LA INTERVIU

E clar, am imbatrinit. Imi este peste putinta sa inteleg ce e in capetele actualelor generatii 22-25 de ani. Din mai multe puncte de vedere, dar astazi cu prisosinta din acela al pozitiei lor de candidati la un job.

BERMUDA, SANDAUA SI BURICUL

In afara de salile de fitness, studiourile de videochat, saloanele de masaj sau spalatoriile auto, unde ai senzatia ca vei fi luat in seama daca vii imbracat ca Tarzan? Probabil ca esti un megaprofesionist, probabil ca muncesti 25 de ore pe zi si vrei doar o suta de euro pe luna, probabil ca iti propui sa nu-ti schimbi jobul vreo 30 de ani, probabil ca nu intentionezi sa nasti niciodata, ca nu ai de facut credite, ca nu vrei carte de munca si nici un fel de asigurari de sanatate. Probabil ca esti candidatul ideal din toate punctele de vedere. Dar ceva nu e in regula cu tine daca la primul interviu, prima data cind calci in compania careia vrei sa-ti vinzi icrele geniale, vii in pantaloni scurti, cu cartoafele rinjind in papucii „masculini”, cu buricul privind semet catre oportunitatile sale de cariera.

AM VENIT CU PRIETENUL MEU

Buna ziua-buna ziua. In ce problema? La interviu. Cu cine? Nu mai stiu… Mergeti la etajul X. Domnul/doamna? E cu mine. Tot la interviu? Nu, e cu mine…Ti-e frica, ti-e urit, te plictisesti pe drum. Pe ma-ta de ce n-ai luat-o cu tine? Poate ca, prin absurd, nu toate companiile detin o sala de asteptare pentru insotitorii celor care nu se pot deplasa la interviu de capul lor, care au nevoie de sprijin moral sau poate chiar fizic dupa ce afla cu stupoare ca nu pot primi o mie de euro la primul job din viata lor, unde ar putea fi acceptati in primul rind ca sa invete cite ceva. Ceea ce ne pregateste pentru al treilea capitol.

PRETENTIILE

Cum ne calculam cerintele? Simplu: 300 chiria, 100 hangarale si telefon, un 4-500 bani de buzunar (tigari, bere, cosmetice, mincare), 1-200 o toala, o distractie neprevazuta. Bai, frate, macar 800 sa-mi dea, ca am luat licenta si, chiar daca nu stiu sa fac mai nimic, e datoria lor sa ma invete si sa ma si plateasca pentru asta. Si neaparat sa-mi plateasca orele suplimentare. Daca mai prind si un timbilding sau doua pe an, prima de Pasti si de Craciun (da’ fara evaluare si musai mai mare sau egala cu un salariu) si ce-o mai fi. Sa-mi dea masina si telefon, sa pot sa ma duc in uichend la mama si in rest sa vorbesc cu ea zilnic, macar juma’ de ora.

DISCLEIMAR

Nu este o situatie generala. Nu sint toti tinerii candidati la fel. Nu consider ca angajatorii nu au obligatii, ba chiar mi-am folosit in citeva rinduri capitalul de imagine si puterea de convingere pentru a obtine avantaje meritate cu prisosinta de unii colegi. Situatiile de mai sus sint reale, unii dintre voi sigur ati intilnit specimene sau situatii si mai aberante. Dragi tineri candidati, coboriti cu picioarele pe pamint inainte de a urla ca din gura de sarpe ca in Romania „sistemul” nu-ti da nici o sansa. Wake up!