ORE IN PLUS, ORE IN MINUS
Treaba asta cu schimbatul orei m-a distrat o vreme. Mai ales cind era vorba de ora in plus, cea de toamna. Era, practic, o ora cistigata, o adevarata desfatare sa-ti dai seama ca poti sa dai „legal” ceasul inapoi cu o ora. Acum nu mai e atit de funny. Ora de toamna deschide o lunga serie de zile scurte, unele reci, altele acceptabile, insa toate alunecate prea devreme in groapa intunericului. Nu-mi place amurgul de patru dupa-amiaza.
In aprilie-mai 2001 am trecut dinspre Asia catre Alaska. Un drum de vreo sapte sau opt zile in care am vazut doar apa si cele mai rapide schimbari de temperatura. Am plecat pe o caldura acceptabila din Muroran (Japonia), au urmat doua zile de ceata acompaniate de semnalele sonore insuportabile ale vaporului, in a patra zi a nins viscolit de dimineata si dupa-amiaza puteai face plaja, apoi din nou ceata si, in sfirsit, zapada de peste jumatate de metru din primul port american in care am ancorat, Ketchikan sau Seward.
Pe tot acest drum, in fiecare noapte, ceasurile zburau cu o ora inainte, ba chiar cu doua intr-una dintre nopti. Culminind cu pierderea unei zile intregi la Date Line. Dupa ce ca dormeam putin, o ora in minus in fiecare noapte, timp de o saptamina, a fost un adevarat calvar. Ne-am scos pirleala in septembrie, la intoarcere, cind tot procesul a fost reluat invers. Petrecerile s-au tinut lant si parca te simteai putin stapinul timpului, manevrindu-l in fiecare noapte pe cadranul ceasului.

Cele mai voi