PUTERNICUL
Ai inceput sa ma latri chiar inainte ca eu sa te vad, semn ca mi-ai adulmecat natura impura si pornirea libertina ce pusese stapinire pe bietul moftangiu. M-ai simtit frematind de poftele celui hotarit sa haladuiasca fara de tinta prin imparatia care, in neamul tau ciinesc, te-a harazit cu rang inalt, multumita legaturilor tale de singe nobil. Ti-am auzit revolta si injuraturile in care imi ocarai starea de venetic neinsemnat, de pradator cu privirea si narile al orasului tau maret si rece, plin de contraste. Te-ai incordat amenintator in spatele hotarului ce ne despartea, m-ai cintarit intr-o clipita si m-ai latrat vinjos, ca pe un gunoi ambulant, ca pe un cersetor de haine vechi, ca pe un jerpelit urit mirositor.
Eu am tacut. Din prea multa consideratie, am evitat sa-ti arunc vorbe lesinate si alte dulcegarii care pe alti semeni ai tai ii transforma lesne in cirpe incolacitoare si din coada fluturinde, in umili colectionari de mingiieri si alinturi. Ti-am furat in tacere o frintura din gratia tiranica si din cautatura cu care te-ai fi bucurat sa ma faci farime. Am luat cu mine un crimpei din forta semintiei tale ce dainuie de sute de ani. Ramii cu bine, vinjosule!
ECUATIE
Ce ginduri, oare, si ce urzeli macina mintea omului asta? Ce griji il chircesc si oare ce valatuci de idei il bintuie? M-as opri din drum sa-l intreb de unde vine si pe cine va intilni la capatul drumului. As bea o bere cu el ca sa aflu cine i-au fost bunicii, sa-l intreb daca virtutile omului vechi ii sint mai apropiate sau mai straine decit ale celui nou. Sa-mi spuna daca para-i tuguiata fiindca e doar un mar mai istet si daca atunci cind l-am zarit isi dadea seama siesi pentru zilele ce i-au trecut pina acum din viata. Daca e fericit si daca a reusit sa-si explice propria misiune printre oameni…
A reusit pe dracu… Un mitocan, o bere, un bagaj. O ecuatie cu trei necunoscute pe care poate doar plictisitele sine de cale ferata ar avea chef s-o rezolve.
POZE CU MUNTI
Stiu ca titlul insemnarii suna a cautare de scolar lenes pe Google, dar pe cuvint de onoare ca asta e tot ce pot spune despre imaginile de mai jos. Ce face un pascator de la ses cind are ocazia sa vada macar de departe falnicia pietroasa a muntelui? Sau cind ii admira vestmintele de toamna ori postura inspirata, de ginditor cu fruntea printre nori? Pai face poze, ce altceva? Se precipita ca nu cumva goana trenului sa-l ia prea devreme din fata spectacolului de culori, forme si muta superioritate.
WEBSTOCK
Ce tare ar fi daca din ce in ce mai multi oameni cu blog din Romania ar incepe sa bage la cap macar o parte din lucrurile deloc complicate pe care altii le-au inteles mai repede ori pe care au avut ocazia sa le experimenteze mai devreme! Unde mai pui ca oamenii astia nu tin doar pentru ei „tainele” succesului. O poveste aparent foarte simpla si pigmentata (eeeh?) cu mult umor, de la Cabral. Mecanismul si realitatile din spatele zelist, de la Catastif. O analiza incurajatoare si prietenoasa, de la Petreanu. Stiinta pura si tendinte sociale in blogging, de la Len. Necesitatea si forta comunitatilor, de la Bobby Voicu. Plus Manafu, acest „connecting people” al mai multor lumi ale comunicarii. Am reusit sa stau doar la prima sesiune. Despre celelalte sint convins ca au scris deja si ca vor scrie altii.
De la tetea, niste poze cam proaste. Earta-ma, baeti…
IN CITEVA ORE
Vine verdictul la concurs. N-o sa se faca miezul noptii si anunta-voi cine primeste duminica prajiturile productie proprie. Mai e timp, mai incearca cineva.
PRELUNGIRI
Continuam inca o saptamina concursul cu masina buclucasa din parcarea antenelor. Din doua motive: a. l-am pornit prea din scurt, deci rata de participare a fost destul de mica; b. simbata n-am timp de aranjat premiul cum se cuvine. Asa ca mutam anuntarea cistigatorului pentru vinerea viitoare, respectiv livrarea premiului pentru simbata, 4 octombrie. Pina atunci, puneti-va mintea si relatiile la contributie pentru ca unele dintre raspunsurile date deja isi disputa intiietatea cel putin la „impresie artistica”.
IAR SINT RELEVANT IN GOOGLE :D
Am renuntat de multa vreme la articolele despre ce cauta poporu’ pe Google de ajunge si pe-aici deoarece pentru unii (dintre care pe citiva nu-i halesc nici cu zeama de lamiie) a devenit practica periodica de dragul unei insemnari umoristice salcii. Numai ca azi am o treaba faina, care pe la prinz era number one pe images.google.ro. Si anume: „p*la congelata” trimitea fix acilea, ca prim rezultat. Intre timp a picat pe ultimul rind, dar ramine pe prima pagina. Cum ziceam si pe vremuri, bata-te sa te bata, ca relevant mai esti!
FOTOGHICITOARE – CONCURS PE BUNE
Imaginea de mai jos a fost surprinsa de catre un onorabil trecator in fata sediului antenelor, cu mai multa vreme in urma. Intrebarile sint doua: 1. Care dintre cele doua vehicule credeti ca a parcat al doilea si prin ce manevre? Explicati. 2. Cui credeti ca apartine fierul din stinga si de ce? Data limita pentru raspunsuri: vineri, 26 septembrie 2008, ora 20:00. Mai multe raspunsuri, mai multe sanse de cistig :) Puteti chema suporteri care sa va sustina sau sa va imbunatateasca raspunsurile. Cistigatorul va fi anuntat simbata. Premiu: o tava de prajituri cu ciocolata, se livreaza doar in Bucuresti, in cursul zilei de duminica, 28 septembrie. Start!























Cele mai voi