Posturi cu tagurile: "grecia"

Nu e cea mai mare pe care am vazut-o pina acum, dar cu siguranta se inscrie in top trei. Cea mai mare a fost in 2001, probabil in Wellington sau Fiordland sau alt port neozeelandez. Era de-a dreptul uriasa, iar cind isi extindea masa mucilaginoasa ca sa se deplaseze parea si mai mare. Strabatuta de vinisoare verzi si movulii, probabil ca nu    i-ar fi fost greu sa inghita un peste intreg daca i-ar fi trecut prin cap. Asta daca ar fi avut cap si daca s-ar fi hranit cu peste. Ceea ce nu cred.

Cei care au mai fost in Grecia cu masina stiu ca drumul nu e vreo inginerie foarte complicata. Giurgiu, Sofia, apoi Kulata (probabil cel mai utilizat punct de frontiera intre Bulgaria si Grecia), dupa care fiecare o ia in directia aleasa, catre un port cu feribot. In cazul nostru, el se cheama Glyfa si e la vreo doua-trei ore de Salonic. Drumul catre Glyfa este si prima ocazie de a da ochii cu marea, pe drumul serpuit printre dealuri cu maslini si case in majoritate decupate din vis.

Drumul cel scurt (maximum jumatate de ora) imi aduce aminte intrucitva de episodul meu vaporean. Regulile de parcare despre care povesteam in insemnarile din Salonic devin aici de-a dreptul draconice. Stuarzii urla in greceste, te ghideaza cam cu forta si isi joaca exasperarea cu fete imobile, plictisite de sutele de mii de soferi la care se rastesc de ani de zile.

De miine sper sa pot scrie despre locul in care sint. Am preferat sa pastrez ordinea cronologica a zilelor trecute, asa ca astazi mi-am mincat portia de internet cu doar doua insemnari si citeva imagini. Pe Gigel de mai jos l-am inghetat de la bordul feribotului cu care am trecut pe insula, asa ca va las cu el pina una alta.

Dimineata lui Salonic miroase a cafea, a flori dulci din copacii de pe marginea strazilor, a piine proaspata.

Uite un oras normal. Salonic nu este nici vreo capitala, nici vreo statiune. Da, acum citiva ani a fost capitala culturala europeana, s-au pompat o gramada de bani in el, e departe de nebunia si agitatia Atenei dar nu e nici vreun satuc prin care sa treaca o masina la juma’ de ora. La zece dimineata, cafenelele sint pline cu localnici, terasele de pe trotuar – la fel. Oameni linistiti, la micul dejun, in drum spre munca. Traficul e ca si inexistent pina pe la 11-12.

Reiau povestea de unde o lasasem duminica seara, in receptia cu mult broadband fara fir. Anul trecut, in afara de multele bucurii ale unei prime intilniri cu Salonicul, la Hotel Park am gasit o premiera din punct de vedere gastronomic la micul dejun. French Toast. In combinatie cu inegalabilul iaurt grecesc, cu fructe din compot si alte de-ale gurii, friganelele de la Park au fost un adevarat landmark pentru experienta de-acum un an. Asta e, mincau si de(z)gustator cum ma aflu, in momentul in care am pus capul pe perna duminica seara, am inceput sa visez la ceea ce veti vedea mai jos. Asta asa, de incalzire pentru ce sper sa apuc sa scriu mai departe.

N-a fost cum mi-as fi dorit. In Salonic, singura varianta de internet mobil prepaid pe care as fi putut s-o aleg era de la Wind, cu un modem de 200 de euro, sim de 5 si cartela cu acces nelimitat o luna de zile la vreo 30. Mi s-a parut absurd sa dau 200 pe un modem pe care nu aveam sa-l folosesc decit doua saptamini, asa ca am sperat la o varianta in sat. Care nu prea exista.

Am reusit sa-l conving pe proprietarul singurei conexiuni cit de cit publice sa ma suporte mai mult de cinci minute la internetul „just for me, not for money”, pe care vreo zece baietasi il folosesc exclusiv pentru a consulta lista cu rezultate pentru pariuri. Am incarcat vreo sase poze in 15 minute si probabil ca timpul imi va expira inainte sa apuc sa urc o serie de 23. Marti seara am ajuns in Loutra Edipsos, orasul cel mai „incaltat” din apropiere, la vreo 25 de kilometri spre civilizatie, la un net cafe care cred ca accepta doar conexiuni la site-uri locale. N-am reusit nici macar sa editez un titlu, la photobucket sau pe mailul de la serviciu nici macar nu m-am putut loga. Dar am platit aproape 3 euro pentru incercarile nereusite.

Park Hotel e in centrul orasului. Scriu in receptie, stau pe jos pentru ca masa e scunda. Sint conectat wireless, cu un euro si ceva pe ora, broadband massive. Receptionerul isi trage mucii, eu tusesc (am racit nasol vineri), el nu pricepe de ce req imi ai atit de mult treaba asta. Bell-boy-ul are o figura de romancier deziluzionat. Am editat pozele in camera, ca sa nu stau s-o fac online. Musteriii se retrag prin cotetele lor. Au mincat, s-au plimbat, orasul e viu chiar si la ora asta. Stampele si afisele de prin oras imi demonstreaza ca tinerii comunisti greci dorm putin si viseaza urit. Data trecuta, peretii erau plini de afisele ce anuntau un mare miting destul de rosu. Acum am dat de astea:

Am ajuns in Salonic suficient de tirziu incit sa avem un pretext plauzibil pentru un Gyros. La zece seara e deja o aventura sa cauti o circiuma serioasa intr-un oras pe care nu-l cunosti suficient. Asa ca Gyros it was, la doar citiva pasi de Park Hotel, putin mai prafuit si mai nasol decit anul trecut. Gyros e tot ceaorma, da’ e de porc. Lipia nu e chiar lipie, toate tarabele care vind asa ceva in Grecia o fac pe loc. E mai pufoasa si putin mai complicata decit lipia arabeasca. N-ai sa gasesti aberatiile de-acasa, cu „mica”, „medie”, „mare”, „gigantica”, „bomba cu ceas” etc. Fac o singura dimensiune, dar mie nu-mi mai trebuie nimic dupa o portie. Poti sa ceri o multime de sosuri si ingrediente aditionale, eu am fost fericit cu citeva inele de ceapa si doua felii de rosie.

Nu sint nici bulgarii usa de biserica in trafic, au o doza pronuntata de cretinism auto, dar cununa de lauri merge si de data asta la confrati si concetateni. Dupa ce doi bacauani suiti in pejo „de la firma” au tinut sa-si demonstreze veleitatile in jurul nostru inainte de Sofia (mers in tandem, depasit coloane etc.), la granita cu Grecia, Nea Urs ghie la Cluuuuj ne-o trintit pe toti in petiol cu o pilda adinca: apa ce daca-i pentru aftobuze? daca-i libera apai om trece si noi… S-a retras oparit dupa citeva minute in care nu l-a bagat nimeni in seama si a luat coada de la capat. In fata lui mai era un bucurestean, dar ala avea ceva complicatii si de-asta il trasesera acolo.

Dupa patru ani de snorkle banal si trist pe unde am apucat (mai mult in Marea Neagra, in care uneori mai vezi si cite un racusor in afara de buci si cutii de bere) am reusit sa iau prima lectie de Scuba. Pe cei de la Padi i-am intilnit pe plaja lui Costas Sarmas, la nici 100 de metri de Club Med Gregolimano, in Evia. (voi scrie despre Sarmas in pagina despre Agios Giorgios si Evia). De fapt Divingtravel si Padi sint intr-un fel de parteneriat in zona respectiva.

Caroline, Flo si Pablo – trei copii innebuniti dupa fundul marii, locul in care cred ca as putea sa traiesc lejer daca iau in calcul ca am stat si cite doua-trei ore cu teava-n gura, la o tacla cu tot ce misca sau ar fi putut sa miste in zonele cu vegetatie din apropierea malurilor grecesti. Care va sa zica un formular absolut nesuferit si enervant (care aproape ca imi stricase cheful de scufundat) cu trei semnaturi, dupa care o jumatate de ora de