Nici nu mai ştiu când am întâlnit-o pe Deea. Poate că în viaţa asta, poate că în alte instanţe ale existenţelor noastre spirituale… Dar când a venit la Kopel’s cu părinţii ei, pe la sfârşitul lui 2011, cred că am avut amândoi sentimentul că ne ştim de multă vreme. Deea (Andreea Niculae) nu mi-a dat de înţeles că ne-am cunoaşte doar din poveştile tatălui ei, Bubu, un om pe care, chiar dacă me-am intersectat destul de rar în ultimii cinci-şase ani, de când ne ştim, l-am regăsit de fiecare dată pozitiv, zâmbitor, solar. E un om pe care-l admir şi pentru al cărui ochi de art director modest şi muncitor şi pentru a cărui energe pozitivă am simţit întotdeauna vibraţii foarte puternice şi binefăcătoare.

Deea avea pe-atunci vreo doisprezece ani şi m-a cucerit cu tumultul ei de energie, de bucurie de a trăi. M-a întrebat lucruri, mi-a povestit despre ceea ce citise despre mine, m-a întors pe toate feţele cu prietenie şi o deschidere dezarmantă. Şi mi-a făcut cadou un desen. Sper din tot sufletul să-l găsesc printre lucrurile mele, foarte puţine, rămase în România, sau la aceia care au mai rămas pe Sirenelor 87 în urma mea. Pentru că este un desen indescriptibil, pe care voi vrea să vi-l arăt într-o zi. E o coală groasă, albă, desenată în creion, care conţine sute de poveşti dacă ştii să te uiţi la el. Am fost de atunci surprins de precizia şi pasiunea Deei pentru detaliul povestit în linii şi puncte şi de personajele fantastice create de imaginţia ei grafică.

De ceva timp, Andreea Niculae are un spaţiu al ei pe Internet, unde uneori mă refugiez şi îi privesc minute lungi creaţiile. Pentru cei care vor avea nevoie de avertismentul ăsta înainte de a le vedea şi ei, ţin să subliniez că Deea nu e nici pe departe un adolescent anxios sau apatic. E plină de viaţă şi de exuberanţă, e o fată activă şi comunicativă, râde mult şi cu poftă, trăieşte prin toţi porii şi se bucură de talentul ei şi de viaţă în general. Pentru mine, Deea e un mesager cuceritor de talentat şi de expresiv al unor alte lumi, întâmplări, istorii, destine… Pentru mine, ceea ce desenează Deea face o legătură credibilă şi foarte concretă între ceea ce vedem şi ceea ce nu am văzut sau nu am ştiut să vedem sau nu am avut cum să vedem.

Vă invit în „curtea din spate” a Andreei Niculae cu sentimentul că vă deschid poarta unei lumi speciale, în care mulţi pot intra, dar nu tot aşa de mulţi vor putea şi pătrunde. Încercaţi să nu piviţi lucrările Deei doar în ansamblu, ci să zăboviţi în faţa fiecărui desen deschizându-vă toţi ochii, să-i urmăriţi liniile, punctele, frazele uneori întregi, alteori fragmentate. Bine-aţi venit în lumea Deei.

Deea’s Backyard on Tumblr