Posturi cu tagurile: "diversitate"

Unul dintre motivele puternice ale mutării mele temporare departe de România a fost distanţarea de furie şi de ură, manifestate prin reacţii verbale violente şi etichetări faţă de toţi şi toate cele care, mi se părea mie, veneau în contradicţie cu principiile şi viziunile şi scara mea de valori. Un perpetuu şi complex proces de respingere generată de respingere şi de un climat al fricii, furiei şi urii în care am apărut pe lume şi am reuşit să supravieţuiesc şi pe care mai apoi l-am transformat în mod de viaţă.

Pentru că în câteva zile se face un an de când am plecat şi voi începe să număr invers săptămânile până la întoarcerea temporară în Europa, e firesc să privesc puţin în urmă, oarecum retrospectiv. Şi mă bucur de tot ceea ce văd. Pentru că privesc întoarcerea cu din ce în ce mai puţină teamă de mine şi de propriile reacţii la „realităţile” româneşti. Pentru că sunt, între timp, convins că lumea e în mine şi oriunde sunt eu, duc lumea mea cu mine. Şi asta mi se pare important mai presus de câţi bani am în buzunar, câtă lume mă citeşte sau mă va citi mai departe, cât respect autentic atrag din partea celor din jur sau cât de interesante îmi pot fi poveştile în ochii şi în conştiinţa altora. Ştiu doar că eu sunt acelaşi şi lumea mea e a mea indiferent de toate astea.

Orice proces de curăţare şi de însănătoşire conţine dureri şi suferinţă. Din orice bubă infectată, mai devreme sau mai târziu trebuie să iasă toate sucurile murdare. Cu cât rănile sunt mai vechi şi mai adânci, cu atât iese puroiul mai gros şi mai respingător. Şi sunt mai mult decât încântat să număr luni bune de când nu m-am certat cu nimeni, de când n-am luat pe nimeni la şuturi verbale pentru că realitatea lui nu corespunde întrutotul cu a mea, de când pot să fac diferenţa natural între suflete care-şi aleg experienţe dureroase şi corpuri vinovate. Sufletele sunt toate fără vină. Oamenii, nu. Cu oamenii e altă poveste. De aceea, poate că o alegere bună ar fi să ne privim reciproc ca suflete, fără ca asta să ne oblige să ne apropiem neapărat ca oameni.

În procesul ăsta personal şi perpetuu de vindecare, Brazilia mi-a dat lecţia nepreţuită a diversităţii. De alegeri, de oameni, de roade, de gânduri, de poziţie socială, de tipuri de misiune, de culori, de stări… Şi lecţia asta mi-a oferit concluzia binefăcătoare a acceptării sublimei unicităţi a oamenilor şi a minunatei lor imperfecţiuni. Astfel am învăţat că sunt tot eu cel bun şi cel rău, depinde numai de mine care dintre ei aleg să fiu. Am învăţat că în mine coexistă şi îngeri, şi demoni, iar negarea celor din urmă sau lupta cu ei sunt nu numai inutile, ci şi deloc sănătoase. Oamenii nu se schimbă. Ei doar există şi evoluează în funcţie de propriile lor alegeri.

O proiecţie fizică a tuturor acestor daruri primite în ultimul an cu siguranţă sunt îmbrăţişările. Două trupuri care schimbă şuvoaie de energie, care primesc şi dau în acelaşi timp, care îşi alătură inimile într-un dialog care nu mai foloseşte cuvinte şi intonaţii. Cred în îmbrăţişări şi în capacităţile lor curative, în ajutorul lor evolutiv şi generator de autenticitate. Şi mai cred că, îmbrăţişându-ne mai des, am reuşi să ne apropiem mai uşor şi mai util de suflete (toate bune) închise în corpuri cu experienţe nu întotdeauna fericite.