CAPITOLUL XXIII. INTRE TIMP, IN ROMANIA.

Lasasem „odorul”, asadar, in Romania. Cu datoriile ei, cu datoriile mele si cu mult suport moral de la distanta. Ultima seara inaintea plecarii o petrecusem la ea, unde erau si parintii din dotare. Nici nu avusesem ocazia sa ne luam ramas bun intr-un mod…complet.
Curind dupa imbarcare am inceput sa-mi platesc datoriile de-acasa si, desigur, sa-i alimentez ei nevoile multiple de-acasa: calorifere, interventii chirurgicale, bani de buzunar. Ca sa fie fata fericita Cum nu am facut prea multi bani pe vas, nici sumele trimise nu erau zdrobitoare, insa calculele-astea nu le faci cind iubesti neconditionat.

Numai ca suspiciunile din timpul „relatiei” ma rodeau si mai tare la distanta. Resimteam lipsa controlului, nu mai stiam ce face in fiecare moment si asta ma surpa si mai tare pe plan psihic si moral. N-o mai lungesc. Intuitia si cunostinte sumare de mail administration m-au ajutat sa mi-o fac cu mina mea. Am intrat in posesia continutului uneia dintre casutele ei postale electronice si m-am luat cu miinile de par ). VReme de citeva saptamini ma fost partas la schimburi de mesaje amoroase imbibate in apa de trandafiri (yukk…asta mi se trage de la dulceturile de trandafiri din copilarie, al caror miros il uram de-a dreptul) si declaratii baloase.

Din nou disperare, din nou scrisnete neputincioase. Ei bine, toate astea n-aveau sa ma vindece in vreun fel. Abia la o vreme dupa ce m-am debarcat am reusit sa ma vindec de cea mai paguboasa si mai timpita relatie din viata mea.