RIGATONI CARBONARA CU VITEL
Eternele paste. Nimic mai simplu si mai rapid atunci cind nu vrei sa-ti complici existenta sau sa stai cu orele in bucatarie, cind n-ai chef de experimente sau de alcatuiri prea savante. Te scapa de multe belele, gen musafiri hamesiti picati pe neasteptate sau caserola goala pentru pauza de prinz de a doua zi. Sau de amindoua!
Rigatoni. Paste cilindrice, striate la exterior, taiate drept la ambele capete. Sint de mai multe dimensiuni, dar se cheama la fel. Fierb 10-12 minute, in apa clocotita, cu sare. Da, in apa minerala fierb si mai bine, nu e o povestioara de bucatar filfizon. Cit fierb pastele, pune intr-un castron maricel sase oua intregi pe care le bati cu telul sau furculita, impreuna cu putina sare. Peste ele toarna trei sferturi dintr-o cutie mare de smintina din aceea care-ti place mai mult. Bate din nou, incorporeaza smintina. Cind e totul cremos in castron, rade vreo 200 de grame de cascaval, din cel pe care-l maninci cu mai multa placere. Poate fi si afumat. Mai amesteca putin dupa ce ai terminat de ras cascavalul.
Carnea de vitel dezghetata si curatata de eventuale pielite trebuie taiat ain cubulete potrivite, asa cum le preferi tu. Fierbe cubuletele de carne intr-o cratita cu capac, fara a pune sare. Arunca-i cite un ochi din cind in cind si verifica daca s-a fiert carnea. Daca ai ales un vitel bun (cu fibra cit mai marunta), fiertul n-ar trebui sa dureze mai multe de o ora. Nota bene: nu e musai sa folosesti carne de vitel. Poti adauga in sosul de smintina citeva felii de kaiser taiat dupa bunul plac, citeva ciuperci si ai terminat povestea.
CInd a fiert carnea, scoate-o intr-un castron si las-o sa se racoreasca. Pastele fierte se scurg in strecuratoarea de metal si se racoresc sub un jet de apa. Apoi se scurg bine. Poti face amestecul in doua feluri: toate la un loc, intr-un vas mai mare, sau: intr-un vas termorezistent (acela in care le vei pune la cuptor) pui un strat de paste, citeva bucatele de carne si citeva linguri din sosul cu smintina. Repeti operatia pina ai ramas fara paste si carne. Ideal ar fi sa-ti ramina o proportie mai mare de sos la final, pe care sa-l intinzi pe toata suprafata amestecului din vas. Aprinde cuptorul cu aprox. 15 minuta inainte de a baga pastele, apoi tine-le acolo aproximativ o jumatate de ora, la foc potrivit. Cinde le-ai scos, poti sa razi parmezan proaspat deasupra, dupa cit poftesti si dupa cit te lasa inima. Sa fii sanatos!


Cele mai voi