PR Beta Agency
Acum vreo doi sau trei ani, se întoarce Boerescu de la Timişoara după un eveniment de marketing afiliat şi-mi zice: „Bă, e Oltea Zambori asta mama şi tata relaţiilor publice la Timişoara! Ne-a ajutat enorm şi ne-a deschis o grămadă de uşi fără să fi fost măcar vorba de o colaborare oficială. Pur şi simplu ne-a scăpat de o grămadă de necunoscute şi ne-a uşurat foarte tare treaba pe-acolo.”
Eu pe-atunci o admiram sfios doar din perspectiva „sudistului” cu cârlig la bănăţence, ştiam eu că drege ea ceva prin Timişoara din punct de vedere PR, dar n-aş fi ştiu să spun exact la ce nivel şi cu câtă apăsare. Mai ştiam sigur că „PR Beta” reuşise să pună în relaţie nişte evenimente despre comunicare cu mai multe mărci reprezentate în zona Banatului şi că respectivele evenimente ieşiseră bine, se vorbise frumos despre ele.
Astăzi,” Zambori, Puţan, Palconi şi asociaţii” au anunţat transformarea acelui ceva existent de prin mai 2011 într-o agenţie de relaţii publice în toată regula. Cu un portofoliu de proiecte şi clienţi deloc de neglijat, acumulat în mai puţin de trei ani de croşetat comunicare în zona Banatului, cele trei graţii îşi declară astfel intenţiile şi interesele la un nou nivel de competitivitate şi adresare faţă de piaţa românească de profil.
Eu le urez succes pe drumul cu PR Beta Agncy, că spor la treabă sunt convins că vor avea.


Cele mai voi