M-AI RATAT, MARIUS MIHALACHE…

Simbata, pe linga Herastrau, am gasit un fluturas in parbriz. Trei ani de Taverna Sirbului Bucuresti, sase ani – Sinaia. Curat potriveala. Plus concert aniversar Marius Mihalache. Sun pe loc, cu teama ca n-am sa mai gasesc nimic liber, fac rezervarea si deja mi se pare suspect ca a fost atit de simplu. Fugisem in ultimii doi ani de taverna asta, alungat de portiile enorme, de sarea in cantitate excesiva si de faptul ca aproape totul plutea intr-un ocean de grasime, Serbian style.

Fasionably early, ca doar era concert, ne facem aparitia pe la sapte. Salonul de jos – aproape gol. La etaj, idem. Probe de sunet. E bine, baietii se incalzesc, am ajuns la timp. Putin deconcertati de pustietate, ne instalam la o masa in spatele unui parapet. Nu-i nimic, o sa vedem concertul printre stinghii. Pretul pentru prostul obicei de a scoate fum pe nas. Aperitivul meu („cinci gustari”) in nota stiuta, adica ok. Salata de vinete a doamnei – lipsita de orice fel de gust. Planuisem niste miel la protap pentru felul doi, dar l-am mai intirziat putin, in asteptarea muzicii.

Printre inghititurile de ursus la draft adormit si lipsit de vlaga, am remarcat-o pe Neguta Tuca, amfitrioana si frumoasa rau, ca de obicei. Involburata intr-o discutie cu Chilian, care mai mult o asculta decit sa participe. A aparut si Liza Panait, cu o liota de mosulici, tantici umflatele si cu nelipsitul consort din dotare. Pe la opt, salonul de sus era plin doar pe jumatate. Mai aparusera niste mese de babuini scosi la cina „cu echipa”, citeva perechi cu figuri de „cina in oras”…

Pe la opt si un sfert am hotarit sa chem mielul, care a venit la fel de trist si lipsit de personalitate. Nu vazuse flacara in viata lui, avea consistenta carnii coapte in cuptor obisnuit. Muraturile – la fel de triste, moi, sarate, razuite pe ici-pe colo de partile care, probabil, se stricasera. La opt si jumatate nimic nu dadea de inteles ca incepe cintarea, asa ca am cerut nota si ne-am cam carat acasa. Mie Mihalache imi place mult si a fost singurul motiv pentru care am acceptat sa intru din nou in Taverna Sirbului. Never again.