CAPITOLUL II. INTERVIURILE.

M-am prezentat la interviu. La primul. Vorbeam engleza fluent, scriam la fel. Ba chiar cu un usor accent britanic, multumita predilectiei mele pentru teatrul englez. La prima discutie in engleza cu tipa de la interviu am avut ocazia sa o si corectez de doua ori, cu umor si bun simt apreciate de insasi contravenienta. Am aflat ca nu pot pleca decit un fel de ajutor de bagator de seama, adica ACAT.

Well…asta este. Trebuia sa pornesc de undeva. Nici nu-mi doream sa plec in restaurant pentru ca nu aveam habar de ospatarie. Eram eu insumi un client dificil in Romania si stiam ca nu e viata usoara. Asa ca mi s-au pus mai multe conditii: nu declari studii, nu declari veniturile reale (a trebuit sa ma obisnuiesc cu gindul ca trebuia sa spun ca fac vreo 70 USD pe luna) si, in general, trebuie sa treci drept un baiat istet, dar sarman si fara capatii in tara lui. Culmea ironiei a fost ca m-au trimis la testul de engleza cu instructiuni clare sa nu obtin mai mult de un calificativ mediu spre incepator )) M-am conformat.

In hirtia de recomandare pe care mi-am scris-o singur am spus ca sint un fel de ajutor de administrator: ma ocup de hitia igienica, de rezervele de sapun, car topuri de hirtie si alte ocupatii la fel de solicitante din punct de vedere intelectual.
Am acceptat toate astea fara sa cricnesc. Eram hotarit sa plec indiferent de conditii. Din cauza faptului ca apropiatii isi cam dadusera seama ca fata ma joaca pe degete, ma certasem cu toata lumea. Deci nimic nu ma oprea sa ma duc cu capul inainte. La „training” am aflat despre terminoligia marinareasca si despre deosebirea intre tag-urile de pe extinctoare. La interviul final am debitat cu gratie despre portside, starbord, wake, galley, aft si bow. Am fost acceptat si am inceput sa astept.