Nefericit în paradis

Imaginea de mai jos e de la una dintre cele câteva brutării din oraş. A surprins-o Florică acum câteva dimineţi, când a trecut să-şi ia un corn în drum spre furnizori şi acareturi. Priviţi cu atenţie personajul din planul al treilea.

Personajul cu cască de motociclist este proprietarul uneia dintre cele mai mari şi mai populare pizzerii din oraş. Un loc imens, cu capacitate mare, în care brazilienii intră cu bucurie mânaţi de obsesia lor pentru pizza şi de magia ofertei „all you can eat” la un preţ aparent bine potrivit. E italian, tată de familie cu o localnică trupeşă şi unul sau doi copii răpitor de frumoşi, ca toţi copiii din lume şi mai ales din Bahia :)

Îl văd pe scuter, în timpul zilei, mustind de transpiraţie, privind inexpresiv înainte, pe sub cască. Îl văd seara, dărâmat pe biroul din colţul terasei pizzeriei, privind ecranul computerului cu aceeaşi privire goală de peste zi, bălăcit în aceeaşi transpiraţie ce pare să nu i se usuce vreodată de pe haine şi de pe fruntea aproape mereu încruntată. Spre miezul nopţii, după ora închiderii, l-am zărit uneori la mesele de plastic de pe marginea drumului ale vecinului său elveţian, care vinde burgeri şi cartofi congelaţi la preţuri accesibile până şi israeliţilor cărora în general nu le calcă piciorul prin niciun restaurant din oraş. Patronul italian de succes înghite robotic prefabricatele ieftine, sub privirea satisfăcută a consoartei încântată de aceleaşi delicii plutind în sosurile stoarse de prin plicuri şi sticle soioase.

Nu l-am văzut niciodată pe plajă.

Există nefericiţi şi în paradis, şi în mijlocul succesului financiar, şi în braţele primitoare şi dătătoare de energii magice ale pădurii tropicale. Pentru că fericirea nu are nicio legătură cu locul, oamenii, timpul sau soarele din jurul tău, ci într-o proporţie covârşitoare cu decizia ta asupra propriei abordări a ceea ce trăieşti, respiri, simţi, mănânci, crezi, asculţi… Eşti singurul şi cel mai iscusit bucătar în măsură să-şi pregătească şi să-şi orneze propriul platou minunat al unei vieţi prea scurte pentru a o trăi înghiţind porcării.

Desigur, poate că tu nu eşti supraponderal. Poate că nu transpiri abundent. Poate că nu-ţi înfunzi ochii în laptop şi în smartphone dintr-o perpetuă şi morbidă nevoie de izolare faţă de mediul în care exişti şi de fugă de ceea ce eşti sau crezi că eşti sau alţii te-au convins că eşti. Poate că nici nu ai motive de îngrijorare sau responsabilităţi care să nu te lase să dormi bine noaptea. Poate că ai sau nu credite, poate că ai un copil pe care ţi l-ai dorit sau unul a cărui apariţie te-a luat prin surprindere. Dar, indiferent de toate astea, când te-ai întrebat ultima oară dacă te simţi bine cu tine şi cu cine eşti în fiecare secundă a vieţii tale?