Copaci

marți, 26 august, 2014 la 10:16 pm

Am eu o treabă cu copacii. Mai ales cu cei foarte bătrâni, grei, împovăraţi de vremuri, care se încăpăţânează să stea încă vii, parcă spunând poveşti de când lumea cu crăpăturile lor şi cu porii lor bătrâni. E un breil energetic emoţionant în fiecare atingere aproape intimă a scoarţei lor care parcă respiră, care parcă întreabă… În maiestuosul parc al Palatului Pena, de la Sintra, parc pe care zău că l-am simţit mai aproape şi mai viu şi mai plin de vibraţii decât mi-au părut zidurile palatului şi urmele celor care l-au locuit.

copaci

Copacul meu

joi, 3 aprilie, 2014 la 5:01 pm

L-am găsit. Nu ne-am îmbrăţişat. Nu ne-am privit prea mult. Nici măcar n-am petrecut mai mult de câteva secunde unul cu celălalt. Dar el este copacul meu chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată. El va fi într-un „aici” pe care-l voi putea duce cu mine în orice „oriunde”. Cred că am să-i scriu uneori.

copacul meu