MENIUL DE PRÂNZ AL RESTAURANTULUI KOPEL’S ÎN LUNA FEBRUARIE 2012

miercuri, 1 februarie, 2012 la 12:02 pm

Clic pe imagine pentru vizualizare optimă. Deja 1 februarie… Ne păstrăm obiceiul de care ne-am molipsit la începutul anului şi vă propunem spre studiu :) meniul de prânz al lunii februarie. În mare, sunt numai şapte note pe portativ, cu care încercăm să jonglăm cât mai graţios :) Dacă în cazul supelor/ciorbelor cu carne natura prânzului (ca ofertă specială permanentă) şi numărul ingredientelor pe care le avem la dispoziţie (dictat şi de preferinţele verificate până acum ale oaspeţilor noştri de la prânz) ne limitează destul de mult şi ne obligă să repetăm unele reţete săptămânal, altele – la zece zile sau două săptămâni, în cazul felului principal avem câteva propuneri pe care nu le-am pus pe masă luna trecută. În secţiunea meniului vegetarian sunt foarte puţine reţete repetate pe parcursul întregii luni, ceea ce sperăm să-i bucure pe aceia dintre voi care se bucură de mai multă diversitate. Dacă sunt preparate pe care le-aţi dori inserate în meniul lunilor viitoare, primim bucuroşi propunerile voastre atâta vreme cât întrunim două condiţii: oferta sezonieră şi adresabilitatea respectivelor preparate. Ne-am dori şi noi supă cremă de roşii în toiul iernii, însă decât să o facem din roşii de plastic, mai bine aşteptăm vara. Ne-am dori şi noi cremă de sparanghel măcar de două ori pe lună, dar decât să o facem din conserve sau la un preţ prohibitiv, mai bine rămânem cu picioarele pe pământ. Ne-am dori şi noi un borş sfânt de peşte, dar ce păcat că ar trebui s-o mâncăm noi, în bucătărie, din lipsă de cerere motivantă… Un februarie foarte bisect vă dorim. Şi poftă bună! ;)

MENIUL DE PRÂNZ AL RESTAURANTULUI KOPEL’S ÎN LUNA IANUARIE 2012

marți, 3 ianuarie, 2012 la 2:38 pm

Bine v-am regăsit! Să aveţi un 2012 enervant de sănătos, de prosper şi de amuzant! :) Anul ăsta am decis să vă facem multe surprize plăcute şi ţinem musai să vi le dezvăluim încă din prima zi în care lucrăm cu motoare şi cuptoare la maximum. Aşadar, ca să nu ne mai chinuim în fiecare zi cu telefoane şi sms-uri şi pentru o mai bună organizare, iată! Meniul de prânz pentru fiecare zi, până la finalul lunii ianuarie. Clic pe imagine, studiaţi, analizaţi, păpaţi şi…mai poftiţi pe la noi! ;)