Prima pagina a „Libertatii”, dar si urmatoarele doua pagini de interior, sint astazi realizate cu sprijinul neintentionat al revistei „VIVA!”. Altfel spus, Libertatea fura exclusivitatea VIVA! depasind prevederi legale ce vorbesc despre „extrase” ori „trimiteri” la materialul original. Daca pentru unii nu era clar deja, un tabloid vinde si traieste in primul rind din imagini si titluri mari. In momentul in care ditamai fotografia de prima pagina este
Gigel, pohta ce-ai pohtit-o matale s-a cam demodat, s-a indoit sub vigoarea levierului pe car-el porti cu minsrie in ranita si nu mai e mare chestie pentru fraierii care se uita in gura matale. Uite, mai jos, dovada graitoare ca Maibach poate sa-si ia acum orice zdreanta care e ea zdreanta.
O noua vizita rapida prin orasul natal mi-a permis sa ajung si la liceu, drum pe care n-am reusit sa-l fac data trecuta. Liceul Teoretic Nicolae Balcescu. Colegiul National IC Bratianu. Sau Puscaria. Sau Bastilia. Sau fabrica de lemne. Sau Balcica. Lenebe. Liceul de baieti. Probabil, intre timp, de baieti-baieti. Asta cu „fabrica de lemne” era dintr-o butada demonstrata de-a lungul istoriei. Din ce se fabrica viorile? Din lemnele de la Balcescu si coardele de la Zinca – liceul de fete.
Am intrat ca in scara blocului. Ba nu, mai usor, intrucit la scara blocului am interfon. Portile auto – larg deschise. Cosmelia portarului – goala. Nu m-a intrebat nimeni absolut nimic si, in cele citeva zeci de minute cit am stat in zona, nici picior de paznic sau bategard. Ca doar nu mi-am rezumat vizita , dupa atita amar de ani, la exterioare. Am intrat in liceu, am intrat si in clase, dupa cum veti vedea mai jos. Am trecut pe linga o gramada de profi care nu m-au intrebat nici macar daca am un foc sau daca nu cumva stiu la ce clasa au ei ora.
Puteti face asa ceva pe situl Comisarului Moldovan. Pentru un rezultat mai bun, transformati fotografiile color in alb-negru inainte de a le incarca in interfata sitului.
Motive nu prea vesele ori demne de poveste ma poarta zilele-astea catre Pitesti. Astazi am avut timp sa trec prin citeva locuri in care parca sa zic ca mi-au tremurat putin genunchii, locuri pe cit de familiare, pe atit de incarcate de o gramada de amintiri. Unele, pe cit de dragi, pe atit de triste. V-am adus citeva poze, va voi spune cite ceva despre fiecare in parte. Sint destul de multe, toate imaginile sint clickabile.
Pe castanul asta il stiu din prima zi de scoala. Era pe drumul „interzis”, adica prin spatele pietii, nu pe drumul „normal”, prin fata pietii. Toamna era plin de castane pe care le doboram cu bete sau stinghii pierdute din lazile ce umpleau cea mai mare piata agroalimentara din Pitesti. Nu-mi aduc aminte sa se fi luat cineva de noi sau sa ne alunge. Castanele nu erau bune la gust, pe cele bune le-am descoperit mult mai tirziu, in alte conjuncturi.
O notiune des intilnita in marketing. Cine este, de unde vine, ce maninca, imbraca, bea sau fu*e consumatorul, ce obiceiuri are, ce trasee, cit ascoala si citi bani are in buzunar? Pe scurt, ce stim despre el? Mai jos, citeva mostre :D.
Semiprofil cu caciulita, al unui paznic/bodyguard care-si citeste Gandul. Imi zice o fata in casca de la coafor: „daca te uitzi dintr-o rana, zici ca e cetepeu’ deghizat… ”
Natura moarta cu tinar pensionar, Libertatea, Nokia Communicator si punga de plastic.
Si finala de sulita: profil perfect de Libertatea, cu subiect captivant.
In plina euforie primavaratica, niste civili cu infatisare dubioasa dau iama printre floraresele clandestine de pe la Piata Universitatii. Astea pling, isi smulg cosita si intra in panica la vederea „gipului” fara nici un insemn oficial, catre care „cavalerii” le duc mai mult cu forta si in care le pun sa-si depoziteze marfa confidcata din oficiu. In prima imagine, vigilentul ma intreaba rinjind daca „dau bine in poza?”, facind citeva momente abstractie de chivuta care se roaga plingind s-o lase in pace.
Citeva imagini de la festivalul anual de kitsch, din Piata Romana.
Ceva mai departe si indiferenti la atractiile circului traditional…
O imagine a acestei remarcabile pinze de Camil Ressu putea fi gasita la sfirsitul unui manual comunist de limba si literatura romana. „Tarani odihnindu-se” este numele lucrarii. Intrucit privirile personajelor par a se intilni intr-un punct, in manualele cu pricina, preluate de la o generatie la alta, gaseai de obicei desenul unui blid de pamint in care se gasea un singur bob de fasole. Cum de curind mi-a fost dat sa aud expresia „te uiti ca taranu’ la iPod”, m-am gindit la o adaptare.
Design realizat de
Cele mai voi