Back To School

joi, 22 ianuarie, 2015 la 12:12 pm

Între cele două ipostaze de mai jos e o distanţă de aproximativ şase ani. În cea din stânga începusem să gătesc aproape zilnic de aproximativ un an şi să descopăr cât de mult îmi place treaba asta şi efectele ei colaterale. Poza din dreapta e relativ recentă, din timpul unui atelier Taste Learners de la începutul verii trecute.

copolovici

Sunt şapte ani buni de când am decis că bucătăria îmi este misiune şi destinaţie permanentă. Cu bune şi cu rele, dar mai ales cu experienţe dobândite în fiecare zi de la fiecare ceapă curăţată, de la fiecare farfurie finalizată, de la fiecare interacţiune. Şapte ani în care am gătit, am scris despre mâncare, am creat un restaurant în România şi am relansat un altul în Brazilia, am arătat şi altora ce ştiu şi ce nu ştiu, m-am bucurat, m-am dat cu capul de pereţi şi apoi m-am bucurat din nou.

Spre bucuria multora şi reala mâhnire a câtorva, „cariera” mea de amator se va încheia anul acesta. M-am înscris şi am fost admis la cursurile unuia dintre cele mai importante institute culinare din lume. Începând din luna aprilie mă voi afla la Londra, unde voi urma cursurile şi atelierele institutului Le Cordon Bleu, deocamdată la secţiunea „Diplome de Cuisine”.

Se încheie un capitol, începe un altul. Vă mulţumesc tuturor acelora care aţi ales să mă susţineţi şi să mă încurajaţi în ultimii şapte ani. Le mulţumesc şi celor care au considerat că neplăcerile, piedicile şi vorbele urâte mi-ar fi de mult mai mare ajutor decât simpatia şi m-ar ajuta mult mai mult decât amiciţia. Pentru mine e important că nu am renunţat şi că mi-am întărit convingerea că existanţa mea este despre bucătărie.