Posturi cu tagurile: "eu"

Se accelereaza curgerile materiei si energiile de tot felul transcend marginile albiei domoale de pina acum.

Spargerea.

Simbata seara, pe la zece jumate, cumnatul descopera ca, in timpul zilei, fusese vizitat de hoti. In Primaverii. Intre resedinte consulare si ambasade, jandarmul si copacul, metrul si militianul. Bijuterii, ceasuri, electronice plus un laptop necajit si pensionat moral, dar cu informatii de sute de ori mai valoroase decit el. Primul apel la 112 s-a intrerupt dupa nici 30 de secunde. Probabil ca au conexiunea setata sa cedeze in functie de cine suna. La al doilea apel a fost mai bine, dar n-o sa va pot spune cine m-a ajutat, n-ar fi frumos din partea mea. Cert este ca s-au executat vreo trei echipaje in urma apelului „cu interventie”. Asa ca am ars-o cu criminalistii pina pe la trei din zori, baieti saritori si omenosi, care s-au straduit cit au putut si cit le-a permis inzestrarea. Am vrut sa va aduc o poza cu kit-ul criminalistic mobil, da’ mi-a fost jena sa le cer voie. Fascinant de-a dreptul: unelte ciudate, eprubete cu prafuri de diferse culori, etichete incifrate, lupe, lampi… Un intreg arsenal incastrat minutios in gaicile si garniturile de vinilin ros de vreme.

Lipsesc putin. Revin cu amanunte.

E tare de tot la radio. La orice radio, dar mai ales intr-un studio nou, care miroase-a piele proaspata si in care functioneaza tot. Sau cel putin pare ca functioneaza. Eu nu-l stiam asa pe Vlad. Eu il stiam altfel, pentru ca l-am cunoscut intr-un moment cu totul diferit si mai „intens” al existentei lui. Acum e mai relaxat si cred ca-i place mult mai mult ceea ce face. Despre „prestatie”? M-am cam fisticit la inceput, m-a cam luat valul „directului” si reintilnirea cu acest dulce infern numit „radio”. Am spus si timpenii pe care le puteti auzi singuri aici, cu clic pe linkul „11 aprilie”, din sectiunea BLOG FM. Am dat o tura si prin redactie, insa n-am mai recunoscut decit citeva figuri. Alte figuri nu erau la munca :D. Sa stiti ca Moise Guran e bine, calculeaza. Am primit cana cu Batman.

Miine, de la 16:30, in BlogFM, cu Vlad Petreanu, la NewsFM, in eter si pe newsfm.ro.

Sau macar mintiti-ma frumos ca nu mai fumati! Macar doua zile, cit sa treaca jegul asta de raceala. Hai ca poate nu mai fumez deloc!!! Nu mai fumati cu mine!

Am fost bolnav. Coldrex, Stodal, tuse cutremuratoare, Stodal, Coldrex. Am lucrat la un chestionar pe teme pe jumatate noi pentru mine si mi-a placut. Asta dupa ce mi-am dat seama, intr-un tirziu, ca trebuie sa ma documentez destul de adinc pentru niste raspunsuri cit de cit de bun simt. La televizor au fost multi militieni. Cel mai mult m-au fermecat aia care zburataceau oamenii de pe trotuar „ca sa ne fie si noua mai usor”. Asta chiar in fata la antena, unde probabil iar iesise cineva sa transmita „din mijlocul orasului”.

O noua vizita rapida prin orasul natal mi-a permis sa ajung si la liceu, drum pe care n-am reusit sa-l fac data trecuta. Liceul Teoretic Nicolae Balcescu. Colegiul National IC Bratianu. Sau Puscaria. Sau Bastilia. Sau fabrica de lemne. Sau Balcica. Lenebe. Liceul de baieti. Probabil, intre timp, de baieti-baieti. Asta cu „fabrica de lemne” era dintr-o butada demonstrata de-a lungul istoriei. Din ce se fabrica viorile? Din lemnele de la Balcescu si coardele de la Zinca – liceul de fete.

Am intrat ca in scara blocului. Ba nu, mai usor, intrucit la scara blocului am interfon. Portile auto – larg deschise. Cosmelia portarului – goala. Nu m-a intrebat nimeni absolut nimic si, in cele citeva zeci de minute cit am stat in zona, nici picior de paznic sau bategard. Ca doar nu mi-am rezumat vizita , dupa atita amar de ani, la exterioare. Am intrat in liceu, am intrat si in clase, dupa cum veti vedea mai jos. Am trecut pe linga o gramada de profi care nu m-au intrebat nici macar daca am un foc sau daca nu cumva stiu la ce clasa au ei ora.

Iulian Comanescu scrie in Adevarul de astazi despre evolutia clipurilor cu circulatie virala realizate de Tempo („Doamna Luminita”), The Money Channel („Afacereza”) si Copolovici.ro/blog („Elena Basescu – Dumb And Dumber”).

Motive nu prea vesele ori demne de poveste ma poarta zilele-astea catre Pitesti. Astazi am avut timp sa trec prin citeva locuri in care parca sa zic ca mi-au tremurat putin genunchii, locuri pe cit de familiare, pe atit de incarcate de o gramada de amintiri. Unele, pe cit de dragi, pe atit de triste. V-am adus citeva poze, va voi spune cite ceva despre fiecare in parte. Sint destul de multe, toate imaginile sint clickabile.

castanul

Pe castanul asta il stiu din prima zi de scoala. Era pe drumul „interzis”, adica prin spatele pietii, nu pe drumul „normal”, prin fata pietii. Toamna era plin de castane pe care le doboram cu bete sau stinghii pierdute din lazile ce umpleau cea mai mare piata agroalimentara din Pitesti. Nu-mi aduc aminte sa se fi luat cineva de noi sau sa ne alunge. Castanele nu erau bune la gust, pe cele bune le-am descoperit mult mai tirziu, in alte conjuncturi.

Ubicuitatea lui Teo Trandafir care, „multumita” reluarilor de pe Pro si Vomantica, reuseste sa apara zilnic pe trei posturi TV, mi-a adus aminte de o intrebare devenita clasica „cum ai facut primul milion?”. Cum nu l-am facut inca, mi-am dirijat gindurile catre primii bani munciti. Nu din sticle goale, adunate de prin camara si vindute la „trei R”, nu din micile afaceri cu surprize de la guma de mestecat sau cu reviste achizitionate „la schimb”. Bani, dough, cash, lovele, malai, parnos primit in schimbul unei munci prestate or something.

Pentru primii bani de care-mi aduc aminte cred ca am vindut flori. Am primit pontul de la un amic care statea cu citeva blocuri mai sus, pe aceeasi strada. Furnizorul era un ciudat care se cam plictisise de stat cu galetile prin piata si incerca sa-si incropeasca propria retea. Le lua, la rindul lui, de la altcineva, insa nu cred sa fi fost vorba de vreo hirtie la mijloc. Tin minte ca m-a inzestrat cu toate cele de trebuinta, inclusiv stativele metalice pe care garoafele aveau nevoie sa se sprijine de oboseala, dupa o zi intreaga in soarele si in aburul de prin piata. Conventia era simpla: eu vreau atit, ce e peste – te priveste.