CUTIA MUZICALA

Bai, ce-mi placeau astea… Nu-mi placeau cele inzorzonate, cu capac si oglinda ori cu balerine de plastic, invirtite cu magnet, intr-un dans care n-avea niciodata legatura cu melodia. Mai degraba le placeam pe alea cu un fel de panorama facuta din hirtie, care se derula pe sub un ecran de plastic. Cu pitici sau personaje hazlii din padure. Uneori ecranul era striat, cit sa-ti dea impresia de miscare si pe o a doua dimensiune.

Imi placeau si cele cu sfoara, de care trageai cu un inel de plastic. Melodia se termina cind inelul sforii ajungea din nou sus. Am primit una de-asta. Destul de tirziu ca sa mai fie doar o jucarie. Destul de tirziu cit sa nu insemne ceva. O inima alba, din plastic, sparta la un colt. Cu o sfoara murdara si inel alb. Cu un abtibild (ceva gen Barbie?) pe una dintre fete. Era grea. Prea grea sa fie o jucarie. Intr-o zi a devenit atit de grea, incit a trebuit sa scap de ea. Cinta frumos, printre scrisnete metalice si rezonante de tinichea. N-am aruncat-o. N-am spart-o. Am trimis-o departe. Cu regretul cu care lasi din nou in salbaticie un pui de animal pe care l-ai tinut o vreme inchis cu garduri. Am trimis-o sa-i cinte cui nu-i va fi adus aminte de nimic.