QUICHE PANGASIUS

quiche pangasius

Quiche. La drept vorbind, o bucată de aluat şi ouă bătute cu smîntînă. Atît. Restul se reduce la exact ce ai chef în momentul „zero”, la exact ce găseşti prin frigider şi crezi tu că s-ar putea combina şi s-ar comporta bine în cuptor. Unde mai pui că, dacă n-ai timp sau / şi dispoziţie, poţi folosi aluat gata preparat. De data asta, un quiche cu pangasius, un peşte bun, fără oase, cu carne fermă, uşor de pregătit în aproape orice formă crezi de cuviinţă. Nu e chiar ieftin, dar face banii.

quiche pangasiusINGREDIENTE. Eu am avut trei fileuri de pangasius, dar merg şi două. Două cepe mărişoare sau două fire de praz, fără partea verde-intens. Doi dovlecei tineri. Trei ouă. O sută de grame de shcweitzer. O jumătate de pahar de smîntînă. Patru fire de ceapă verde. Sare, piper, două linguri de ulei de măsline. Un vas termorezistent. Un rulou de aluat pentru foietaj. O linguriţă de unt pentru uns vasul.

 

quiche pangasiusPREGĂTIREA UMPLUTURII. Întîi am curăţat dovleceii cu un cuţit special pentru curăţat legume. În general nu mă prea înţeleg cu instrumentul ăsta, dar avînd în vedere că e nou, de data asta a mers perfect. Cînd se toceşte, devine o adevărată pacoste. Am tăiat capetele cu un cuţit normal şi i-am spălat. Apoi, cu acelaşi cuţit pentru legume, am tăiat fîşii de lungimea dovleceilor. Nu ies toate chiar întrgei sau egale, dar nu-i bai. Le-am pus un strop de sare cu piper şi i-am lăsat deoparte, într-o farfurie.

quiche pangasius După asta am bătut cele trei ouă întregi (adică fără coajă), cu telul, într-un castron. Îmi place să bat ouăle cu telul chiar şi pentru omlete, mi se pare mie că telul, în comparaţie cu furculiţa, le face mai pufoase, mai aerate. Poate fi doar impresia mea. Am încorporat şi smîntîna, pînă ce conţinutul a devenit oarecum cremos. Separat, în alt castron, am ras cele 100 de grame de schwitzer, cu tot cu găuri :). Am uns vasul termorezistent cu unt, pe fund şi pe pereţii verticali.

quiche pangasiusAm tocat mărunt cele două cepe. Le-am călit pînă au devenit aurii, în două linguri de ulei de măsline. Am adăugat apoi panglicile de dovlecel, puţină sare, piper, un strop de cimbru. Au stat în tigaie, amestecînd din cînd în cînd, aproape douăzeci de minute, cît să iasă din dovlecei aproape toată apa. Pe o planşetă am tăiat fileurile de peşte, întîi pe lung, în două, apoi pe lat, fiecare bucată, în cuburi nu prea mari (o îmbucătură). Am lăsat peştele să se scrugă bine înainte de a-l pune în tavă, cu celelalte ingrediente.

quiche pangasius ALUATUL. L-am lăsat să se dezgheţe bine. Lam despăturit pe măsură ce s-a înmuiat. Cînd s-a dezgheţat complet, l-am mai întins puţin în mînă, cît să poată cuprinde tot interiorul vasului . Aluatul este elastic, dar nu trebuie întins cu mişcări bruşte. L-am pus în vas şi, neavînd bile de copt sau fasole boabe, l-am acoperit cu pietricele de mare, le am de anul trecut, din Grecia. Aluatul trebuie copt 10 minute înainte de a pune compoziţia, iar pietrele îl opresc să crească mai mult decît ar trebui. Se scot după.

quiche pangasius

UMPLUTURA ÎN QUICHE. După zece minute, marginile începuseră să crească, dar interiorul devenise puţin uleios. Coacerea aluatului înainte de a pune umplutura nu îi va permite să absoarbă prea mult din lichidele compoziţiei . Am pus întîi jumătatea din cantitatea de schweitzer şi de ceapă verde tocată. Apoi jumătate din peşte, apoi dovleceii căliţi cu ceapă, apoi restul de peşte, apoi restul de schweitzer şi restul de ceapă verde. În straturi. Apoi ouăle şi smîntîna, după care am scuturat puţin vasul, astfel încît lichidul să cuprindă toată compoziţia.

quiche pangasiusÎnainte de a pune tava în cuptor, am îndoit cele patru colţuri ale foii de aluat peste compoziţie. La fel de bine, le puteam tăia, dar aluatul de foietaj arată foarte bine după coacere, aşa că am intuit nişte poze apetisante după ce va fi fost gata. Quiche-ul a stat în cuptor aproximativ 40 de minute. E foarte bun pe loc, după ce s-a răcorit puţin, dar a doua zi a fost mult mai bun. Dacă apa din dovlecei nu s-a evaporat complet, peste noapte va fi absorbită de compoziţie, aluatul va fi suficient de fraged, poate fi reîncălzit în cuptor sau la microunde.

quiche pangasiusCam ata a fost povestea lui Quiche Pangasius. Parcă ar fi numele unui ungur tocilar cărora părinţii i-au pus un nume tîmpit,  pecetluindu-i soarta pe viaţă. Pangasius nu este singurul peşte pe care-l puteţi folosi. Sînt convins că iese la fel de bine cu file de merluciu, de cod, ba chiar şi cu şalău dacă nu e foarte gras. Opţional, în farfurie îi mai puteţi adăuga un toping de schweitzer, puţină smîntînă, cimbru. Să fim sănătoşi!