Posturi cu tagurile: "eu"

Pauza scurta, impusa de niscaiva sarbatori private. Ziua soacrei mele cea cuminte (eu nesarbatorind ziua barbatului, am ales sa imi sarbatoresc libertatile masculine cu alta ocazie) si a nepoatei mele (cea mica) cu care la doi ani (ai ei) pot purta dialoguri coerente si uneori de-a dreptul angajante. Si aceasta din urma suprapusa peste ziua in care am zis un „da” gituit in primaria lui Ontanu. Intre timp, vad ca nu mi-a explicat nimeni logica ultimului ad becere(se), iar dilema s-a imprastiat pe aproape toate panourile sin Bucuresti si de prin tara. Altfel spus – am revenit. Pazea!

Sint zile in care esti extrem de prost. Sint clipe cind poti fi infricosator de inteligent. Intotdeauna vor fi oameni pe care vei incerca sa-i eviti cu precautie. Si sint citiva oameni pe care ii intilnesti o singura data in viata, dar de treaba asta ai motive sa te bucuri ani de zile. Ai zile sau saptamini intregi in care orice scoti pe gura suna spart, dezlinat, dezordonat. Dar ai momente in care, fara efort, poti lega in vorbe cele mai puternice si mai clare principii pe care le-ai exprimat vreodata. Uneori n-ai nici o farima din care ai putea plasmui o idee. Dar alteori dai peste un cuvint care poate sa te inspire pe termen lung si sa maninci din el vreme buna si piine alba, de boier cu pretentii. Uneori, sutul in c*r dat de altii nu numai ca nu te impinge un pas inainte, ci te trimite la dracu cu carti, in spatele liniei oricarui orizont. Pe cind suturile pe care ti le tragi singur, a la Chaplin, te pot ajuta sa inaintezi cu viteza de tegheveu. Revin la bucurii mici, dar multe. Got at least a tiny mountain that needs to me fuckin’ moved? Make it LOUD and let’s PLAY! Asta daca merge trilulilu…

Fin’ca sub dictonul „modestia este acea calitate a unor oameni lipsiti de alte calitati”, pe care inca ma chinui sa-mi dau seama in ce film sau la cine req l-am auzit, va zic rinjind ca un vitel indragostit: m-am trezit cu citat foto si text in sesiunea „Marketing Arena”, despre care ati citit mai sus. Daniel Gavrila, ex Lowe & Friends, actualmente Managing Partner la „Glue Advertising”, a inclus articolul meu despre indoorul Media Galaxy din toaleta Movieplex in scurta lui prezentare. Normal ca m-am bucurat. Pentru ca 1. e prima „victorie” de acest fel de cind am inceput sa scriu aici, 2. e semn ca ma citesc si citiva dintre oamenii din industrie, 3. e un mic semn ca nu scriu chiar degeaba. Multumesc si sa-mi fie de bine.

Cred ca am fost un cititor infantil atipic. N-am citit pentru ca mi-ar fi placut cititul in sine, n-am devorat Jules Verne pentru ca nu mi-a placut SF-ul („Cinci saptamini in balon” cred ca mi-a placut din punct de vedere experimental) si pentru ca mi se parea prea tehnic pentru inclinatiile mele umaniste exagerate. N-am citit programatic, ci numai cind am avut chef. In plus, ca orice proprietar de frate mai mare, tendinta a fost mereu de a citi mai degraba cartile lui. Asta pina cind s-a blocat definitiv in SF, carti istorice si despre aviatie, lasindu-ma fara obiectul curiozitatii mele de-atunci.

N-am citit colectia „Delfinul”, cu interminabilele povesti umanizante despre soldatii nemti, „Ciresarii” m-au plictisit de moarte si i-am abandonat de mai multe ori, iar „programa scolara” era o treaba vizitabila pe sarite. Fiind din categoria „trebuie”, parcurgeam din ea cit sa nu tac ca pestele daca ma intrebau cite ceva la scoala. Sigur, am trecut prin toti sadovenii, twainii, edmondo de amicisii, rebrenii sau crengii pe care orice copil e musai sa-i citeasca. Am si retinut cite ceva din ei:D. Dar topul spontan sincer mi s-a infatisat dupa cum urmeaza.

Claudiu mi-a resuscitat un colt de memorie pe care-l trecusem de mult timp la „arse” si „raposate”. Deci: 2 ianuarie 1995 (cred). Nu conteaza de ce am ajuns la Birlad pe data aia. Nu conteaza nici macar ca pe 1 ianuarie veneam din…Timisoara in Bucuresti, ca sa ma urc intr-un tren spre Birlad. Deci nu conteaza, da? Asa ca sar direct la „Plec spre gara, ca sa ma duc la Bucuresti”.

Ehei… Zica oricine ce-o vrea, dar greu trec ultimele zile inaintea MARII HOINARELI. Mai ales cind a trecut aproape un an de zile de la ultima vacanta si in conditiile in care abia daca ai impuscat vreo doua „libere” in tot anul cu pricina. Destinatia care va sa zica e undeva in SudVestul peninsulei din centrul imaginii. Adica un sat-port de pescari, fara pretentii turistice, in care mai degraba grecii isi petrec concediul.

Cu masina, fara rezervari, fara nimic sigur. Am sunat la singura persoana care se cazneste un pic in englezeste in tot satul, ne-a spus ca la ea sigur nu e nimic liber, dar sa venim, ca ne rezolva ea cumva… Well…om vedea noi cum ne descurcam.

Ce vreau: sa ma odihnesc, sa inot, sa maninc sanatos, sa vad tot ce stiu grecii sa faca din masline, sa-mi fac prieteni, sa ma bucur de o viata simpla printre oameni prietenosi.

Ce nu vreau: sa-mi sune telefonul, nu vreau hoteluri, all inclusive, jet-uri, charter, pretentii de cinci stele, mincare traditionala semipreparata congelata, ore fixe, nu vreau prea multi romani (deh…).

Probabil ca nu voi putea sa nu caut Internet la mai mult de doua-trei zile de la venire, deci e posibil sa ne mai vedem si pina ma intorc. Sper sa fac poze multe, astfel incit sa-mi pot ilustra povestile pe care oricum le voi aduce aici.

Sa fiti sanatosi!

Nu reusesc sa scriu mai nimic pe-aici. Am doua articole incepute, unul sigur nu mai e de actualitate si al doilea se coace greu, ca e despre Prison Break si nu vreau sa fiu rau fara argumente. Si cum lista de argumente este enorma, intervine aceeasi lipsa de timp. Daca as fi blogoman, probabil ca as deschide o pagina separata numai cu aberatiile din Prison Break.

Spoturi mizerabile in cascada si un Ursus foarte istet, ala cu organizatorul de petreceri si cu Andrei Aradits la cadru si pe voice. Foarte foarte misto. M-am gindit repede la cele maximum maximorum zece beri pe care le beau intr-un an. In ordinea ponderii ar fi Guiness (din respect, self-respect, irlandofilie, blackbeerofilie etc.), Carlsberg (brand, apartenenta la clasa de mijloc) si Becks (bere buna si atit).

Deci luni mi-am luat o zi libera! Deci da??? Deci o fi fost ziua de „recuperare” in contul lui 1 mai de la birou? Sau o zi inceputa foarte prost inca de cind mi-am infundat capul in perna? Sau urmarea fireasca a unei seri de duminica prelungite din motive obiective? NEVER MIND!!! Spre seara am inceput sa redevin fiinta bipeda si umblatoare, asa ca s-a produs un miracol: am luat Magheru la picior, de la Cinema Pro pina la Piata Victoriei.

Am iesit ieri la plimbare, am mincat covrig cu sare, am baut din sticla pepsi si-am vazut doar fete sepsi.

Uite asta gindeam eu luni seara, tirindu-mi tenisii pe Bulevard, cascind gura la vitrine, la oameni si la gagici. M-a durut in dos de aglomeratia de la semafoare, de agitatie, de zgomot, de monoxid de carbon, de euro 3 si de tot ce se intimpla in jurul meu. Am mers pe jos si-am mingiiat magherul cu priviri pofticioase. Adevarul este ca ma cam saturasem sa vad toate astea doar in weekend, doar noaptea sau doar in fuga.