RITUALUL ZIARULUI MOCA
Mergeţi cu metroul? Nu? Las’ că merg eu. E o lume pe care m-aş încumeta s-o fac mai bună. Spre exemplu aş monta un rînd de balustrade suplimentare, un fel de culoar marginal pentru aceia care încearcă să coboare atunci cînd cireada urcă. Cireada care urcă este întotdeauna mult mai mare, mai grăbită, mai în şuvoi şi cu mult mai importantă decît cireada care coboară. Mă refer la trepte, dar la fel de bine m-aş putea referi şi la trenuri. O să mai vorbim despre asta.
Aş mai monta un dispozitiv care să curenteze prin papuci dacă stai mai mult de trei secunde pe stînga treptelor scării rulante, pe partea cu o singură labă cum ar veni. Eu de obicei stau pe partea cu două labe pentru că în general nu mă grăbesc niciodată îmi plac lucrurile făcute pe îndelete, numai că pe aia cu o labă mai şi scrie că a se staţiona doar pe partea cealaltă. Greşit fundamental după părerea mea, întrucît indemnul la două labe nu include si interdicţia staţionării pe una singură. Şi despre asta o să mai vorbim.
Pentru că astăzi o să vorbim ceva mai mult despre sindromul ziarului moca la metrou. Pe vremea lui Metrobus sau microbus, cum îi spuneau chiar făcătorii lui, cu accent răutăcios pe „o”, („ziar gratuit de metrou şi autobuz”, v-aţi prins, era vocea mea) nu mergeam cu metroul şi nu vedeam cum se consumă ziarul moca. Acum văd.
O adevărată binefacere pentru pulimea în puzderie, ahtiată după informaţia proaspătă, caldă, aproape aburindă şi mirositoare. Poate să tune şi să fulgere, tabietul se respectă cu gest reflex. Vine ţoapa troncănind din pîslari, pe scările de-afară. Aude cum se fîsîie rama la peron, vomitînd cetăţeni. Se precipită la turnicheţi, bagă mare cu cartela, reuşeşte să-şi reverse şubă, şal şi paporniţe dincolo de ţăvi, dicleşte în jos, spre şine, cu teamă că pierde personalu’, aleargă…. Şi în drum răsare ea, cutia cu binecuvîntare mediatică pentru mafoame.
Poate să fie cursa de adio înainte de falimentul Metrorex. Poate să se crape tunelu’ şi să iasă dintre traverse brontozaurii la micul dejun. Pulex uită brusc că se grăbea, se opreşte pios în dreptul urnei sacre, se apleacă sfios şi apucă între degetele febrile izvorul nesecat de antren şi divertisment pe rînza goală. El, oropsitul, primeşte la sine apa vie a existenţei subterane în tranzit: ziarul moca!
Reveria e scurtă, căci bivolul underground se repede vînjos către adîncuri, sperînd să ajungă la timp în pîntecul anacondei de fier. Mai dovedeşte doi trei pirpirii, mai arde un cot vreunei precupeţe (morţii mă-tii de moartă pă două picioare care te mişti tu ca moarta!) şi ajunge la peron fix cănd i se închid uşile în nas (morţii mă-tii, cu metrou’ mă-tii, că plesnea fierea-n tine dacă mai stăteai zece secunde!). E totul doar un ritual de întîrziere a deliciului. Un metrou pierdut înseamnă cîteva minute bune de intrat în stare, de mîngîiat cu retina bunătăţie ce abia se abţin să nu se verse prin deschizătura paginilor.
E doar un preview, ca o ciupitură şăgalnică şi plină de promisiuni pe curul exhaustiv al unei plasatoare de cartele. Desfătarea deplină este rezervată călătoriei, cînd întregul vagon se înfruptă din morţii, ţîţele şi toate manelele scrise şi tipărite cu trudă dezinteresată (e moca, nu?) de oamenii cei buni care au grijă de el, oropsitul…Coatele intră în glanda vecinilor de scaun, degetele îmbăloşate desfac agil foile cepei broadsheet şi în tot trenul se aude şopocăit cum românul absoarbe încă zece istorioare vitale despre Oţil, Ciumac şi Miaiela. Pe înserat, resturile carnagiului informativ de peste zi stau veştede, la locul lor, împrăştiate pe jos, prin toate staţiile metroului. Surate mîhnite ale sutelor de cartele folosite, amestecate în mîzga proletară de pe ciment. România, te iubesc! Vrei să ne f*tem?
asta de la final e bestiala……
eh, important e din ce poziţie priveşti. sau participi.
tare!
Descrierea din ultimul paragraf este senzationala: „întregul vagon se înfruptă din morţii, ţîţele şi toate manelele scrise şi tipărite cu trudă dezinteresată”. Este atat de puternica, atat de pertinenta si reflecta atat de potential-realist scena, incat parca as fi fost acolo, martor al gloatei de lectori nomazi. As numi paragraful „lectura sculptata in retina”; „audio-photoshop”
Iar finalul – apoteotic si demn de Romania.
Bravos natiune, Halal, Aferim :)
Îţi mulţumesc, Mihai. Bine-ai venit!
daca stiam ca asa sta treaba cateva zile din concediu le petreceam pe la metrou , ca tot vine criza si nu`s bani de investit in excursii..
Buna seara,
M-a trimis nenea blogu’ lu’ Cabral. Si daca tot am intrat, am zis sa nu vin cu mana goala si sa las o completare la chestiunea ziarului moca:
In primul rand, o observatie tehnica: Ziarul moca e doua. Unul mai decoltat, asa cum e descris mai sus, care aduce aminte de lumea boxului si unul mai cumintel, care aminteste de „Fata din vis”. Cel mai cuminte e si cel mai citit. Pe celalalt, eu unul il vad din an in paste, asa ca in cele ce urmeaza ma voi referi doar la primul.
Fenomenul 1: Pensionarii si ziarul moca. Vin special pentru el, desi nu au intentia sa ia metroul. Coboara in statie pana la aparatele pentru cartele si apoi incep sa strige la cei care sunt in partea cealalta, in preajma ziarelor: Domnu’, domnu’, si aici va rog. Trei dati-mi si mie, ca iau si pentru prieteni.
Fenomenul 2: „Nu iau ziarul de pe cutie”. Fenomenul asta ma fascineaza. Se intampla uneori ca, atunci cand il iei din teanc, sa te trezesti ca sunt doua. Unul se pune pe cutie. Ei bine, nimeni nu mai ia ziarul ala. Prefera sa stea la coada, sa piarda metroul, dar sa ia unul neatins. Adica, ma intelegi, ne respectam. Citim numai si numai ziare moca neatinse. Avem principii si nu ne abatem de la ele. Pentru noi, ziarul moca trebuie sa fie ca painea feliata, impachetata prin tehnologia „keine touch”, neatinsa de mana omului.
Fenomenul 3: Cititul in grup. Nu am mai vazut atatia oameni citind acelasi lucru in acelasi timp de pe vremea lui „Ana are mere. Mara are mure”. Acum cateva zile, o linie intreaga de scaune era ocupata de cititori ai aceleiasi pagini ale aceluiasi ziar. Mai bine sa citeasca unul cu voce tare, pentru toti. Asa or sa auda si amaratii aia din picioare care isi sucesc capul ca sa prinda si ei stirile diminetii din zbor, sa nu para neinformati la sueta de cafea.
Cine mai vrea povesti de la metrou gaseste la mine. O seara buna si trafic infernal tuturor celor aflati la volanul blogului.
Pe bune! Niciodata n-am prins ziarul ala. Nu ca m-ar fi interesat, dar curios ca tot romanul, am vrut si io unul. Sa ma-nfrupt. De fiecare data gaseam cutia goala. Era prea tarziu. Acum nu mai merg cu metroul decat foarte rar. Am considerat intotdeauna ca am avut o tinerete nefericita din acest motiv. Traumatizanta. Cu finalul asta ma faci si mai nefericit. Nu fac parte din Romania aia pe care o iubesti. Offff!
@bogdanic: trebuie să-ţi doreşti cu ardoare, trebuie să faci sacrificii supreme şi sigur vei reuşi :) Bine-ai venit.
@ localnick: nu ştiu la ce oră se întîmplă cele spuse de tine, dar între 08:30 şi 09:00, Compact nu există, nu se vede, nu se simte pe nicăieri. Am senzaţia că se distribuie o singură dată, chiar la deschiderea metroului sau, în fine, foarte devreme. Ring are echipe de refill-eri pe traseu, îi văd în fiecare zi, cărînd teancuri de ziare pe cărucioare cu două roţi. Sînt convins de superioritatea utilitară a Compactului, dar cutiile lor sînt mult mai mici decît ale Ringului şi parcă mai puţin vizibile. Acum logic: ai văzut tu ziar „cuminte” superior unuia care arată ca o sorcovă cu buci?
Cititul în grup este rezervat mai ales ziarelor şi revistelor „obişnuite”, adică pe lovele. Cititul peste umărul vecinului este sport vechi. Dacă n-am nimic de citit şi nici material de studiu la îndemînă (mai ales „însoţitori de tren”, favoriţii mei), undeva tre’ să mă uit. Ieri am prins două pagini foarte proaste de Kundera, spre exemplu. Bine-ai venit.
Pai, si io tot de la Cabral. Ca-i plecat si acu’ da link-uri. Dar ma bucur ca am ajuns.
Intre 8:30 si 9:00 eu vad numai Compactul si pe baietii lor cu carucioare. Probabil ca suntem pe tronsoane diferite. Da, insotitorii de tren de la firma Scorsese ma fascineaza si pe mine. Parca sunt adunati de prin santuri si bagati in uniforme. Ai senzatia ca tu trebuie sa ai grija de ei si nu invers.
Nici eu nu prea am avut noroc ieri. Am prins vreo trei sferturi din articolul „Cum sa-l faci sa te ceara in casatorie”. Bine te-am gasit.
salut. si eu am de venit de pe la vecinu` care da link-uri ca e plecat. si nu imi pare rau. sa mai aduc o completare:
fenomenul se intalneste si la statiile de tramvai nu numai la metrou.iti dau si exemplu statia de tramvai lizeanu, iarna trecuta cand era o coada ca pe vremuri, condimentata din plin cu babe in halatul de casa si niste papuci de casa si mosi decrepiti in izmenele de noapte pe ei, ce urlau de mama focului sa desfaca bietul curier pachetele alea mai repede ca”li se arde mancarea pe foc si se raceste cafeluta de dimineata” si nu pot sa stea o vesnicie la coada pentru un amarat de ziar. „da-o in ma-sa de treaba, ce se misca asa greu?”. initial am crezut, eram o naiva convinsa, ca stau la coada la chioscul ratb pentru abonamente, dar nu , ma inselasem. cand am ajuns in fata, am vazut care era adevaratul motiv. si crede-ma ca luau cu zecile de ziare. „is bune maica, mai invelesc ceva in ele, mai citesc si eu o stire maica. babo, te cauta moartea pe acasa si tu unde umbli?
Delicios. Să recunoaştem că multe dintre ziarele româneşti sînt bune doar de împachetat un peşte în ele. Bine-ai venit.
Tu eşti bun de băgat în sperieţi provincialii cu aşa descrieri. Să nu merg cu metroul dacă ţin la dinţii mei… Finalul e apocaliptic de-a dreptul…
eu văd lumea un pic deformat, am mîncat bătaie cînd eram mic ;D
:D N-aş zice. Că nici cu RATB-ul nu mi-e ruşine… :D Mai omor decât în autobuzele alea n-am văzut decât o singură dată în trenul Cluj – Baia Mare, acum vreo 10 ani… Naşpa este că mie nu-mi place aglomeraţia, sociopat mic ce m-a făcut mama…
Tot am rămas în minte cu tanti descrisă de tine. Cred că ar fi fost bună la echipa de rugby… Dă-i, omoară, nu te lăsa, rupe-le fâşul! Ce stau ei în calea ta? :))
tanti…nene…ce contează? :)
Si io si io , tot de la Cabral am venit …ce multi suntem. foarte frumos articolul si dupa cum se zicea vecinu’ de mai sus, lectura sculptata in retina .
Îţi mulţumesc. Bine-ai venit.
Mersi :). insa zic eu cu mintea mea, ca metroul are si partea buna. adica, in momentele naspa, in care te simti singur, si parasit de lume, si simti ca nu mai ai prieteni, si esti ..varza, te duci la metrou dimineata, si vrei nu vrei, te imbratiseaza toata lumea :)
Metroul ca public hug. P’asta n-o mai auzisem. Merita tinuta minte.