CAPITOLUL V. PRIMA ZI.

A fost cea mai importanta si aproape devastatoare din toate punctele de vedere. Am primit citeva rinduri de uniforme. Pantaloni negri, pantaloni albi, camasi albe cu mineci scurte si lungi, pantofi de protectie. Toate cu cel putin un numar mai mic. Despre dockers kaky si tricouri polo nici nu s-a pus problema, nu aveau masurile mele.N-am apucat sa aflu mare lucru, ca m-au directionat catre zona de incarcare/descarcare, la festivitatea sublima a bagajelor. M-au pus in amidship ( zona din mijloc, unde se facea triajul general).

In pantaloni negri si camasa cu mineca scurta, in pantofi negri cu bot de metal. Si cu o curea pentru protectia zonei lombare. Aveam sa-mi nenorocesc picioarele din cauza blestematilor de pantofi pe care nu i-am mai purtat niciodata. Cureaua pentru spate mi-a iritat pielea si mi-a produs junghiuri cumplite de la efort. Nici pe-aia n-aveam s-o mai port niciodata. Opt luni am carat bagaje bazindu-ma doar pe cunostintele mele de anatomie, folosind bratele si grupele musculare din partea superioara a trunchiului. Altfel riscam sa-mi rup spatele.Intilnisem un singur roman, foarte deschis si de treaba. In prima faza m-a abordat in engleza pentru ca numele meu ( pe care-l vazuse cu ceva timp inainte pe lista de sosiri programate) nu avea rezonanta romaneasca.

Dar in amidship colcaiau filipinezii. Mici, versati, cu priviri iscoditoare. In timp ce caram o valiza, unul dintre ei s-a apropiat si mi-a pus mina pe burta fara nici o avertizare prealabila. A cotcodacit ceva in gaineza lor apoi mi-a zis ceva de genul „you lose this in a phew weeks…end of contratta, you thin”… Am crezut ca-i pun valiza in cap. M-am abtinut si am continuat munca. Moralul dadea deja semne de degradare puternica.Starea psihica a continuat sa mi se deterioreze in aceeasi zi. Aveam ghinionul sa fiu repartizat intr-o cabina de patru locuri. Exista si un avantaj pentru ca respectiva cabina se afla in zona pasagerilor, pe Baja Deck. (nivelul 10).

In ziua aia am muncit pina pe la ora 18.00, cind vasul a iesit din port. Am vazut apoi faimosul crew mess, unde mincarea nu era chiar pentru porci. In limite decente as putea spune. Am aflat ca seful meu (Public Area Supervisor) era portughez, ceea ce m-a bucurat intrucitva. Era european.Dupa lucru mi-am oblojit picioarele singerinde, am facut un dus, m-am imbracat curat si am coborit pentru prima oare in crew bar. Acolo aveam sa intilnesc romanii, dar si prima modalitate de fuga psihica din rahatul in care ma bagasem: distractia alaturi de o comunitate pestrita de bon viveurs.

Capitolele ce urmeaza nu pastreaza neaparat o ordine cronologica. Ele se refera la aspecte distincte ale vietii mele la bordul unei nave de croaziera.