie, cu tot felul de gioarse pe care nu ne putem permite să le-aruncăm în primul rînd pentru că nu erau ale noastre, înţelegem şi ne place mobila cu termen mediu de valabilitate.

Bun. Hai să luăm o canapea pentru birou. Ceva simplu, să nu fure mult spaţiu, cu geometrie decentă. O canapea, oricît de mică ar fi, are nevoie de transport. De alt transport decît un biet turism de familie. Subcontractaţii oficiali din incinta IKEA au două variante: mîine, cu 55 RON; azi, în şase ore (adică aproape mîine), cu 120 RON. Canapeaua a fost 400 şi ceva. Deci dacă o vreau azi, plătesc cu 25% mai mult. Dacă o vreau pur şi simplu dusă acasă, oricum e vorba de vreo 12% din preţul ei. Dar eu o vreau azi! Am cumpărat-o, am plătit-o, o vreau montată azi!

Aşa că apare Providenţa. Un nene care mă întreabă dacă am ceva de transportat. Am, sigur că am. Unde? Colo şa. Face şase sute. Haide, bre, că e mult. Îţi dau două sute. Moşul grimăseşte un pic şi pleacă. Ies prin faţa magazinului şi întreb un robocap de-ăla cu cască în timpan şi ochelari de soare. Ceva băieţi care transportă? Înăuntru, la ghişeu. Şi în afară de ăia? N-are voie nimeni, e interzis. Mustăcesc eu de data asta.

Realizez că, dacă mă mai lungesc mult, risc să-l pierd chiar şi pe moşulică. Vrea 55, batem palma la 50, mă ajută să urc lădoiul în furgoneta lui, mă urc în dreapta, doamna talonează din urmă. Am cărat-o împreună pînă în lift. Mi-a dat şi bon fiscal.

Cui nu-i plac „rationalele” IKEA? Sint atit de bine gindite, incit tin loc si de „emotionale”, facindu-te sa te pupi singur si sa te feliciti ca esti atit de practic in decizii, ca te-ai transformat atit de usor dintr-un chior care-si cumpara o saltea mai lunga decit dimensiunea patului intr-un geniu al ergonomiei.

Numai ca iete ce text copyot gasesc in catalogul 2009: „Partea unde gatesti este inima bucatariei. Este locul unde ai cea mai multa treaba si unde miroase cel mai frumos. Asaza un bar in fata insulei unde gatesti, cu scaune pe partea opusa, asa incit ceilalti membri ai familiei sau prietenii sa poata sta cu tine cind pregatesti masa.”

Like…reahihihihilly? Eu deja ma simt dat afara din targetul IKEA. In conditiile in care am o bucatarie mare (vreo 13 metri patrati) pentru un apartament de bloc si in comparatie cu multe altele. Nu-mi place sa cred ca respectivul catalog se adreseaza doar celor care si-au construit case care sa le dea senzatia ca traiesc ca in reviste. Sau poate ca numai eu gatesc in toata bucataria si uneori imi stau in cale mie insumi.

Ieri, la iesire din IKEA, ma bag dupa balustrade pentru doi hot-dogs. La casa prin un final de conversatie: „Daca n-aveti de piersici, dati-mi unul PE rosu…” Vinzatoarea scoate din frigider o sticla de ice-tea de „fructe de padure”. O-ntreb siderat pe tinara consumatoare: „Ati cerut ceai „pe” rosu? Ca la canapele?” Zimbeste fisticita in timp ce eu cer un Mountain Dew si vinzatoarea ma intreaba daca poate sa mi-l dea „pe verde fosforescent”. Eu insist ca eticheta sa fie „pe negru”.

Mai tirziu, la tratoria din Drumul Taberei, in take-away, o fatuca navaleste din restaurant si cere  o pizza „Prosciutto….FARMA”. In timp ce-si ia mistourile de rigoare de la pizzaiolo, vad pilule de toate culorile, imprastiate si incastrate cu multa mozzarella pe un blat crocant.

Cum zicea nasu’ simbata dupa-amiaza, in timp ce stateam la coada kilometrica din bufetul ikea: „Astia nu cred ca au anticipat ca vor scoate mai mult din restaurant decit din mobila…” Nu stiu daca v-ati prins pina acum, dar la ikea restaurantul concureaza cu cel de la parlament macar din punctul de vedere al preturilor. Puhoaie de romanasi se dedau (probabil mai mult in weekend) la chiftelute suedeze cu sos si cartofi „natiur”, somonel din pachetel la opt lei si supe de ciuperci la fix doi lei castronu’.

Si cum romanii au adoptat repede mixul de shoping cu papa, cozile pe doua laturi serpuiesc si tot serpuiesc, mesele libere trebuie vinate, iar gloata pare ca este in continua crestere. Si, tot vorba lu’ nasu’, daca faci citeva fotografii inteligente in zona cu pricina, unii chiar ar putea crede ca romanii sint un popor normal si civilizat. Adica unii chiar inteleg ca isi pot depozita resturile de pe tava in sifonierele special amplasate pentru asa ceva.

Desigur, cam tot ce poti minca pre limba suedeza e semipreparat, prefabricat, bogat in surogate si asezonat cu diversi amelioratori, insa stim deja ca asta nu e un motiv care sa le strice romanasilor o cina „la restaurant”.

blogvertisment____________________________________________________

Cea mai buna cina ramine tot aceea pe care o pregatesti in cuptorul de-acasa. Acest link este sponsorizat de Marketonline.ro intr-o campanie experimentala de blogvertising. ____________________________________________________blogvertisment