Posturi cu tagurile: "media"

Aud cu mâhnire că, probabil în virtutea paradigmei energetice parţial nefaste a ultimelor luni, în obiceiurile dumitale frazeologice s-a întors de curând formula „bunul meu prieten, Ion Ţiriac”. Ştii care a fost primul meu gând la auzul teribilei istorii? Mi-am adus aminte şi am ţinut morţiş să-ţi transmit convingerea mea că acolo, undeva, în adâncul fiinţei, dumneata chiar eşti un om bun, că ai un suflet sensibil şi că, indiferent de situaţie, aşa vei rămâne. Atât am avut să-ţi zic. Sănătate.

PS: Asta e mai veche, da’ mie mi-e dragă oricum.

Subtire, nene…foarte subtire atunci cind e vorba despre piaristi inventati la apelul bocancilor, transformati din secretare si contzopisti in comunicatori de interfata. Cind departamentul de PR e doar un fel de tarla pe care vreo cinci-sase amariti au norma saptaminala de articole publicate si seful de departament are doar valoare de vataf cu biciul in mina, e firesc sa nu-ti functioneze mai nimic. De ani de zile, misiunea PR-ului de la antena este cit se poate de simpla: sa apara in ziare si in reviste. Cit mai mult, cit mai mare, cit mai pe prima pagina si cit mai degeaba. Asta, desigur, fara o viziune completa asupra constructiei si fortificarii brandului, din simplul motiv ca nu prea o are nimeni.

George Hari despre un caz concret. 

PR-ul antenist s-a bazat intotdeauna pe doua principii absolut perdante: femeile postului (chiar nu pot sa le numesc „vedetele feminine”) exploatate de multe ori in cele mai dezagreabile

Ce ati alege daca ati fi pasionati/interesati de psihologie si pe piata de reviste de specialitate ar exista doar doua variante: copia trista si saracuta a celei mai importante reviste de profil din Europa si licenta romaneasca a exact aceleiasi reviste?

Numarul doi (noiembrie) al revistei „PSYCHOLOGIES”, editata in Romania de catre Edipresse AS sub licenta „Psychologies Magazine” Franta, apare saptamina aceasta pe piata. Un amplu dosar despre partener si cuplu, confesiunile lui Charlize Theron despre propriile traume si felul in care le-a depasit, despre barierele psihologice ale mamelor singure… Continut extrem de „valuable”, tratat pe un ton contemporan si intr-o maniera grafica demna de invidiat.

Nu vad „Psychologies” ca pe un booklet „how to” sau ca pe

Ar fi fost imposibil ca moartea lui Teoctist sa nu fie aidoma vietii lui. Adica plina de banuieli, suspiciuni, semne de intrebare si teorii de tot felul. Sa ma injure si sa ma blesteme oricine are chef, dar un singur motiv de curiozitate m-ar fi impins sa il vizitez la catafalc in zilele de „expunere”. Mi-a trecut prin minte ca asta ar fi fost o ocazie unica sa vad si eu daca e asa cum au zis atitaia: oare chiar ascundea Patriarhul o mitraliera sau niscai microfoane sub sutana?

M-as fi dus sa verific macar cite stele avea pe epoletii ascunsi sub odajdii sau daca avea „umflatura inteligentei” de la degetul mijlociu al miini drepte, atit de comun celor care scriu mult si apasat…

Era, asadar, imposibil, sa nu-si gaseasca dragii de gazetari citeva motive de smuls parul din cap pe prima pagina si de agitat tiriplicul in haznaua conspiratiei. Era de neconceput ca un om de 90 de ani sa sughita si sa crape taman pe masa de operatie a unui urolog, mai ales daca luam in calcul ca omul cu pricina era protejat de Providenta, de Papa si de toata preotimea care obisnuia sa-l aminteasca la orice taiere de mot sau blagoslovire de coliva. Caci pina si cel mai betiv si mai curvar popa de catun sapat in vreo vagauna de munte nu uita sa-si pomeneasca toti sefii ierarhici (includem si presedintele in pomelnicul din job description) de fiecare data cind isi revarsa harul de multe ori imbibat in vapori de alcool sau damfuri de pacat asupra smeritilor si cuviosilor enoriasi.

Dar uite ca, in ciuda unui factor de protectie atit de mare, Teo s-a dus pe drumul dreptilor rizindu-si acum in barba de toate fantasmagoriile impletite in urma lui. Sa-l ierte Dumnezeu, asa cum, probabil, l-au iertat si aceia pe care, zice-se, i-ar fi turnat superiorilor de la Securitate.

Asadar 50 000 de exemplare in citeva ore. Cu cioclopodie, dupa experimentul cu cartea. Un leu. Seara, la caufland, dau peste Luis. L-as recunoaste dintr-un milion de tigani. Hai, bre, ca astia n-arata toti la fel :)  Si ca sa vezi ca nu mint, l-am recunoscut chiar stind cu spatele la mine. Poate dupa maieul portocaliu sau poate dupa bucata de brinza huedin pe care o cintarea expert din ochi. Sau poate din cauza faptului ca ochisem amindoi aceeasi bucata de huedin pe care o cintaream expert din ochi.

Cu Luis am o poveste lunga. Vinde ziare la toneta din fata scarii unde am locuit pina acum un an si ceva. Vorbeam zilnic, schimbam doua-trei vorbe si ne vedeam fiecare de viata lui. Are un aer „curios neincrezator” fata de tot ce-i spun, are propriile convingeri puternice. Dar intr-o zi m-a spart: „Bai, nene, de ce nu sint si tigani in spoturi?” Ba sint, Luis… Ala cu acordeonul, de exemplu. „Nu, frate, nu de-alea facute special pentru noi… D’astea obisnuite, la Connex, la Coca Cola… Pai ce, tiganii nu bea Coca Cola? Nu vorbeste la mobil?”