‘TUZ’ ROMÂNIA MEA!
Sînt unele zile care te anunţă de la prima oră: nene, azi e nasol! Stai pitit, consumă puţin, nu interacţiona decît cu tine, azi nu iese nimic. Sînt ok zilele-astea. Sincere, de bun simţ. Mai sînt, însă, zile perfide care te sparg la bot fără nici un anunţ prealabil. Zile în care ai mari şanse să ţi-o furi de la „sistem” indiferent de ce ai de făcut. Nesimţirea, dezinteresul, golăneala şi mermeleala tipic românească îţi pot asigura un meniu complet pentru marele dejun al părerii de rău că eşti încă în ţara în care te-ai născut din sarcasmul sorţii.
APERITIV
Ieri mă duc să-mi plătesc impozite. La poştă. Mai fusesem şi cu trei zile în urmă, stătusem la o coadă de vreo cinci oameni la un ghişeu ca să aflu că pe găurica aia nu pot, că trebuie să stau la altă găurică. Sigur, scria asta şi pe geamul fiecărui ghişeu, dar scria mic, meschin, pe coli A4 scoase la imprimantă. Am apreciat gradul de specializare al găuricilor de la Poşta Română cu un mic „morţii mă-sii” şi am plecat. Dar am revenit ieri.
Intru extrem de rar in restaurantele la mama. Numai atunci cind nu mai am absolut nici o alta optiune, cind da cu furtuna, finetele ard si fintinile sint toate otravite. Asta pentru ca numarul tepelor luate in toate punctele de lucru ale acestei afaceri este direct proportional cu vizitele mele pe-acolo. Ba chiar il depaseste, daca tin cont ca niciodata n-a fost vorba de o singura gafa. Prin 2000 eram fan, mergeam in Barbu Vacarescu de fiecare data cind aveam ocazia. In ultimii ani, insa, am avut de fiecare data ghinion: lipsuri din meniu, pahare ciobite, mizerii in ciorba, personal nesimtit, sefi de sala incapabili, „scapari” la nota de plata si asa mai departe.
Cele mai voi