CAPITOLUL XXVII. VLADIVOSTOK.

Treaba interesanta cu Vladivostok-ul asta. L-am calcat de patru ori, cite doua opriri cind am trecut spre Alaska si cind m-am intors. Adica primele doua la finalul lunii aprilie si inca doua in in septembrie.

Orasul? Rusesc. De tranzit. Istoric si comunist. N-am vazut in viata mea oameni care sa piarda timpul cu o placere mai mare ca rusii din Vladivostok. Si mai ales gagicile. Sosirea unui vas de croaziera in porturile mai mici si mai sarace e prilej de sarbatoare pentru comunitatea locala. Asa cum Constanta e in fierbere cu o saptamina inaintea ancorarii unui oras de-asta plutitor, asa cum curvele cresc brusc pretul in zona portuara si notabilitatile pregatesc programe artistice, orice port mai marunt al lumii se comporta identic.

Ei bine, la Bladypocpoc (cum il rebotezasera filipinezii din motive pe care am sa le amintesc mai departe) orasul incremenea in admiratia baragladinei noastre plutitoare. Stateau ore in sir cu ochii la vapor, studiau fiecare individ care iesea pe deck-uri sau cobora pe uscat. Sporovaiau, fumau, dar nu se dadeau dusi. Femei inalte, majoritatea cu parul lung si deschis la culoare, ochi verzi sau albastri, mincau din ochi tot ce misca si teseau, probabil, lungi reverii erotico-aventuroase. Romanii cu state vechi pe mare povesteau ca se lasa agatate chiar si daca au un copil de mina. Unele imbracate de parada, sperind, poate, sa puna piedica pe vecie vreunui ofiter musculos, nebarbierit si ars de soare. Altele – tarancute rinjite, multumite doar sa respire aerul celor veniti „de departe”.

Eternele trei ore de haladuit prin oras nu m-au indreptat catre cine stie ce asezaminte culturale. Aproape de port erau parcate niste frumoase tancuri sovietice, o unitate de aparare antiaeriana, un submarin vechi tras pe uscat si transformat in muzeu, unde contra citeva ruble puteai sa te fotografiezi imbracat in uniforma Armatei Rosii. Wow…curat distractie. Tarabele din port erau pline de false „efecte” comuniste, de la decoratii si insigne pina la uniforme ponosite, de-a dreptul suspecte.

Prima data cind am ajuns in Vladivostok, dupa trei luni de Australia, Noua Zeelanda si Asia, am fost placut surprins de temperatura nervoasa. La primele ore ale diminetii, puntea de la piscine era inghetata si aerul mirosea a iernile de-acasa. Prostituatele incepusera deja sa amusine parfumurile tax free ale marinarilor care legau vasul la tarm, iar la ora la care am iesit in oras portul era deja plin de gura-casca.

Primul lucru pe care l-am facut in oras? Am intrat in prima „alimentara” si mi-am cumparat doi polonezi adevarati. Si-o jumatate de piine. Si-o cola. Era prima oara dupa trei luni cind papilele mele gustative aveau destule argumente sa convinga creierul ca numai acasa imi va putea fi bine din nou :) Am infulecat pe strada, in mers, mingiind cu privirea trotuarele proaste, strazile cu gauri, blocurile turn innegrite si crapate, oamenii prost imbracati si femeile frumoase. Un tablou atit de cunoscut si de drag.

Bladypocpoc. Filipinezii folosesc „giggy-giggy” sau „poc-poc” atunci cind se refera la sex. In orasul asta, cel putin la acea vreme, cu 50 de dolari americani erai aproape investitor strategic. In suma asta intrau asa: taxiul din port pina la bordel, minimum o ora si jumatate in compania vreunei rusoaice carnoase ajunsa in prostitutie fie pentru bani, fie pentru distractie (barbatii rusi cad „la datorie” de tineri, din cauza excesului de alcool), consumatia la barul stabilimentului si drumul inapoi in port, cu acelasi taxi care astepta cuminte in fata „edificiului”.

Pentru filipinos si nu numai, Valdivostok era un fel de epicentru al paradisului sexual pe bani. Am auzit si povesti despre maimutici refuzate de tirfe din pura mindrie europoida. Probabil ca asta era si unul dintre motivele pentru care sloganul filipinez al campaniei orgiastice era „devuchka, rabota!” urmat de hahaieli prelungi si zgomotoase.