CAPITOLUL XI. ROMANII MEI DRAGI.

Am gresit capital, din prima clipa. Am facut marea greseala sa le spun romanilor ca am studii superioare, sa le spun cu ce ma ocupam acasa etc. Asta, impreuna cu limba engleza pe care o vorbeam, au fost principalele motive pentru care am inceput sa le par suspect ))). Si cum sa ma fi privit un ospatar care acasa facea 2-300 de dolari pe luna intr-unul dintre restaurantele in care eu fie dadeam mese-spagi de citeva milioane sau in care semnam nota de plata pentru ca aveam alte intelegeri cu patronii lor? Acum, acel ospatar cistiga poate si 5,000 intr-o luna. Deci mi se putea caca in cap fara probleme.M-au rejectat.

Asa ca m-am indreptat catre britanici si americani, cu care puteam beneficia macar de comunicare intr-o limba care-mi placea si pe care ma bucuram sa o imbunatatesc la fiecare ocazie. Asta a fost al doilea motiv de nemultumire pentru romanii mei. Faptul ca petreceam mai mult timp cu strainii decit cu ei, cei care oricum ma scuipasera in gura, a fost destul cit sa ma considere un ciudat si poate chiar un homosexual. Lucru intolerabil pentru ei.Am cunoscut o multime de romani care mergeau pe vas de cinci, sase, sapte sau mai multi ani, dar care n-aveau o garsoniera a lor in orasul de origine. Plecau in Romania dupa un contract cu macar 20,000 de dolari pe care ii topeau in doua luni. Plus ceasurile sofisticate cumparate in jurul lumii, plus bijuterii etc. In doua-trei luni de „distractie” vindeau si ultimul lucru de pret si se cereau inapoi pe vas. Nu generalizez. Am intilnit si citiva oameni cu cap si cu proiecte demarate acasa. Dar putini. Foarte putini. Ce-i drept, cind am avut momente dificile am gasit sprijin tot la romani, insa la acei romani intregi la cap si la suflet. Adica la cei foarte putini.

Caz. Romanca in bar incurcata cu un englez JAP. In zilele de port, pool-boys faceau asistenta la gangway. Adica secondau personalul de paza si securitate si carau cu o magaoaie cu senila pe aceia care nu puteau cobori treptele catre tarm pe propriile picioare. O ocupatie cu totul neplacuta, dar obligatortie in standardele serviciilor de siguranta de pe vas. Orele lungi petrecute in compania celor din security ( n majoritate nepalezi batrini sau concediati, fosti membri ai celebrelor trupe Gurca din armata britanica) erau prilej de povesti si birfe de tot felul. Printre astea, amanunte despre ce aud nepalezii pe la usile cabinelor in timpul raidurilor de noapte. Asa ca, in mod firesc, unul dintre ei imi povesteste cit de tare tipa romancuta din bar atunci cind executa diverse proiecte de timp liber cu tinarul JAP englez.

Ce face un roman cu spirit fratern intr-o astfel de situatie? Ii spune fetei despre birfa din unica dorinta de a o pune in garda, de a-si lua masuri de precautie. Seful security era tot britanic. Asa ca din aceasta istorioara am iesit tot eu sifonat si pus intr-o lumina proasta. Cu atit mai proasta cu cit n-am vrut sa dezvalui numele celui de la care aflasem.

Pam-Pam!