CAPITOLUL III. VIZA.

Am luat interviul in septembrie sau octombrie. Pina in ianuarie, cind am primit telefonul care imi anunta plecarea, au mai trecut citeva luni de chin si de acumulari de datorii. Aproape ca uitasem de eventuala plecare. Asa ca telefonul de la intermediar a picat ca din senin, chiar daca afara era frig si ningea murdar. Aveam nevoie de viza pentru imbarcarea din Sydney. Asa ca am plecat la Belgrad pentru viza. Aveam ca tovaras de drum un bucatar la al doilea contract. De la el am aflat mai degraba lucrurile nasoale, dar l-am ascultat cu rezervare. Consideram ca detin atuuri importante in comparatie cu majoritatea romanilor aflati in sistem.

Ce naivitate…La Belgrad a mers totul ca pe roate. Am avut chiar timp sa vizitez orasul asta absolut superb. M-a intristat incapacitatea localnicilor de a comunica intr-o limba de circulatie internationala, dar mi-am jurat ca voi reveni la Belgrad in vacanta. Apoi a urmat viza de US (c1d), cu o jumatate de noapte stata pe trotuar, amestecat cu toti disperatii care incercau pentru a n-a oara sa obtine viza mult visata. Mi-am reprimat scirba viscerala pentru toti „brunetii” care fluturau pasaportul bleumarin si intrau peste rind. Whatever… Primirea vizei americane a fost o alta formalitate, hitiile pe care le aduceam fiind concludente pentru personalul ambasadei.