Şi sunt convins că vă va plăcea şi vouă, celor câţiva care ştiţi foarte bine de ce mă citiţi pe mine. Ela creşte frumos şi, într-o zi, va fi tare pricepută şi puternică. Aşa că prefer să mă laud de-acum cu prietenia ei, ca să n-avem discuţii despre acces şi întâietate când va fi celebră. Da, da… Elena Cîrîc.
Ştiţi bancul cu porcu’? Cu „doar pe-ăsta, că e cald!”? Porcu’ mânca extrem de mult căcat în coteţul lui împuţit, chestie care-l scotea din minţi pe stăpân, temător de boli absconse prin fibra grohăitorului când va să vie momentul adevărului absolut, la împărtăşirea sfintei taine a cuţitului în beregată. Îl bate ăsta pe Milford până-l lasă lat. Grohăilă se jură pe coada lui îmbârligată de trei ori că nu se mai atinge de propriile trufe aburinde cîte…luni i-o mai permite calendarul fainelor apucături ucigaşe la români. Dar n-apucă bine să sloboadă prima producţie după crunta bătaie, că-l pocnesc nişte pofte nestăvilite. Trufandaua – caldă, aburidnă, apetisantă. Se chinuie porcu’ vreo zece minute, cu gândul la bătaia din ajun, după care dă ochii peste cap, oftează cu obidă şi capitulează cu un suspin: „Doar pe-ăsta, că e cald.”
Uite-aşa păţesc şi eu uneori. Dar nu în plan alimentar unde, Slavă Domnului, cred că am ajuns la cumpătarea maturităţii şi încă mai lucrez la ea. Mi-am adus aminte de pilda porcului mâncător de rahat intrând de curând, pentru prima oară pe vieţişoara mea, în cocina virtuală a probabil celui mai trist şi urît mirositor gunoi generat de nimicul catodic românesc. Dincolo de faptul că micuţul coteţ arată ca un bord de taximetrist cocalar pseudoreligios şi onanist campion, dincolo de senzaţia că individului îi este aproape imposibil să transmită ceva consistent miilor de cititori şi sutelor de comentatori aduşi pe-acolo de faima tălâmbă şi calpă a unei emisiuni TV pentru mocofani şi necristalizaţi emoţional, ţăranul şpagatist deturnează (probabil cu bună ştiinţă, deşi pentru aşa ceva ar avea nevoie de creier şi creativitate, deci nu e cazul) sensul firesc al bloggingului.
Există viaţă după a.k.a showbiz-ul românesc? Nicoleta ex HiQ începe să demonstreze că da. A plecat cu înţelepciune de la trei întrebări: ce nu voi face niciodată în viaţa asta, orice s-ar întîmpla? ce aş face dacă aş muri de foame? pentru ce m-aş trezi în fiecare dimineaţă cu drag? Şi-a dat cîteva răspunsuri şi a pornit pe un drum nou. Sau a pornit pe drumul ăsta chiar pentru a găsi răspunsuri. Fîţele din starmud-ul autohton nu sînt bîntuite de asemenea întrebări. Ele au doar răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-au pus încă. Oamenii valoroşi au mai degrabă întrebări. There you go, girl!
Intru în Carrefour numai în cazuri de extremă necesitate. Motivele acestui insignifiant boicot personal sînt multe, dar Copila Blondă are cîteva exemple grăitoare, din experienţa proprie. Cel mai recent e de Benny Hill.
Pentru cei care ştiu ce înseamnă să stai cu chirie în toate cartierele Bucureştiului, pentru cei care şi-au cîştigat banu’ şi fericirea fără ajutorul babacilor şi fără Land Rover (B-07-EBA) la scară, pentru ăia care ştiu să-şi ia viaţa la şuturi în gură cînd ea vrea să le-o tragă pe partea opusă, pentru toţi ăia care şi-au luat ţepe de la binevoitori care au uitat să dea un telefon la momentul oportun, pentru ăia care au muncit ca să-şi plimbe alţii piţipoancele pe la băi de nămol în Maldive, pentru toţi ăia care preţuiesc prietenii adevăraţi, băutura după care nu te doare capu’ şi femeile statornice, pentru ăia cărora le place să rîdă sănătos, pentru toţi despre care am turuit eu pînă acilea şi pentru mulţi alţii e textul ăsta.
Fata asta din poză mi-a zis să vă transmit că, de pe 4 ianuarie, începe o viaţă nouă. Cu ocazia asta, va reveni şi pe bloguşorul ei candid. Sînt convins că, la acel moment, o să vă spună ea mai multe despre ce şi cum. Da, aveţi dreptate, e un crop decent. :D
Bogdan Manolea a adunat aseară cîţiva oameni sub pretextul „ce se întîmplă cu blogurile / site-urile politicienilor între campaniile electorale”. Sigur că n-am discutat despre asta nici măcar în treacăt, dar cîteva chestii tot ar fi de menţionat, aşa cum le-am decantat din punct de vedere personal, că de-aia scriu pe un blog care-mi poartă numele, nespa?
Stii ce ma seaca pe mine pina la deshidratare, printre altele? Baietii rai care nu mai sint chiar rai, au fost destul de rai, dar care intre timp au prins gustul compromisului. Acum citiva ani il pierdusem pe Craioveanu, care parca prea brusc trecuse de la cool la super, isi diluase atit de tare personalitatea uschita, incit impletea scutece la Mihaela Tatu in emisiune. Fostii baieti rai n-au uitat cum erau ei maian, numai ca autenticul lor nu se mai manifesta cursiv, ci in pusee, in jeturi, fragmentat, dupa cum le dicteaza, intre timp, interesele si priceperea. Devin victimele cliseelor si conformismului, devin previzibili si sclavi ai nevoii de atentie.
Pun si eu umarul la posteritatea micutului George Plesu, care a furat cu nerusinare designul original al blogului Mariei Popistasu. Sa-ti fie de bine, puiut, toate rezultatele din Google care iti vor asocia ilustrul nume cu diverse calificative de ocara, gen „hot”, „copiator” sau „nesimtit”.
Design realizat de
Cele mai voi