Arhiva pentru martie, 2008

Se umplura cimpurile de ghiocei si violete mofturoase, mustele trasera aer in piept si-si frecara labele a masaj antireumatic si codanele, in consecinta, prinsera a-si lepada, nu pe rind, ca Baba Dochia, ci pe toate deodata, cojocelele care le tinura atita amar de iarna departe de lacomia vizuala a harmasarilor care sintem. Odata cu toate binefacerile-astea frematind a fiinta, maidanul cu pretentii al bucurestilor s-a umplut, regulamentar, de capcanele duhnitoare si moi-caldute ale precampaniei. Din loc in loc, movilitele de precampanie se itesc rinjind in cale-ti, doar-doar te-or prinde pe picior gresit, ca sa-ti umple de Doamne-ajuta bombeul pantofului sau virfurile degetelor strecurate distrat in cutia postala.

In general, precampaniotii au exploatat cu aceeasi originalitate de veacuri saptamina asta, adoptind umila pozitie de sclavete cu urme de tocuri pe scrot in fata oricarui purtator de fusta. Intrucit nu sexul, ci prilejul de a-si mai plimba putin existentele rincede printre potentialii consumatori/alegatori fu motorul lor pe baza de floricele, fluturasi ori cartonase colorate regulamentar, in cromatica identitara de partid. Pupaturi un pic rezervate (ai drecu’ sarantoci, cu epidemiile lor vulgare!) si texte. Texte, nene, cit sa dea p’afara gigantica hazna a comunicarii imbecile de partid, bolborosita pe cracul pantalonului de vesincii copylefteri de casa, ridicati din rindul manichiuristelor cu SNSPA si aspiratii politice.

De cind cu povestea crucilor obligatorii si a comportamentului de extractie cuvioasa printre elevi, imi tot cinta in urechea interna o fabula pe care am gasit-o cind eram in scoala generala, pe o caseta ORWO ratacita prin colectia de muzici a familiei. Nu am aflat niciodata cui apartine, unii mi-au spus ca ar putea  fi a lui Geo Dumitrescu. Din pacate, fac parte dintr-o generatie care a invatat la scoala ca biserica a fost creata ca un instrument de control si manipulare a maselor. Din alte pacate, ale mele de data asta, interactiunile mele directe cu purtatorii de sutana ortodoxa au fost, in majoritate, cu totul si cu totul dezamagitoare. Asa ca o ard mai degraba pe evolutionism. Fabula mi se pare draguta, e buna la serbari scolare si chercheliri cu glisaje artistice. Iat-o, din amintiri, mai jos.

Nu stiu daca jucaria unu a pregatit terenul pentru jucaria doi. Distanta dintre cele doua aparitii a fost destul de mica, „Elena” a fost o promisiune frumoasa, in timp ce „I Am What I Am” a produs aproprierea de ceea ce ar putea fi un viral. Si mai interesant e ca jucaria doi a suflat si mai tare in pinzele jucariei unu. Ajutorul prietenilor si cititorilor care au forwardat mi-a fost de un real ajutor. Va multumesc. Hat off pentru Ghica, Piticu si Dece, care au pus link. Surpriza de proportii si rezultate impresionante (fiti indulgenti, scriu doar de zece luni si numai de vreo trei beneficiez de propriul trafic, deci am motive de exaltare) din partea lui Morar si a lui Buzdugan, care au citat si exemplificat de dimineata. Apreciez sincer, mai ales in conditiile in care numai cuvinte de lauda n-am avut eu fata de ei in trecutul apropiat. Nu retractez, ci ma bucur sa observ schimbarile in bine atunci cind ele apar. Foarte interesant ca si Guerrilla s-a jucat tot astazi, pe la prinzisor, cu aceleasi doua replici ale „Elenei”, puse pe repeat pina la obsesie. Probabil ca ei le-au gasit pe undeva, prin „open source”…

So? Pai sa mai producem, zic. Ca miine-poimiine n-oi mai fi casnica si iar n-o sa mai am timp de nimic :D…

PS: Nu, inca nu sint viral. Deocamdata nu m-am intors la mine insumi :D.

Era sa uit: In cazul ambelor clipuri, meritul fundamental, incomensurabil si inegalabil este, in proportie covirsitoare, al protagonistilor. Si, desigur, Stirilor Pro TV, care au difuzat acele imagini la prima mina.

Chiar… Cit compromis e intr-o prietenie adevarata, de lunga durata, intr-o prietenie temeinica, incercata in sute sau mii de piedici marunte, dar care s-a incapatinat sa reziste? De cite ori e „treaca de la mine”, de cite ori – „n-are cum se se schimbe” sau „asta este, ii sint prieten dincolo de toate bubele”? Si de cite compromisuri din cealalta parte ai apucat sa-ti dai seama? Institutia prietenului cel mai bun… Acela care stie absolut totul despre tine si care stie, la rindul lui, cele mai ascunse amanunte din viata ta. Alaturi de care te maturizezi, inveti, experimentezi, te bucuri, blestemi sau iti recunosti greseli. Si caruia ii amendezi erorile cu promptitudine si argumente din aceleasi sentimente durabile.

Prietenului cel mai bun ii cunosti in detaliu si calitatile, si defectele. Dintre cele din urma, unele majore, probleme adinci de caracter sau apucaturi transmise pe cale ancestrala. O vreme le amendezi. Dupa care te resemnezi. Pentru ca legatura este atit de puternica incit esti capabil sa accepti compromisul. Aproape ca intr-o casnicie, accepti partile proaste din dragoste pentru cele bune. Pe cele proaste nu le poti ascunde sub pres, nu poti face abstractie de ele mai ales in cazul in care propria constructie le respinge natural. Dar le lasi oarecum suspendate, in favoarea celor bune. Resemnarea presupune doar o reglare a vehementei, a intensitatii luptei. Vei amenda in continuare, vei reveni (si deveni) obsesiv asupra scheletilor din dulap. Din reflex sau ca un ecou mut ce parca avertizeaza. „Stii ca asta nu e ok din punctul meu de vedere!”

Pai ce, numai baietii destepti si cu drag de profesie sa ne paraseasca in permanenta, lasindu-ne sa ne spargem capetele cu tot felul de …ceilalti? :) Eu unul i-as cam exporta exact pe-astia pe care chiar nu-i roaga nimeni sa ramina. Asa ca, incetisor, ar fi bine sa-i impachetam si sa incepem tratativele de pre-vinzare. Fiti indulgenti cu unele subtitrari. Inca exersez. Bine ca am pe ce :)

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=mbLwTxskNF0]

Se pare ca macheta anti-AIG, semnalata de Zoso, a provocat un mare scandal in aceasta dimineata la Cotidianul. De rezervarea spatiului si de livrarea machetei se pare ca s-a ocupat o companie obscura, al carei nume nu aminteste de vreo companie de asigurari sau de vreun advertiser cunoscut. Surse de la Cotidianul imi soptesc in casca de la coafor ca macheta a intrat fara absolut nici o verificare din partea responsabilului de editie sa a vreunui executiv de la vinzari. Mie mi-e greu sa cred asa ceva, dar sint convins ca vor mai aparea amanunte.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=FQt-h753jHI]

Accesul facil si cointeresat al persoanelor publice din Romania la mass-media in general si la aparitiile in reviste in special naste in fiecare zi noi anomalii si subiecte amuzante. Ar putea fi toate grupate intr-o lunga rubrica de „stiati ca?”, imbogatita daca nu zilnic, macar saptaminal. Astazi – despre ceea ce am ales sa numesc „sindromul copertei”.

Vi se pare concludent si simptomatic? Imi intareste convingerea ca principalii vinovati sintem noi insine, prin nonvalorile pe care le plantam ca pe ficusi prin ministere, comitete si comitii? Demonstram la fiecare pas ca punem la treburi de finete niste maimutoi de extractie securista, care n-au nici macar decenta de a studia in prealabil stilul si formatul unor productii de tip „No Reservations”? Ne scremem pina ne ies ochii ca la melc si platim pentru ceea ce altii obtin firesc, de cele mai multe ori gratuit. Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale. Hahahahaha!