ATENTIE, CAD TZOAPE!

Vineri noapte am fost in TWICE! Whoaaaa… Cred ca nu mai calcasem pe-acolo de citiva ani buni. Cu siguranta ca nu este una dintre destinatiile mele de pierzanie frecventa (sau destinatie frecventa de pierzanie?), asa cum greu mai identific un club in care sa dea casa cu masa incit sa pot zice ca da, ala e locul! Ocolesc Twice-ul din cauza caldurii infernale, a pustimii in cantitati necontrolate, a muzicii proaste si a mirosurilor patrunzatoare, care te pot lua prin surprindere in orice clipa.

Ei bine, am fost in Twice. N-am stat „sus”, pentru ca „sus” toata lumea are de ajuns undeva tot timpul. Ne-am sacrificat in corpore (vreo zece capete infierbintate, dintre care al meu era, desigur, cel mai batrin) si am stat „jos”. Obiceiul rapirii miresei mi se pare unul dintre cele mai timpite momente ale nuntii la romani. Traditionala milogeala, pantoful obosit ca „proof of life”, negocierea care de multe ori degenereaza in scandaluri terminate la spital, returnarea miresei si tambalaul romantic – blegos cu reintregirea tinerei familii… Toate astea fac parte dintr-un ritual infect, la care nuntasii asista in apatie, asteptind sa vina req sarmalele mai repede!

Dar toate acestea nu erau suficiente. De citiva ani, mireasa este dusa in cite un club de noapte, unde executa un dans, bea ceva incurajata de rapitori, face o declaratie ingalata in fata camerei de luat vederi (martor la intreaga istorie), dupa care se intoarce printre sarmalisti. Nu de putine ori, povestea s-a terminat cam rau pentru ca, din intimplare, in clubul cu pricina se gasea amortit de alcool, deci stapin pe sine si hotarit ca o stinca, vreun ex balos al tinerei rapite. In fine, subiectul este altul. In citeva ore de Twice am vazut cel putin zece astfel de procesiuni, grupuri de actiune formate din: mireasa (grase, slabe, cu rochii de trei lei sau de cins’pe, cu doua-trei bijuterii sau placate in aur ca Tutankhamon), o „domnisoara” sau doua, vreo doi chiori pe post de muschi rapitori si musai un cameraman.

Multe dintre ele nici macar n-au zabovit in club, din pricina caldurii si a lipsei de spatiu. Asa ca m-am intrebat retoric de ce req tin toate aceste toape sa bifeze un obicei penibil, ocazie cu care au toate sansele sa-si ia cite-un „mu*e, fa!” de la vreun (c)labar deranjat de lampa cameramanului sau de sclipirile orbitoare ale gablonturilor de nunta.