Arhiva pentru august, 2009

Luat cu pregătirile de plecare şi apoi cu savoare ţărişoarei ăsteia drăguţe şi oarecum anapoda prin toate cele bune ce mă-nconjoară, nici n-am văzut că Tara s-a apucat de plecăciuni şi exagerări pe blogul Soup Nights. Să fim serioşi, restabilind „adevărul istoric”: prima ediţie Soup Nights mi-a plăcut atît de mult, m-am bucurat atât de sincer că în seara în care am fost, la Street Delivery, totul a ieşit bine până la urmă, încât era firesc să ajut cu ce pot la a doua şi la următoarele ediţii. Deci niciun efort, doar gânduri bune şi privilegiul de a fi printre aceia care o susţin pe Tara, care vă jur că munceşte foarte mult pentru treaba asta.

Pe scurt: Soup Nights face din nou supă, v-o oferă la un preţ simbolic şi direcţionează banii către o destinaţie care sigur are nevoie de ei. Destul de simplu pentru unii (mai obişbuiţi cu acţiunile umanitare şi cu voluntariatul), suficient de apetisant pentru alţii, doritori să facă parte dintr-un astfel d eproiect fie doar şi că amatatori de supă. Nu ştiu să vă dau mai multe detalii acum, dar sunt sigur că detaliile vor apărea foarte curând pe blogul evenimentului.

Eu? Voi veni să gătesc, că doar mă pricep la asta :) Şi poate cât fierbe zama ne jucăm cu una-alta, de-a cum să ne fie mai uşor să curăţăm legume sau să tocăm mărunt o ceapă. De cum ajung înapoi în România, îmi ascut cuţitele şi scutur de praf ceaslovul despre lichide gustoase. Să veniţi neapărat la Soup Nights! Vă mai pun eu câte un semn în calendar până vine ziua cea mare.

Nu mă pricep la poze. Uneori am noroc. Dacă mi-ar fi spus cineva că voi face vreodată o asemenea poză, probabil că l-aş fi considerat nebun. Ieri, pe canalul de pe care am făcut şi filmuleţele de mai jos, la baza uneia dintre morile de vânt am descoperit o micuţă gospodărie. În curte, un copil se juca, sărind pe o trambulină de jucărie, iţindu-se în aer când şi când, râzând în hohote. Am prins-o în aer, dacă priviţi imaginea cu atenţie, veţi vedea că genunchii îi ajung la nivelul vîrfului gardului, poziţia mâinilor trădează traiectoria de „zbor”, iar părul îi flutură pe umeri din acelaşi motiv. Cred că e aproape perfectă pentru o reclamă la Rai.

Mori de vânt sau mori prost. Uitându-te cât sunt de frumoase, de cochete, de bine îngrijite, în ciuda faptului că mai toate au depăşit două veacuri şi jumătate de existenţă. Şi pentru că e mult mai comod cu filmuleţe, iar autorul e dărâmat de oboseală, vă lasă doar cu video deocamdată. Poze şi mai multe poveşti, în zilele ce urmează.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=COf1sm4mJkA]

Azi mă duc să văd nişte mori de vânt. Mă dau cu trenul, apoi cu rata. Până mă-ntorc, vă las un pic la plimbare prin Amsterdam. Ştiu, pentru unii e plicticos fără magazine, coffee shop-uri şi Red Light District, dar tot Amsterdam e şi ăsta.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=Xb8QIWzYQlc]

Cică un bărbat cere mâna fetei cu care o arde la un moment dat numai dacă se plictiseşte de a lui. Sau, cum zice alt banc rural, „uite-l, fa, pe Nelu! Hai să-i facem cu mâna!” „lasă-l, fată, să-şi facă singur!”. Dacă vreodată vă ataşaţi atât de profund şi de plenar faţă de propria mână, îi puteţi face cadou o copie fidelă, din ceară, la Madame Tussaud Amsterdam. Pentru numai 7.50 euro. Chilipir! Mai ales dacă mâna cu pricina v-a salvat de la mai multe momente de singurătate şi nu numai :)

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=bbDujm3YQLo]

Probabil că nu vă e chiar străină povestea Annei Frank. Şi dacă v-ar fi, orice gând curios şi-ar găsi lesne răspunsurile printre sutele de referiri de pe Internet. Despre altceva e vorba aici. Azi i-am călcat pragul. Am stat mai bine de-o oră la coada ce înconjoară zilnic imobilul, am înghiţit la repezeală peşte şi căpşuni în picioare, ca să treacă timpul şi foamea. Am făcut poze şi la naturi vii şi la naturi moarte, ba chiar am avut vreme să mă umplu de draci pe un cocostârc ce fluiera a pagubă, un ciumete în chiloţi şi papuci care aşa găsise să-şi astâmpere nerăbdarea.

Toate astea au tăcut, au murit şi s-au evaporat imediat după ce am intrat în casă. A fost ca şi cum lumea a rămas cu totul afară, separată şi delimitată foarte clar faţă de spaţiul poveştii Annei. Am dus mai bine de o oră un ditamai pietroiul în suflet, l-am cărat dintr-o cameră în alta, l-am urcat pe trepte înguste şi l-am strecurat prin firide întunecoase, l-am simţit devenind din ce în ce mai greu pe măsură ce mă apropiam de sfărşitul vizitei mele şi al vieţii ei.

Niciun copil n-ar trebui să mai păţească aşa ceva vreodată. Să zicem…câtă vreme vor mai exista copii pe lumea asta.  Nimeni niciodată n-ar mai trebui să facă niciun rău vreunui copil. Fie doar şi pentru că Anne Frank a plătit cu doi ani de întuneric şi copilărie mută şi surdă preţul unor absurdităţi pentru care n-a avut nicio vină. Apoi a murit. Ca să devină zâmbet de înger.

În sfârşit, originalul şi copia se întâlnesc pe teren neutru. Sau nu? Dacă originalul e din ceară şi copia nu, se pune? Poate că dilema asta este şi motivul pentru care Mercury cam muşcă din microfon de nervi, în planul secund :)

Petru că m-am trezit cu o dispoziţie bună de dimineaţă, pentru că am ajuns devreme la Amsterdam şi pentru că a fost marţi, zi de post şi penitenţă pentru nebuni, pe la cântatul zorilor m-a apucat zelul patriotic şi mi-am adus aminte de cumătra Udrea a lui Zăpăcitu, din capu’ la trebile de pe-acasă. Şi pentru că ministreasa (apropo, cum mai e pe la comisie?) nu prea face turism de-ăsta de care fac oamenii normali, m-am gândit s-o ajut în demersul ei titanic de resuscitare la mişto a turismului românesc. Ceva simplu, uşor, să nu-i pice prea adânc la foios.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=MfxeFBn-daw]

Probabil că voi scrie mai multe despre Delft într-una dintre zilele următoare, dar ritmul cu care fac poze şi înmagazinez poveşti este mult mai rapid decât acela în care ar trebui să şi scriu, să editez poze sau să rog YouTube să-mi urce filmuleţele needitate într-însul :) Imaginile de mai jos sunt din Delf, din piaţa cea mare sau piaţa bisericii vechi. Sâmbătă dimineaţa, soare, cer frumos şi multe bucurii pentru ochi de jur împrejur.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=5G5ezDtxA2U]

Primele zile de Olanda au fost, desigur, o mare clătire de ochi şi de simţuri, bucurii de toate felurile şi din toate direcţiile. Pe scurt, după primele zile, iată câteva amănunte pe care e posibil să le consideraţi utile atunci când veniţi în direcţia asta. A se consemna că n-am venit în Olanda ca să fumez ceva special sau ca să mănânc ciuperci nebune. Bănuiam eu câte ceva, dar mi se confirmă că mai sunt multe alte chestii tari de făcut pe-aici în afară de cele amintite mai devreme şi „vizitate” de majoritatea celor pe care-i ştiu să fi trecut pe-aici. De bună seamă, avantaj eu la toată povestea asta, în primul rând mulţumită faptului că am fost adoptat temporar de o familie localnică. Deci: